În dimineața zilei de 10 septembrie 1872, Avram Iancu a fost găsit mort, cu privirea încremenită spre cer, pe prispa brutăriei lui Ioan Stupină, zis Lieber, din Baia de Criș. Avram Iancu (1824 – 1872) s-a născut în Vidra de Sus într-o familie de țărani moți înstăriți. Tatăl lui Avram Iancu, Alisandru (1787-1855), a fost pădurar, apoi jude domenial, mama Maria Gligor. Cei doi copii ai familiei Iancu au fost Ioan (1822-1871) și Avram.
Avram Iancu a urmat școala primară în satul natal, apoi mutat de părinți la Poiana Vadului și Câmpeni, absolvind la vârsta de 13 ani. Gimnaziul l-a urmat începând cu anul 1837 la Zlatna, absolvind în anul 1841. S-a înscris apoi la Liceul Piarist din Cluj. Începând cu anul 1844 a urmat Facultatea de Drept la Cluj. S-a înscris cancelist la Târgu Mureș, la Tabla Regească (Curtea de Apel a Transilvaniei) și își ia examenul de avocat în martie 1848. La 26 martie 1848, în casa în care locuia Avram Iancu la Târgu Mureș, a avut loc o întrunire a tinerilor români, pentru a-l asculta pe Nicolae Bârlea care sosise de la Blaj, unde avusese loc o întrunire a intelectualilor români. Sfatul tinerilor a decis ca în duminica Tomii să țină o Adunare Națională la Blaj, cu scopul „de a se face pașii necesari în cauza națională”.
În această perioadă, în urma informărilor venite din partea unor funcționari unguri din zonă, Iancu a fost catalogat de Guvern drept „primejdios” și s-a ordonat arestarea lui. În munți, Iancu a început să mobilizeze românii pentru participarea la a doua Adunare Națională de la Blaj, programată pentru 3/15 mai 1848. Moții nu au mai așteptat deciziile politice ale austriecilor sau maghiarilor, ei încetând din proprie inițiativă să se mai considere iobagi.
La Marea Adunare Națională de la Blaj din 3/15 mai 1848, prezidată de episcopii Lemeni și Șaguna, Iancu a participat în fruntea a 10.000 de moți, organizați și disciplinați militărește. Iancu a sosit la Blaj în data de 15 mai și a luat parte la toate discuțiile, iar moții săi au asigurat paza și ordinea adunării, la care au participat zeci de mii de țărani români, precum și revoluționari moldoveni și munteni. De asemenea, Iancu a vorbit românilor, expunându-le și explicându-le revendicările națiunii române din Transilvania.
În urma masacrului de la Mihalț, în care 12 țărani români au fost uciși de grănicerii secui și gărzile naționale maghiare din Aiud, iar alte câteva zeci au fost răniți, Avram Iancu decide să plece la 5 iunie 1848 de la Sibiu în Țara Moților și să strângă moții pentru a se putea apăra în caz de nevoie. La 18 iunie s-a publicat oficial desființarea iobăgiei de către guvernul ungar. Iancu a asigurat comisia că țăranii români vor respecta liniștea și ordinea și că își vor revendica pe cale legală pământurile și pădurile. La 19 și 20 iunie Avram Iancu a făcut cu moții două exerciții de mobilizare, la care oamenii s-au prezentat înarmați și disciplinați militărește, organizați pe subunități și cu comandanții în frunte. La 21 septembrie 1848, Avram Iancu, în fruntea a 6.000 de moți înarmați, a participat la a treia Adunare Națională de la Blaj, care a ținut 8 zile. La adunare erau prezenți cca 60.000 de români din toată Transilvania.
La 30 septembrie Iancu a plecat de la Blaj înapoi în munți, însoțit de moții săi. La 19 octombrie 1848 Avram Iancu a înființat în Țara Moților Legiunea Auraria Gemina. La 8 noiembrie 1848, Avram Iancu, cu 4.000 de combatanți din Legiunea Auraria Gemina, participă la operațiunile militare austriece pe direcția generală Teiuș-Cluj.
