Ieri, 01.10.2024, la Centrul Rezidențial „Casa Frențiu” din Parcul Olosig, a avut loc o masă festivă prin care s-a sărbătorit Ziua internațională a persoanelor vârstnice.

Evenimentul a fost organizat de DASO (Direcția de asistență socială Oradea) în parteneriat cu Centrul Rezidențial „Casa Frențiu”. 

În deschiderea evenimentului a vorbit doamna Anca Grama, directorul DASO, care și-a exprimat bucuria de a fi prezentă alături de persoanele vârstnice în fiecare an, de a sărbători împreună cu toți cei din centrele de zi care beneficiază de asistență socială.

„În fiecare an, ziua de 1 octombrie este ziua seniorilor noștri, bunicilor noștri, părinților noștri. Mă bucur că ne revedem și anul acesta sănătoși în această formulă, la fel ca în fiecare an, vreau să vă mulțumesc pentru că ați dat curs invitației noastre, pentru că sunteți pentru noi un sprijin în comunitate, în familie, fiecare acolo unde este.”

De asemenea, la eveniment a fost prezentă doamna Arina Moș, în prezent senator și fost viceprimar al Municipiului Oradea. Doamna Antonia Nica, actual viceprimar al urbiei și fost director al Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”.

Totodată, în deschidere a vorbit și părintele Olimpiu Todorean, Președintele Asociației Caritas Eparhial Oradea.

„Bunicii ne oferă întotdeauna un exemplu de curaj de dăruire, fiind cei care transmit din generație în generație valori autentice și inspiră activitatea noastră zilnică. În viața lor găsim pace și liniște, iar mulțumirea pe care o simțim este profundă, căci ei sunt cei care ne insuflă speranță și ne învață să prețuim fiecare moment al vieții. Liniștea și pacea pe care o găsesc și rezidenții Casei Frențiu reflectă grija și atenția oferite creând un mediu de siguranță și confort. Totodată, dumneavoastră, cei care trăiți în sânul familiilor, suntem siguri că vă bucurați de aceleași sentimente de pace, fiind înconjurați de iubire și sprijin care întăresc valorile comune și oferă un sentiment profund de apartenență. Dragi bunici, cu ocazia Zilei Mondiale a Vârstnicilor vă transmit cele mai calde gânduri de prețuire și de mulțumire, fie că vă bucurați de liniștea și pacea oferită de centrul rezidențial, fie că trăiți alături de cei dragi în sânul familiei, vă doresc sănătate, bucurie și momente pline de dragoste, curajul, înțelepciunea și valorile pe care le transmiteți ne sunt tuturor un exemplu de neprețuit. Să aveți parte de zile senine înconjurați de respect și recunoștință din partea celor care vă iubesc, La mulți ani!” 

La masa festivă, printre invitați au fost prezente și doamnele Todor Maria și Pop Maria, beneficiare ale Centrului Rezidențial „Casa Frențiu” de 2 ani, respectiv de 1 an. Dânsele și-au exprimat mulțumirea pentru toată grija pe care asistenții sociali și angajații centrului le-o poartă, afirmând că se simt îngrijite, ocrotite, că li se oferă de asemenea o multitudine de activități zilnice care le înseninează viața și „le provoacă” să rămână dinamice și cooperative în interacțiunea cu toți cei ce le înconjoară.

 

Biroul de Presă EGCO

Ciulea Cristian