A XXV-a Întâlnire a Episcopilor Catolici Orientali din Europa s-a desfășurat la Oradea în perioada 16-19 septembrie a.c., cu tema „Relația dintre episcop și preoți – fraternitate și umanitate”. Alături de cei peste 60 de episcopi și reprezentanți ai Bisericilor Catolice de rit bizantin din Europa s-a aflat laa Oradea și Excelența Sa Mons. Giampiero Gloder, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova care a transmis un mesaj la deschiderea oficială a întâlnirii  și a prezidat Sfânta Liturghie arhierească din Biserica „Schimbarea la Față” din Valența, pe 19 septembrie a.c.. La final, a adresat un scurt interviu Biroului de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea în care a vorbit despre roadele pe care această întâlnire le-a adus, înainte de cea de a doua sesiune a Sinodului despre sinodalitate din Vatican (2-27 octombrie 2024):

Consider că această Întâlnire a Episcopilor Catolici Orientali din Europa la Oradea a fost o mărturie a comuniunii care caracterizează Biserica Catolică în diversitate și în armonie. Este o mărturie despre cum Biserica este sinodală, conjugând „diversitatea, cu unitatea, în armonie” cu spune Sanctitatea Sa Papa Francisc. Pentru mine a fost o experiență frumoasă de cunoaștere a Bisericilor Orientale și a marii bogății pe care o aduc acestea Bisericii Catolice. Lumea de astăzi are nevoie de această mărturie de unitate și comuniune. Este o lume fragmentată, conflictuală, o lume globalizată, care, în mod paradoxal trăiește mult mai multe diviziunii ca în trecut. Așadar, această întâlnire a fost și o mărturie pentru lumea întreagă, de unitate și comuniune. Vă mulțumesc pentru experiența trăită în aceste zile!

Mulțumim Excelenței Voastre pentru că a fost prezent și ne rugăm să aveți parte de o Adunare sinodală cât mai rodnică!