La sfârșitul lunii martie 1849, combatanții români din Munții Apuseni erau complet înconjurați în munți de trupele ungare. La 14 iulie 1849 Kossuth l-a împuternicit pe revoluționarul muntean Nicolae Bălcescu să plece în Munții Apuseni pentru a-l convinge pe Avram Iancu să facă o înțelegere cu maghiarii și să treacă de partea lor, în contextul puternicei ofensive austro-ruse din Transilvania, care amenința armata maghiară cu dezintegrarea. Kossuth Lajos îl însărcinează pe revoluționarul pașoptist român Eftimie Murgu să meargă în munți la Avram Iancu și să îi comunice acest fapt, pentru a-l atrage în ultimul moment de partea revoluției maghiare, însă nu va putea răzbate în munți, fiind oprit la Ilia. Generalul austriac Wohlgemuth l-a invitat pe Avram Iancu la Sibiu pentru a-i cere ajutorul în dezarmarea lăncierilor români din Zarand. Iancu și-a asumat această responsabilitate, iar moții din Zarand au început să depună armele după 7 septembrie 1849.
Iancu și Axente Sever vor trimite un memoriu generalului Luders și cer ajutorul țarului pe lângă împăratul austriac pentru câștigarea drepturilor cerute de români. Țarul a primit memoriul lui Avram Iancu, dar a răspuns că nu poate interveni într-o problemă a imperiului austriac, dar că va remite memoriul Curții imperiale, ceea ce a și făcut. La 15 decembrie 1849 Avram Iancu a fost arestat de soldați austrieci la târgul de la Hălmagiu. Sub presiunea românilor, care se aflau în număr mare în acea zi la târg, soldații au fost obligați să îl elibereze, pretinzând că arestarea s-a făcut din greșeală.
În februarie 1850, Avram Iancu a plecat la Viena, unde se strângea o nouă delegație românească care dorea să ceară drepturi pentru românii din Transilvania. A fost primit de împăratul austriac la 8 martie 1850, meritele sale au fost relevate în mod deosebit de împăratul Franz Josef. Țarul Rusiei a trimis la Sibiu 34 decorații pentru a fi împărțite celor care au avut merite deosebite în timpul războiului. Pentru Avram Iancu el a trimis Ordinul Sf. Stanislav. Cu toate acestea, la cererea autorităților austriece, țarul își va schimba decizia și îi va acorda lui Iancu o medalie inferioară, Ordinul Sf. Ana, clasa a II-a. Pentru contribuția adusă în timpul războiului, Avram Iancu a fost inițial propus pentru decorare cu Ordinul austriac „Corona de fier” clasa a III-a, o decorație relativ înaltă și care conferea deținătorului dreptul la titlu de noblețe.
Împăratul Franz Josef a tăiat cu mâna proprie această propunere, acordându-i numai „Crucea de aur pentru merite, cu coroană”. Aceeași decizie a luat-o și în cazul prefecților Simion Balint și Axente Sever. Avram Iancu a fost invitat la Alba-Iulia pentru a-și ridica decorațiile, dar el a refuzat de fiecare dată să o facă. În august 1850, Iancu a plecat din nou la Viena, pentru a face parte din delegația națională românească. Din nou aceasta a primit de la austrieci numai cu promisiuni goale și amânări. I s-a pus în vedere să părăsească Viena în termen de 8 zile, la fel cum au pățit și alți fruntași români din delegație.
Iancu a plecat din Viena la 21 februarie 1851, pentru a nu se mai întoarce niciodată acolo. După întoarcerea de la Viena, Iancu s-a implicat în lupta pe cale legală pentru obținerea drepturilor pentru moți. În vara anului 1852 guvernatorul Transilvaniei l-a invitat pe Avram Iancu și pe Simion Balint la Sibiu, unde i-a rugat să accepte mijlocirea comisiilor, mai ales că în scurt timp urma să aibă loc vizita împăratului în Transilvania. La 17 august 1852 Avram Iancu și cei doi măsurători au fost arestați de armata imperială la Câmpeni.
Iancu a fost trimis la Alba-Iulia sub escortă militară. Aici a fost maltratat de un funcționar austriac mărunt, iar Iancu a protestat cu furie. De frica moților, care se zvonea că ar porni împotriva Albei Iulii, Iancu a fost mutat la Sibiu. Aici i s-a intentat în grabă un proces, pentru a fi achitat cât mai rapid și eliberat. În ultimele două decenii ale vieții sale a suferit de o boală psihică. Starea sănătății sale psihice a început să se deterioreze la sfârșitul anului 1852. A fost îngropat cu funeralii naționale la 13 septembrie în Panteonul Moților de la Țebea, jud. Hunedoara, lângă „Gorunul lui Horea”.
