Duminică, 13 iulie 2025, după liturghia arhierească celebrată de PS Cristian, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, și de PS Virgil, episcop al Eparhiei de Oradea, în biserica din Rădești, a fost dezvelită o statuie – bustul episcopului Demetriu Radu. Lucrarea este realizată de artistul prof. Romi Adam, prin grija urmașilor familiei episcopului ctitor.
Din Oradea, un grup de credincioși l-au însoțit pe Preasfințitul Virgil la acest eveniment comemorativ.
În biserica din Rădești, cu hramul „Coborârea Spiritului Sfânt”, își doarme somnul de veci episcopul Demetriu Radu, cel care a păstorit Eparhia Greco-Catolică de Oradea între anii 1903–1920. A ctitorit această biserică cu prilejul împlinirii a douăzeci și cinci de ani de preoție. Lăcașul a fost pictat de Octavian Smighelschi și rămâne, chiar și în zilele noastre, un model de desăvârșire a reprezentării artei sacre.
Descrierea programului iconografic al acestui locaș de cult se regăsește în albumul Episcopul Demetriu Radu, tipărit la Editura Primus, 2023. O redăm în cele ce urmează:
Ideea construirii Bisericii Sfintei Uniri a aparținut tatălui episcopului, Ioan Radu. Înfăptuirea ei a durat câteva decenii, până când episcopul Demetriu Radu a pus problema „ridicării unei biserici monumentale, care să fie în același timp o pomenire și o glorificare vrednică a marelui act al Unirii Românilor cu Biserica Romei, săvârșit de către strămoșii noștri în anul 1700 și un vot solemn, ca acea unire în urma căreia Tatăl cel ceresc a îmbogățit neamul românesc cu atâtea binefaceri să înflorească și să se lățească răvășind tot mai multă lumină și tot mai multe binefaceri preste fiii bisericii noastre unite și preste întreg neamul românesc.”
A fost sfințită la 17 iulie 1910, când episcopul Demetriu Radu și-a aniversat și jubileul de 25 de ani de preoție.
Ceea ce dă valoare în plus estetică bisericii este pictura interiorului, realizată de pictorul Octavian Smighelschi. Este o operă de căpătâi, gândită ca o „ reprezentare cât mai completă a tuturor persoanelor, lucrurilor și momentelor pe cari se reazimă întreaga credință creștinească precum și întreaga istorie a mântuirii neamului omenesc” . Mai mult, felul în care a reușit să sintetizeze și să reunească elemente ale artei bizantine și apusene, completate cu decorațiuni din motivele tradiționale românești fac din artist un deschizător de drumuri în pictura religioasă modernă din România.
Cromatica este bogată și curajoasă. Alăturarea de culori contrastante și nuanțări închis/deschis, alături de varietatea ornamentelor, echilibrul între ornamental și figural, modul cum sunt dispuse icoanele, compoziția tablourilor, măreția iconostasului, noutatea apuseană de realizare a chipurilor, sfințenia lor, solemnitatea și grația personajelor, înfățișarea potrivită a îmbrăcăminții, toate, ne arată artistul complet. Ele garantează împlinirea scopului inițial, acela de a ridica o biserică monumentală, o biserică a unui timp în care afirmarea identițății naționale cunoștea cote maxime.
Artistul a înțeles și a pus în practică gândul cel bun al înaltului prelat, acela de a ridica „acest sfânt lăcaș spre mărirea lui Dumnezeu prin Pogorârea Spiritului Sfânt, prin unirea Românilor cu sfânta Biserică a Romei celei vechi.”
Pășind în biserica construită ca o bazilică, lumina feerică, filtrată de vitraliile cu ornamentație românească, așază întregul într-o culoare mistică. Maiestuos, iconostasul cu cele cinci registre ale sale, încadrat de dantelăria vegetală, păstrează programul iconografic și un tip de reprezentare cu rădăcini în tradiția bizantină. A fost lucrat, după planul făcut de Octavian Smighelschi, în atelierul sculptorului Iosif Vogel din Sighișoara.
Altarul, rotund înăuntru și poligonal în afară, este acoperit de o boltă sferică. În absida altarului se evidențiază Mâna lui Dumnezeu binecuvântând pe un cer albastru-ceruleum împodobit cu rozete și stele de diferite culori, fiind mărginit de un brâu decorat cu viță-de-vie și porumbei.
Ciclul iconografic este așezat pe cinci sectoare. Este astfel alcătuit încât să ofere reprezentările cele mai importante și caracteristice. Ele corespund cerințelor liturgice și conturează un tablou complet al istoriei mântuirii. S-a ales ca icoanele istorice din viața Mântuitorului să se afle pe bolțile mari. Ne-am opri doar la câteva.
Pe bolta cilindrică, Isus Pantocrator, înconjurat de cetele îngerești ale heruvimilor, serafimilor și scaunelor, flancat de reprezentarea, deasupra firidelor semicirculare, a Pogorârii Spiritului Sfânt și a Schimbării la Față, constituie un ansamblu de profundă consistență.
