Liturghia de astăzi din cadrul Întâlnirii Episcopilor Catolici Orientali din Europa a avut loc în Parohia „Schimbarea la Față” din cartierul Velența, Oradea.

Sfânta Liturghie a fost prezidată de Excelența Sa Mons. Giampiero Gloder, Nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, celebrată de Înaltpreasfinția Sa Péter Fülöp Kocsis, arhiepiscop și mitropolit al Arhieparhiei de Hajdúdorog (Ungaria). Întreaga Liturghie a fost animată de vocile Corului „Bunavestire-Francisc Hubic” al Eparhiei de Oradea (dirijor: lector univ. dr. Radu Mureșan Radu Mureșan).

În predica sa, Înaltpreasfințitul Péter Fülöp Kocsis s-a adresat colegilor săi episcopi, făcând referire la faptul că figura parentală a episcopului trebuie să educe, dar cu iubire, cu aceeași iubire pe care Domnul o are în raport cu noi. Preotul poate asculta în Domnul dacă este iubit în Domnul. Figura preotului în fața Sfântului Altar este Cristos și-l aduce pentru credincioși pe Cristos, așa și episcopul, vicar al lui Cristos, trebuie să fie model de iubire și paternitate pentru preot. În Dumnezeu putem deveni părinți și frați.

La finalul Sfintei Liturghii, PSS Virgil Bercea a mulțumit episcopilor și membrilor Corului Eparhiei de Oradea care au încântat prin vocile lor. Apoi l-a invitat pe părintele Olimpiu Todorean, președinte Caritas Eparhial Oradea, pentru a prezenta ajutorul pe care Asociația Caritas l-a oferit: hrană și acces la educație refugiaților ucraineni fugiți din calea războiului, iar mai apoi PSS Virgil a prezentat tuturor biserica din Velența, copie a celei din Atena, remarcând faptul că varianta din Velența îi are pictați, în naos, pe Fericiții Episcopi Martiri Români.

De asemenea, PS Virgil Bercea l-a invitat la finalul Sfintei Liturghii pe Excelența Sa Mons. Giampiero Gloder, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova să adreseze un cuvânt comunității parohiale: „Permiteți-mi să spun că aceste 3 zile de Sfinte Liturghii mi-au arătat frumusețea Cerului lui Dumnezeu, chiar dacă sunt de rit latin și avem o altă liturghie, voi deschideți mai mult sensul misterului și a frumuseții cerului lui Dumnezeu. În aceste timpuri, aceasta face să ridice inima la cer și dă speranță și bucurie și cred că noi ca și păstori în raport cu Bunul păstor, părintele unic, tatăl adevărat care ne învață vom găsi izvorul paternității și a fraternității  între noi (episcopii) cu preoții și credincioșii care sunt parte a turmei. Al doilea element, privindu-vă, observ o varietate foarte mare și e prima dată în viața mea când experimentez acest sentiment și în 41 de ani de preoție, e prima dată când trăiesc și văd într-adevăr această bogăție a varietății bisericii noastre și vă repet un termen pe care Papa Francisc îl iubește – armonie – și acesta este darul Spiritului Sfânt care vine să lege diversitățile Bisericilor noastre, o unică credință într-o unică biserică pe care să o conservăm și să o alimentăm.” Apoi făcând referire la ÎPSS Péter Fülöp Kocsis a afirmat: „Permiteți-mi să vă spun că acest arhiepiscop iubește în mod particular aceste momente. Momente care în câmpul internațional există anumite abandonuri, dar noi nu abandonăm. Sunteți parte din inima noastră și a succesorului Sfântului Petru”. A încheiat prin a felicita credincioșii pe care i-a văzut bucuroși că au celebrat împreună Sfânta Euharistie: „Trăim o comuniune fiindcă biserica este precum o simfonie unde există o multitudine de instrumente care cântă împreună unica melodie a credinței, fiecare având propriul timbru, care dacă lipsește, comunitatea nu este întreagă. Iubiți-vă biserica, iubiți-vă preoții, iubiți-vă episcopii fiindcă așa construim împreună, în comuniune, Sfânta Biserică a lui Dumnezeu. Papa a amintit foarte bine în întâlnirea pe care am avut-o cu dânsul când mi-a spus că România este o țară frumoasă și are oameni buni, când mă voi întoarce îi voi spune că avea dreptate.

Vă reamintim că biserica din Velența fost construită între anii 2006-2012, fiind o transpunere arhitectonică a Bisericii „Sfânta Treime” din Atena, Grecia. Arhitectura și registrul iconografic sunt specifice unei biserici de rit bizantin.

Cartierul Velența, cunoscut și sub numele de „Veneția Oradiei”, este un cartier istoric al orașului, atestat ca localitate independentă încă din 1291.

În continuarea zilei de astăzi urmează conferința de final care conclude Întâlnirea Episcopilor Catolici Orientali din Europa, în cadrul căreia au fost prezenți 60 de reprezentanți ai Bisericilor Catolice Orientale europene, provenind din 16 țări ale Bătrânului Continent, care au reflectat împreună pe marginea temei centrale „Relația dintre episcop și preoți – fraternitate și umanitate” și a Sinodului despre sinodalitate. Întâlnirea a fost găzduită de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Oradea, sub egida Conferinţei Consiliului Episcopilor din Europa (CCEE).

Biroul de Presă EGCO