La 15 aprilie 1821, la Frâua, în prezent, comuna Axente Sever, județul Sibiu, s-a născut Ioan Axente supranumit „Sever”, a fost revoluționar pașoptist român din Transilvania, unul dintre conducătorii mișcării de eliberare națională a românilor din Transilvania în Revoluția de la 1848. Tatăl, Iacob Baciu, a fost agricultor iobag înstărit, împreună cu Ana – născută Maxim – a fost fruntași în sat, dar viața grea a iobăgiei a fost resimțită pretutindeni și de toți. A fost cel dintâi născut dintre cei cinci copii: Ioan, Gheorghe, Arinton, Iacob și Ana. Copilăria si-a petrecut-o în casa părintească până la vârsta de 10 ani. Între anii 1831 – 1835, a studiat la Blaj, după care, la Sibiu gimnaziul catolic, în patru din cei cinci ani de gimnaziu s-a remarcat îndeosebi la istorie și științele umaniste. În anul 1840 s-a reîntors la Blaj unde a studiat filosofia și teologia Greco catolica, avându-l ca profesor pe Simion Bărnuțiu. Român, vorbitor de limba maghiară, germană și latină, student eminent, s-a alăturat protestelor intelectualilor Blajului, în frunte cu Simion Bărnuțiu, cauzate de Hotărârea Dietei de la Cluj cu privire la înlocuirea limbii latine cu limba maghiară în toate instituțiile statului. Alături de români s-au ridicat cu acest prilej și sașii conduși de Ștefan Ludwig Roth. În anul 1845 a fost eliminat din facultate, si s-a întors în sat unde s-a ocupat cu negoțul de cereale. În timpul deselor deplasări, în perioada 1845-1847, s-a întâlnit la Cluj cu Avram Iancu și Ioan Rațiu. În 6 aprilie 1848 i-a scris la Braşov lui S Bărnuţiu “Oare când am fi noi în stare să răsculăm pe românii din toate părţile într-o înţelegere şi cu un scop? N-am putea stoarce toate din mâna străinilor? Sau cel puţin nu am putea scăpa pe români şi pe toţi alţii de robotă şi de altele, nedreptăţi ce le suferiră până acum? Cred cu tărie că s-ar afla mulţi tineri cari s-ar pune bucuros în fruntea românilor”.În anul 1847 a plecat împreună cu fratele Gheorghe la București ca profesor de limba română și limba latină. Ca membru al Frăției a fost unul dintre cei mai activi organizatori ai revoluției din București. După ce împăratul Ferdinand a aprobat cererile maghiarilor de la 15 martie 1848 de alipire a Ardealului la Ungaria și obligativitatea iobagilor de a lucra 104 zile pe an pentru stăpân, nemulțumirile românilor transilvăneni au răbufnit. Axente Sever împreună cu Simion Barnuțiu și cu alți intelectuali au început protestele. În august 1848 s-a întors în Transilvania, unde a participat la a treia adunare de la Blaj, de pe Câmpia Libertății, desfășurată între 15 și 25 septembrie 1848 si alături de Avram Iancu la rezistența din Munții Apuseni. Comitetul Naţional Român l-a numit prefect al legiunii româneşti din ţinutul Blajului şi de pe valea Mureşului, care se va numi Legiunea I Blăjeana (sau Blasiana) din oastea Iancului, s-a dedicat în totalitate luptei pentru dezrobirea națională și socială a românilor din Ardeal. În fruntea luptătorilor săi, Axente Sever a săvârşit cele mai strălucitoare fapte de arme, bătând inamicul care de multe ori era superior numeric şi ca armament de foc, ducând lupte de guerillă în munţi, atacând şi capturând depozitele de hrană ale insurgenţilor unguri. Una dintre cele mai răsunătoare fapte de arme a constituit-o intrarea prin luptă în cetatea Alba Iulia, după ce a străpuns cu forţe proprii încercuirea rebelilor unguri care asediau cetatea de câteva luni. A participat la operațiunile de dezarmare a gărzilor maghiare de la Uioara (Ocna-Mureș), Ciumbrud, Sâncrai, Cricău, Aiud, Turda, Cluj, Cetatea de Baltă, Ocna Sibiului, zona munților Apuseni, Alba Iulia și altele, totul încheindu-se cu episodul de la Șiria. După încheierea revoluției din Transilvania, spre sfârșitul anului 1849, în loc de binemeritatele recompense, Axente Sever a fost judecat și arestat de mai multe ori la Sibiu, Bistrița, Cluj. A fost hărţuit permanent de foştii inamici, datorită eficienţei sale deosebite în luptele din 1848-1849 şi din cauza căreia duşmanii săi se temeau de el.. La sfârşitul anului 1850 autorităţile austriece l-au invitat pe Axente Sever la Sibiu, pentru a-i conferi câteva medalii ca răsplată pentru luptele pe care le-a dus în timpul revoluţiei. Acesta a procedat însă ca şi Avram Iancu şi a refuzat aceste decoraţii. In 1851 s-a căsătorit cu una din fetele lui George Csergedi, lucrător la Poșta din Miercurea Sibiului; din această căsătorie a avut o fiică ce a murit la 20 de ani. Nici căsătoria nu a durat mai mult. Pe 21 iulie 1852 Axente Sever l-a întâmpinat pe împăratul Franz Joseph, aflat în vizită în Ardeal, pe muntele Găina. De aici el l-a însoţit pe împărat la Sibiu. Cu acest prilej Axente Sever a fost decorat cu medaliile austriece „Crucea de aur cu coroană pentru merite” şi „Franz Joseph” clasa a III-a, precum şi cu ordinul militar rusesc „Sfânta Ana”, clasa a III-a. A făcut parte din conducerea ASTREI, adică Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român. Începând cu 1855 s-a aflat la Alba Iulia, după care, în următorul an îl găsim arestat la Bistrița. Anul 1859, „Unirea Principatelor”, l-a găsit la Abrud, implicat într-un proces care a adaugat noi „răni morale”, după cum i-a scris prietenului său D. Moldovan la 11 aprilie 1859. Alături de mitropolitul unit Alexandru Sterca Suluțiu și de alte personalități a facut parte din delegația de la Viena, unde a desfășurat aceeași intensă activitate în susținerea cauzei românești. Aici a cunoscut-o pe Eufrosina Blebea, fiica negustorului brașovean Stan Blebea, cu care s-a căsătorit la 7 octombrie 1862. În 1863 a fost ales deputat al Comitetului Alba în Dietă. La 14 iunie 1866 a părăsit Alba și s-a retras cu soția sa la Cricău, unde avea mulți colaboratori de fapte revoluționare și unde a locuit până în anul 1892. Aici l-a găzduit timp de șase săptămâni pe Avram Iancu. Greutățile materiale din ce în ce mai apăsătoare l-au determinat ca în anul 1892, la vârsta de 71 de ani, să se mute la Brașov, unde soția sa avea mai multe rude. Supărat de neadevărurile scrise de baronul Ștefan Kemény în Cartea Neagră (A Fekete Könyv), publicată în anul 1895 în mai multe numere ale ziarului Magyararszóg din Budapesta, Axente Sever scrie cartea Răspuns la „Cartea Neagră”. Această carte a aparut la Brașov în ajunul Crăciunului anului 1896 din dorința de a restabili adevărul istoric și de a înlătura minicunile și calomniile cuprinse în Cartea Neagră. Într-o scrisoare datată „Braşov 14 mai 1897”, i-a comunicat lui Ioan Micu Moldovan că a dat acel răspuns cu scopul de a apăra „Onoarea românilor (şi) ca să le pună oglinda înainte în (cât) uitându-se să aibă cugetul (a privi) la tot adevărul în faţă. Spre sfârșitul anului 1900, sănătatea lui Axente Sever a devinit tot mai precară, boala s-a agravat și în anul 1904 a fost internat în spital. A fost invitat de canonicul-prepozit Ion Micu Moldovan să se mute şi să trăiască restul zilelor sale la Blaj, a refuzat declarand: „Cât trăesc, nu vreau sa plec de aici; dupa ce voiu muri însă, doresc să mă duceţi la Blaj şi să mă înmormântaţi acolo”, dorinţă care i s-a şi împlinit. A plecat la Domnul la 13 august 1906; a fost adus cu trenul la Blaj și înmormântat alături de alți mari intelectuali transilvăneni în curtea bisericii „Sfinţii Arhangheli”, numită şi Biserica Grecilor, sau Panteonul Blajului, din Blaj, neretrocedata de catre BOR.

Sursa: Pagina de Facebook Istoria care nu se învață la școală