În fresca Pogorârii Spiritului Sfânt, porumbelul, sursa limbilor de foc, este înconjurat de motive stilizate românești, simbol al unirii spiritului național cu Biserica Universală. În cele patru colțuri ale bolții sunt zugrăvite icoanele celor patru evangheliști.
Preasfânta Treime în manieră apuseană, respectiv cele trei persoane dumnezeiești în chipuri omenești (Dumnezeu-Tatăl, cu globul lumii în mână, Dumnezeu-Fiul în chipul Pantocratorului cu evanghelia în mâna stângă (”Pace vouă. Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”) și Spiritul Sfânt în chip de porumbel) s-a reprezentat într-un medalion, pe bolta a treia, fiind la acea vreme un element inovator.
Icoana Răstignirii Domnului explică, chiar prin culoare, acel ” Și strigând cu glas mare Isus a zis: Părinte, în mâinile tale dau spiritul meu”. Cerul roșu sângeriu din acea zi în care ”catapeteasma lumii s-a rupt” se continuă dramatic în înălțimi până când se întrepătrunde cu zorii învierii și ai speranței, zorii albastrului dimineților, realizați în aceeași manieră și în icoana Invierii Domnului și a Nașterii. Fundalul întunecat face ca trupurile lui Isus și ”tâlharului cel bun” să se evidențieze ca repere luminoase în această geografie a întunericului.
Învierea Domnului ilustrează textul îndrumător de deasupra: ”Înălțatu-te-ai întru mărire din muntele Eleonului Cristoase Dumnezeule înaintea învățăceilor tăi și ai șezut dea dreapta părintelui tăte împlinindu-le”. De această dată, Cerul Împărăției este același cu cel din absida altarului, un cer clar, plin de stele și de pace. Lumina divină învăluie întreaga scenă, proiectându-i spre înalt și pe cei din grupul apostolilor și Sfintei Fecioare.
Toate cele cinci bolți sunt traversate de brâie în care, motivele florale se întrepătrund sau se transformă în motive din ornamentația românească. Ele însele, privite singular, prin frumusețea lor, dar și a eleganței îmbinării culorilor, se pot constitui în sine în ”trasee” compacte de admirație artistică.
Icoana simbolică aflată pe peretele dinspre turn, deasupra corului, trimite la arta catacombelor romane sau la simbolismul medieval. Pe un altar de piatră, în mijlocul câmpului, se află Mielul sângerând al lui Dumnezeu înconjurat de viță-de-vie, păuni, arbori de finic, și drept explicație ”Ceia ce pe mielul lui Dumnezeu ați mărturisit”.
Portretul ctitorului, realizat pe pânză, domină și astăzi peretele vestic. Episcopul ține în mâna Biserica, scop și sens al unei vieții închinate Domnului. Încadrarea portretului păstrează linia decorativă a întregului, rafinatele motive românești, stilizate până la esență, completându-se cu florile roșii, sângele martiriului, care încununează portretul. Cârja și mitra episcopală, însemne ale puterii și demnității arhierești, vorbesc despre apostolatul păstorului ctitor. Întregul veșmânt, în culori calde și luminoase, în care predomină auriul, este el însuși imaginea unei catapetesme, al chipului creat și a căii spre mântuire. Prezența arborelui de finic la baza coloanelor care susțin portretul episcopului vorbește încă o dată despre victoria asupra păcatului și accesul la mântuire prin Biserică.
Episcopul Demetriu Radu, ctitor al acestor monumente de arta românească, își petrece somnul de veci în biserica din Rădești, alături de părinții și frații săi. Ne plecăm în fața criptei și rezonăm cu gândurile sale de la momentul inaugurării acestei biserici, dar și în fața crezului său.
”Și binecuvântat fie acel moment așa de însămnat – binecuvântat fie pomenirea părinților noștri,- și lăudat și preamărit să fie preasfânt numele lui Dumnezeu căci prin mila lui s„au reîntors la calea adevărului și totodată prin aceea, prin S. Unire ni-s„a deschis drumul prin ridicarea neamului românesc la cultură, la înflorire, la închegarea conștiinții de datorințele dar și de drepturile sale pe acest pământ. Întru pomenirea acestui mare eveniment așadar, întru întărirea urmărilor fericite ce le-a avut și le va avea și în viitor, și apoi și din fireasca recunoștință către aceași scumpă Maică Roma, căreia umulitul fiu al satelor voastre încă îi datorește tot ceea-ce mare, nobil și puternic s„ar găsi în inima lui, am ridicat acest sfânt lăcaș spre mărirea lui Dumnezeu prin Pogorârea Spiritului Sfânt, prin unirea Românilor cu sfânta Biserică a Romei celei vechi.”
 
Rodica Indig
Consilier cultural EGCO