În cadrul unei conferințe de presă susținute joi, 24 iulie a.c., în Sala de Presă a Sfântului Scaun, au fost prezentate evenimentele dedicate Jubileului Tinerilor, unul dintre momentele cele mai așteptate ale Anului Sfânt 2025. Între 28 iulie și 3 august 2025, Cetatea Eternă a Romei va găzdui zeci de mii de tineri veniți din 146 de țări, pentru a trăi o experiență unică de credință, comuniune și fraternitate. Din România participă 696 de pelerini din care fac parte: 648 laici (adolescenți, tineri și adulți), 3 episcopi, 30 de preoți și 15 persoane consacrate. Împreună cu ei va fi și Preasfinția Sa Virgil Bercea România, episcop greco-catolic de Oradea și responsabil al Oficiului pentru Pastorația Tineretului în cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER). Din Eparhia Greco-Catolică de Oradea vor fi prezenți la Roma 70 de tineri, însoțiți de pr. Popa Paul și doamna Ramona Dragoș, din partea Biroului Pastoral pentru Laici al EGCO.

Jubileul Tinerilor propune un parcurs de reînnoire spirituală și de comuniune între tineri proveniți din diferite culturi, limbi și contexte sociale. În inima Romei, aceștia vor putea experimenta universalitatea Bisericii și bucuria întâlnirii cu Cristos. Tinerii sunt chemați să devină protagoniști ai Evangheliei, purtători ai unei „primăveri a credinței” în lumea de astăzi.

Un pelerinaj al speranței și păcii

Mons. Rino Fisichella, pro-prefect al Dicasterului pentru Evanghelizare, responsabil cu organizarea Jubileului 2025, a subliniat semnificația profundă a întâlnirii:

Va fi un moment deosebit, în care întreaga Biserică îmbrățișează simbolic tinerele generații, mai ales pe cei care trăiesc în zone de război și suferință.”

Evenimentul are menirea de a transmite un mesaj de speranță și solidaritate, invitând tinerii să devină artizani ai păcii și ai unei lumi mai fraterne. Potrivit Monseniorului Rino Fisichella, evenimentul se bucură de o participare record: pelerini din 146 de țări, în proporție de 68% din Europa, dar și din alte continente, inclusiv din regiuni marcate de conflicte armate precum Liban, Irak, Myanmar, Ucraina, Israel, Siria și Sudanul de Sud. O adevărată „îmbrățișare mondială” a noilor generații.

Un sprijin pentru alegerile importante din viață

În intervenția sa, Alfredo Mantovano, subsecretar de stat la Președinția Consiliului de Miniștri al Italiei, a evidențiat importanța sprijinului acordat tinerilor în marile alegeri ale vieții:

Este responsabilitatea noastră să-i susținem în căutările și în deciziile lor esențiale, într-un timp marcat de incertitudine.

Orașul Roma, pregătit pentru un eveniment fără precedent

La rândul său, primarul Romei, Roberto Gualtieri, a anunțat că acest eveniment va fi „cel mai mare din Italia din punct de vedere al infrastructurii tehnologice”, iar autoritățile locale sunt pe deplin mobilizate pentru a asigura primirea pelerinilor în condiții de siguranță și ospitalitate.

Va fi cel mai mare eveniment organizat în Italia din punct de vedere al dotărilor tehnologice. Orașul este pregătit să primească cu bucurie și entuziasm zeci de mii de tineri.”

Un itinerar jubiliar pentru inimile tinere

Guvernul italian este implicat activ în organizarea acestui eveniment de amploare. Începând de luni, 28 iulie a.c., sunt așteptați primii 500.000 de pelerini. Pentru primirea lor, au fost mobilizate 270 de parohii, 400 de școli, 40 de centre extrașcolare, structuri ale Protecției Civile, săli de sport și familii voluntare. Tot în această zi debutează Jubileul misionarilor digitali.

Tinerii vor beneficia de 20 de puncte de distribuire a meselor, pe baza unor acreditări speciale pentru prânz și cină. În perioada 29–31 iulie, Roma va găzdui 70 de evenimente culturale și spirituale în cadrul inițiativei „Dialoguri cu orașul”, desfășurate în piețele capitalei.

Ziua de 1 august a.c. va fi dedicată spovezii și reconcilierii. La Circo Massimo, 200 de preoți se vor alterna la fiecare două ore sub corturi special amenajate, pentru a oferi momente de respiro participanților, în contextul temperaturilor ridicate.

Momentul culminant va avea loc pe 2 august a.c., la Tor Vergata, unde, începând cu ora locală 9:00, vor avea loc concerte și momente de animație până la ora 20:30, când va începe Veghea de rugăciune cu Papa Leon al XIV-lea. Suveranul Pontif va răspunde la întrebările a trei tineri – din Italia, Mexic și SUA – în limbile lor materne.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, a fost elaborat un Ghid de orientare (vademecum) împreună cu Protecția Civilă, care conține toate indicațiile necesare pentru participare în siguranță și cu deplină liniște sufletească. Mulțumiri speciale au fost adresate în cadrul conferinței de presă premergătoare evenimentului și Dicasterului pentru Comunicare din Vatican, pentru dezvoltarea aplicației Vatican Vox și serviciile Radio Vatican, care vor asigura traduceri și comentarii în opt limbi.

Edoardo Giribaldi și Jacopo Mancini (Vatican News Italia) – Mihaela Caba-Madarasi (Biroul de Presă EGCO)