Duminică, 20 octombrie 2024, Preasfințitul Virgil Bercea a fost prezent în Parohia „Tuturor Sfinților” Don Orione din Oradea, unde a fost întâmpinat de preoții și călugărițele din Congregația „Misionarele Pătimirilor lui Isus”. În cadrul vizitei, surorile din Congregația „Misionarele Pătimirilor lui Isus” au avut adeziunea în „Asociația Mamelor Milostive”.
Liturghia a fost oficiată de PSS Virgil alături de pr. Francisc Lăcătuș, pr. Ciobotariu Gabriel, pr. Cezar Moruț și arhid. Guias Grațian. În predică, ierarhul a subliniat faptul că „Asociația Mamelor Milostive” și prezența ei pe teritoriul eparhiei noastre este foarte importantă fiindcă mamele sunt cele mai sfinte persoane și cele mai dragi nouă, este la fel de importantă și rugăciunea mamelor pentru noi, fiindcă chiar și trecute la Domnul, ele continuă să se roage și să mijlocească pentru cei dragi rămași.
Maica Maria Margherita Lazzari, fondatoare în anul 1936 a Congregației „Misionarele Pătimirilor lui Isus” a fost un exemplu de sfințenie, obediență și slujire, așa cum călugărițele aparținătoare congregației continuă să fie și astăzi. Sora Elisabeta, reprezentanta congregației din eparhia noastră, a luat cuvântul la finalul Liturghiei și a mulțumit Preasfințitului Virgil pentru încurajare și pentru toată susținerea și importanța pe care le-o acordă și a subliniat cât de necesar este să ne rugăm astăzi pentru familii, episcopi, preoți, călugări, călugărițe și persoane consacrate, iar la final a dăruit ierarhului o icoană reprezentativă a Congregației în care este reprezentată fondatoarea Maria Lazzari sub cruce, rugându-se lui Isus.
A urmat cuvântul pr. director Francisc Lăcătuș care i-a mulțumit episcopului Virgil pentru vizită și a reamintit faptul că ierarhul a fost numit Membru de onoare al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, reluând cuvintele PSS când a spus „sunt o persoană simplă care mă pun în slujba celorlalți”. De asemenea, a mulțumit tuturor celor prezenți, mamelor românce și italiene care participă frecvent la programul parohiei, invitându-i pe toți să se bucure împreună de o agapă frățească.
Biroul de Presă EGCO
Cristian Ciulea