Cu prilejul prezentării scrisorilor de acreditare ale Excelenței Sale George Bologan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta, și a Zilei Naționale a României, a avut loc pe 18 decembrie a.c., la Colegiul pontifical Pio Romeno din Roma un concert special susținut de Cvartetul de flaut al Facultăţii de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. La eveniment a participat Emineța Sa Cardinal Claudio Gugerotti, prefect al Dicasterului pentru Bisericile Orientale din Vatican, alături de alți invitați de seamă: membri ai corpului diplomatic şi ai mediului academic din Roma, reprezentanți ai clerului român ortodox, greco-catolic şi romano-catolic, studenții teologi ai Colegiului Pio Romeno, români din Urbe și iubitori ai muzicii clasice.

Spectacolul, susținut cu o prestaţie artistică de înaltă ţinută, a avut în repertoriu transcripţii pentru cvartet de flaut ale lui Johann Sebastian Bach – „Andantedin Concertul în LA minor pentru vioară şi orchestră, Krzysztof Zgraja – „Soul-Menuette & Rock-Badinerie”, Georg Friedrich Handel – „Lascia ch’io pianga”, Tiberiu Brediceanu – 3 Dansuri Romaneşti, Derek Charke – „Raga 7”.

Aflat la începutul noului mandat de ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun şi Ordinul Suveran de Malta, Excelenţa Sa George Gabriel Bologan, a subliniat că muzica pe care aceşti tineri studenţi au oferit-o înalţilor reprezentanţi şi tuturor celorlalţi participanţi la sărbătorirea Zilei Naţionale a României la Colegiul Pontifical Pio Romeno din Roma, constituie un moment simbolic, emoţionant, unic atât pentru public, cât şi pentru comunitatea Universității de Vest din Timişoara care onorează rolul activ în organizarea unor evenimente culturale de anvergură în plan european, oferite românilor şi europenilor în general.

Sărbătorile au reprezentat mereu un privilegiu de a ne redescoperi umanitatea prin gesturi simple, prin urările pe care ni le facem unii altora. Participarea la celebrările liturgice din perioada sărbătorilor ne ajută să trăim mai deplin și mai profund credința. În 2025 se va celebra Jubileul speranței. Prima îndrumare pe care doresc să o ofer este un îndemn la speranță și încredere: speranța ne ajută să putem înfrunta greutățile și angoasele prezentului. Viața creștină nu este o cale ușoară, dar trebuie să o parcurgem cu conștiința că avem o forță lăuntrică transformatoare. De fiecare dată la Anul Nou, un an își îngroapă neajunsurile, iar un altul își deschide speranțele. În acest timp al Crăciunului, să ducem lumii Vestea cea Bună. Vă doresc sărbători sfinte cu bucurii și satisfacții sufletești!”: a spus Excelența Sa George Bologan la microfonul Vatican News (Radio Vatican) într-un interviu acordat cu prilejul prezentării scrisorilor de acreditare și a întrevederii cu Papa Francisc, pe 15 decembrie 2024.

***

Romanian Flute Ensemble, fondat la iniţiativa profesorului şi solistului Matei Ioachimescu este un ansamblu cu o componenţă care variază de la 4 la 8 tineri artişti, într-o formulă instrumentală inedită: o mini orchestră care aduce în prin plan toată familia de flaute moderne, de la autul bas la piculină.

Membrii Romanian Flute Ensemble – Riana Savu, Româna Onisor, Tabea Bebeşelea şi Eduard Miclea – sunt studenţi ai Universităţii de Vest din Timişoara şi reprezintă noul val românesc de autişti de excepţie, aliniaţi la standard de interpretare şi de gândire vest-europene.

Romanian Flute Ensemble a reuşit într-un timp foarte scurt să trezească atenţia publicului din România şi din străinătate, prin nivelul artistic înalt şi entuziasmul contagios cu care prezintă programe diverse, de la muzica barocului la prime audiţii ale compozitorilor români contemporani. În anul 2023 The Romanian Flute Ensemble a fost invitat să susţină un concert la Roma, pe celebra scenă Conservatorio Santa Cecilia şi este cunoscut publicului din România datorită turneelor naţionale inSuu şi ICONS.

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi