Prezent la Întâlnirea Episcopilor Catolici Orientali din Europa 2024, care a avut loc la Oradea în perioada 16-19 septembrie a.c. cu tema „Relația dintre episcop și preoți – fraternitate și umanitate”, PF Svjatoslav Ševčuk, Arhiepiscop Major de Kiev-Halici și Întâistătător al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, a vorbit într-un interviu pentru Biroul de Presă ale Episcopiei Greco-Catolice de Oradea despre importanța acestei întâlniri ajunsă la a XXV-a ediție, în contextul global actual:

ÎPS S.S.: Această întâlnire a fost un mare semn al solidarității. Întâlnirile anuale ale Episcopilor Catolici din Europa au fost începute tocmai de predecesorul meu, Preafericitul Cardinal de pie memorie Ljubomyr Huzar, care spunea că Bisericile Catolice Orientale din Europa trăiesc adesea una lângă cealaltă, dar nu se cunosc. De aceea, aceste întâlniri europene ale Episcopilor Catolici Orientali sunt un moment deosebit al solidarității: putem împărtăși durerile noastre, speranțele noastre, să ne cunoaștem unii pe alții și să simțim că avem o misiune comună ca Biserici Orientale Catolice în Europa: o misiune pastorală, dar și o misiune ecumenică. Pentru Ucraina, acum, să se simtă în „familia” confraților, a Bisericilor-surori, este fundamental. Întrebarea existențială pe care credincioșii noștri ne-o adresează este „Am fost uitați? Abandonați?”. Dar aici, cu rugăciunea și primirea refugiaților ucraineeni de către Bisericile locale, ne fac să trăim un moment extraordinar de solidaritate.

Biroul de Presă EGCO: A fost emoționant de fiecare dată să simțim manifestarea acestei solidarități pe parcursul Întâlnirii de la Oradea, atât din partea Cardinalului Claudio Gugerotti, a celorlalți episcopi participanți, cât și din partea Preasfinției Sale Sofronie Drincec, episcop ortodox al Oradiei. Este minunat că această dimensiunea s-a adăugat temei centrale… Pentru că s-a vorbit despre relația dintre episcop și preoți, în ceea ce privește Biserica Greco-Catolică din Ucraina, știm prea bine că sunt foarte multe persoane emigrate în Occident, ceea ce s-a remarcat a fi o provocare pentru toate Bisericile Orientale. Ce presupune actualul program pastoral al Bisericii Ucraineene din diaspora și care sunt prioritățile?

ÎPS S.S.: Motto-ul nostru, care animă pastorația Bisericii din Ucraina spune așa  „Biserica ta este în întotdeauna și oriunde cu tine!”. În contextul războiului din Ucraina, lumea noastră dorește să se simtă însoțită de Biserica-mamă, fie în Ucraina unde milioane persoane au fost strămutate, dar și în diaspora, pentru că milioane de ucraineeni au plecat din țară, iar noi, ca păstori, simțim datoria noastră pastorală de a trebui să însoțim acești oameni. Aceasta înseamnă că după valurile de ucraineeni emigrați, vin preoții noștri pentru a urma și a însoți acest popor al lui Dumnezeu. Apoi, avem și o structură, un departament al Curiei Patriarhale, coordonat de un episcop, care urmează această ume. O altă temă fundamentală care s-a discutat la întâlnire este umanitatea rănită. Noi trăim acum în Ucraina momentul extrem de dureros al războiului, care provoacă o traumă, cu care durerea se amplifică. Suntem conștienți că nu sunt de ajuns mijloacele umane pentru a supraviețui, așa cum nu sunt de ajuns armele pentru a învinge, totul depinde de capacitatea noastră de a gestiona trauma războiului, iar Biserica are acest „balsam” al Spiritului Sfânt care trebuie vărsat în rănile persoanelor, iar aceasta face parte din misiunea noastră.

Biroul de Presă EGCO: Vă mulțumim, Preafericirea Voastră! Vă suntem alături, ne rugăm împreună pentru Biserica din Ucraina și pentru noi toți!

ÎPS S.S.: Mulțumesc tuturor românilor pentru primirea voastră, pentru solidaritate și rugăciune! Rugați-vă pentru noi, rugați-vă pentru pace în Ucraina, în Europa, în lumea întreagă!

Mihaela Caba-Madarasi