Cu prilejul Zilei Orașului Oradea, sărbătorită în data de 12 octombrie 2025, Preasfințitul Virgil Bercea, Episcopul Greco-Catolic de Oradea, a participat la manifestările oficiale organizate de Primăria Municipiului Oradea.
În Sala „Traian Moșoiu” a Primăriei, Preasfințitul a condus momentul de rugăciune solemnă, marcând deschiderea oficială a evenimentelor dedicate acestei zile festive.
Ulterior, în Piața Unirii, Preasfințitul Virgil a luat parte la ceremonialul militar și religios, care a cuprins intonarea Imnului Național al României, oficierea Te Deum-ului de binecuvântare, alocuțiuni oficiale, depunerea de coroane și jerbe de flori în memoria înaintașilor, precum și defilarea detașamentului militar.
La eveniment au fost prezenți domnul prim-ministru Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea, Florin Birta, alături de reprezentanți ai instituțiilor locale și ai diferitelor culte religioase.
Prin rugăciune și comuniune, Oradea și-a reafirmat identitatea de oraș al credinței, demnității și unității, încredințat purtării de grijă a lui Dumnezeu și celor care îl iubesc și îl slujesc cu responsabilitate.
Biroul de Presă EGCO
Eugen Ivuț











