Cateheză. Documentele Conciliului Vatican II. Constituția dogmatică Dei Verbum. 3. Un singur tezaur sacru. Relația dintre Scriptură și Tradiție

„Dragi frați și surori, bună ziua și bine ați venit!

Continuând lectura Constituției dogmatice Dei Verbum despre revelația divină, astăzi reflectăm asupra relației dintre Sfânta Scriptură și Tradiție. Putem lua ca punct de plecare două scene din Evanghelie. În prima, care are loc în Cenacol, Isus, în discursul său de rămas bun adresat ucenicilor, spune: „V-am spus aceste lucruri cât timp sunt încă cu voi. Dar mângâietorul, Spiritul Sfânt pe care Tatăl îl va trimite în numele meu, vă va învăța totul și vă va aminti tot ce v-am spus. […] Când va veni Spiritul adevărului, el vă va călăuzi spre tot adevărul” (In 14, 25-26; 16, 13).

A doua scenă ne duce pe dealurile Galileei. Isus cel înviat se arată ucenicilor săi, care sunt surprinși și îndoielnici, și le dă o sarcină: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, […] învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Mt 28,19-20). În ambele scene, legătura strânsă dintre cuvântul rostit de Cristos și răspândirea lui de-a lungul secolelor este evidentă.

Acest lucru este afirmat de Conciliul Vatican al II-lea, folosind o imagine evocatoare: „Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție sunt strâns legate între ele și comunică între ele. Deoarece amândouă provin din aceeași sursă divină, ele formează, într-un anumit fel, un întreg și tind spre același scop” (Dei Verbum, 9). Tradiția eclezială se ramifică de-a lungul istoriei prin Biserică, care păstrează, interpretează și întruchipează Cuvântul lui Dumnezeu. Catehismul Bisericii Catolice (cf. n. 113) se referă în acest sens la un motto al Părinților Bisericii: „Sfânta Scriptură este scrisă în inima Bisericii înainte de a fi scrisă în instrumente materiale”, adică în textul sacru.

În urma cuvintelor lui Cristos citate mai sus, Conciliul afirmă că „Tradiția de origine apostolică progresează în Biserică cu ajutorul Spiritului Sfânt” (DV, 8). Acest lucru se realizează prin înțelegerea deplină prin „reflecția și studiul credincioșilor”, prin experiența care decurge dintr-o „înțelegere mai profundă a lucrurilor spirituale” și, mai presus de toate, prin predicarea succesorilor apostolilor care au primit „un har sigur al adevărului”. Pe scurt, „Biserica, în doctrina, viața și cultul ei, perpetuează și transmite fiecărei generații tot ceea ce ea însăși a primit” (ibid.).

În acest sens, este faimoasă expresia Sfântului Grigorie cel Mare: „Sfânta Scriptură crește odată cu cei care o citesc” [1]. Iar Sfântul Augustin afirmase deja că „există un singur discurs al lui Dumnezeu care se dezvoltă de-a lungul Scripturii și există un singur Cuvânt care răsună din gura atâtor sfinți” [2]. Cuvântul lui Dumnezeu, prin urmare, nu este fosilizat, ci este o realitate vie și organică care se dezvoltă și crește în Tradiție. Aceasta din urmă, datorită Spiritului Sfânt, îl înțelege în bogăția adevărului său și îl întruchipează în coordonatele schimbătoare ale istoriei.

În acest sens, este frapant ceea ce a propus Sfântul Doctor al Bisericii John Henry Newman în lucrarea sa intitulată Dezvoltarea doctrinei creștine. El a afirmat că creștinismul, atât ca experiență comunitară, cât și ca doctrină, este o realitate dinamică, în maniera indicată de însuși Isus în Pilda Semănătorului (cf. Mc 4,26-29): o realitate vie care se dezvoltă datorită unei forțe vitale interioare. [3]

Apostolul Pavel îl îndeamnă în repetate rânduri pe discipolul și colaboratorul său Timotei: „Timotei, păzește moștenirea care ți-a fost încredințată” (1 Timotei 6, 20; cf. 2 Timotei 1, 12. 14). Constituția dogmatică Dei Verbum face ecou acestui text paulin când spune: „Tradiția sacră și Sfânta Scriptură formează un singur depozit al Cuvântului lui Dumnezeu, încredințat Bisericii”, interpretat de „Magisteriul viu al Bisericii, a cărui autoritate se exercită în numele lui Isus Cristos” (n. 10). „Depozit” este un termen care, în sensul său original, are caracter juridic și impune depozitarului datoria de a păstra conținutul, care în acest caz este credința, și de a-l transmite intact.

„Depozitul” Cuvântului lui Dumnezeu se află și astăzi în mâinile Bisericii, iar noi toți, în diversele noastre slujiri ecleziale, trebuie să continuăm să-l păstrăm în integritatea sa, ca stea călăuzitoare pentru călătoria noastră prin complexitatea istoriei și a existenței.

În concluzie, dragi prieteni, să ascultăm încă o dată Dei Verbum, care exaltă împletirea dintre Sfânta Scriptură și Tradiție: ele, afirmă documentul, sunt atât de legate și unite între ele încât nu pot exista independent, și împreună, în felul lor, sub acțiunea unui singur Spirit Sfânt, contribuie în mod eficient la mântuirea sufletelor (cf. n. 10).

[1] Homiliae in Ezechielem I, VII, 8: PL 76, 843D.

[2] Enarrationes in Psalmos 103, IV, 1

[3] Cfr. J.H. Newman, Lo sviluppo della dottrina cristiana, Milano 2003, p. 104.

Ieri a fost Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului, în memoria milioanelor de evrei și a multor altora care și-au pierdut viața. Cu ocazia acestei comemorări anuale dureroase, cer lui Dumnezeu Atotputernicul darul unei lumi fără antisemitism, fără prejudecăți, opresiune și persecuție a vreunui om. Reînnoiesc apelul meu către comunitatea națiunilor să rămână vigilentă, astfel încât ororile genocidului să nu mai afecteze niciodată vreun popor și să se poată construi o societate bazată pe respect reciproc și pe binele comun.

Binecuvântarea mea tuturor!”

 

Biroul de Presă EGCO

Ciulea Cristian