Parabola semănătorului, din Evanghelia după sfântul Matei, capitolul 13, s-a aflat în centrul primei cateheze ținută de papa Leon al XIV-lea, care a fost ales ca cel de-al 267-lea succesor al sfântului Petru pe 8 mai a.c. și si-a început ministerul petrin pe 18 mai. Pontiful a reluat ciclul catehezelor jubiliare cu tema „Isus Cristos, speranța noastră”, început de papa Francisc.

„Astăzi” – a spus – „continuăm să medităm la parabolele lui Isus, care ne ajută să redescoperim speranța, pentru că ne arată cum acționează Dumnezeu în istorie. Aș dori să mă opresc asupra unei parabole un pic specială, pentru că este un fel de introducere la toate parabolele. Mă refer la parabola semănătorului (cf. Mt 13,1-17). Într-un fel, în această istorisire putem recunoaște modul de comunicare al lui Isus, care are atât de multe să ne învețe pentru a vesti Evanghelia în zilele noastre.

Explicând că parabolele sunt istorisiri care se inspiră din viața de zi cu zi, pontiful a subliniat, însă, că acestea „doresc să ne spună ceva mai mult, să ne trimită la un sens mai profund”, făcându-ne să ne punem întrebări și îndemnându-ne să nu ne oprim asupra aparențelor și sugerându-ne să ne întrebăm unde ne aflăm noi în cadrul istorisirii și ce ne spune despre propria viață.

Explicând că Parabola semănătorului vorbește exact despre dinamica cuvântului lui Dumnezeu și despre efectele pe care le produce, papa Leon al XIV-lea a spus că, fiecare cuvânt al Evangheliei, este într-adevăr „ca o sămânță care este sădită în solul vieții noastre”. „De multe ori” – a continuat – „Isus folosește imaginea seminței, cu semnificații diferite. În capitolul 13 din Evanghelia după Matei, parabola semănătorului introduce o serie de alte scurte parabole, dintre care unele vorbesc tocmai despre ceea ce se întâmplă în sol: grâul și neghina, bobul de muștar, comoara ascunsă în câmp. Care este, așadar, acest sol? Este inima noastră, dar este și lumea, comunitatea, Biserica. Cuvântul lui Dumnezeu, de fapt, fertilizează și provoacă fiecare realitate.

Papa a evidențiat faptul că „Dumnezeu sădește sămânța cuvântului său pe orice fel de sol, adică în oricare dintre situațiile noastre: uneori suntem mai superficiali și mai distrași, alteori ne lăsăm duși de entuziasm, uneori suntem împovărați de grijile vieții, dar există și momente în care suntem disponibili și primitori. Dumnezeu este încrezător și speră că, mai devreme sau mai târziu, sămânța va da roade. Așa ne iubește El: nu așteaptă ca noi să devenim cel mai bun pământ, ci ne dă întotdeauna cu generozitate cuvântul Său”.

Robert Francis Prevost a subliniat totodată că, prin relatarea modului în care sămânța dă roade, Isus vorbește și despre viața sa, explicând: „Isus este Cuvântul, el este sămânța. Iar sămânța, pentru a da roade, trebuie să moară. Astfel, această parabolă ne spune că Dumnezeu este dispus să se „risipească” pentru noi, că este gata să moară pentru a ne transforma viețile.

„Am în minte” – a spus papa Leon al XIV-lea – „acel tablou frumos al lui Van Gogh: Semănătorul la apus. Această imagine a semănătorului în soarele arzător îmi vorbește și despre truda celor care lucrează pământul. Și mă frapează faptul că, în spatele semănătorului, Van Gogh a reprezentat grâul ca fiind deja copt. Mi se pare o imagine a speranței: într-un fel sau altul, sămânța a dat roade. Nu știm sigur cum, dar a rodit. Totuși, în centrul scenei nu se află semănătorul, care stă într-o parte, ci întregul tablou este dominat de imaginea soarelui, poate pentru a ne aminti că Dumnezeu este cel care pune în mișcare istoria, chiar dacă uneori pare absent sau distant. Soarele este cel care încălzește bulgării de pământ și face să se coacă sămânța. „

„Dragi frați și surori” – a continuat – „în ce situație din viața noastră actuală ajunge la noi cuvântul lui Dumnezeu? Să-i cerem Domnului harul de a primi mereu această sămânță care este cuvântul său. Iar dacă ne dăm seama că nu suntem un pământ roditor, să nu ne descurajăm, ci să Îl rugăm să ne lucreze din nou pentru a face din noi un pământ mai bun”.

 

Sursa: vaticannews