Părintele Tertulian Langa, s-a născut la 26 octombrie 1922 la Târgu Mureş. Este fiul lui Tertulian Langa şi al Elisabetei Nicola. Tatăl, originar din Făgăraş (Şercaia), şi-a făcut liceul şi teologia la Blaj. Mama, originară din Sibiu, descendentă directă din Horia (din fiul Luca al lui Nicola Ursu stabilit la Măierii Sibiului), a făcut Liceul la Surorile Ursuline din Sibiu. O dată cu ocuparea Ardealului, împreună cu părinţii care se stabiliseră la Târgu Mureş, se refugiază la Sibiu, unde urmează Liceul Gh. Lazăr (1940).

Hotărăşte să-şi continue studiile la Bucureşti. Se înscrie la Drept, Filosofie şi Litere. După licenţă, se înscrie la doctorat, pe care nu îl va încheia nici după ieşirea din închisoare. A avut parte de mari personalităţi printre profesori: pe Ion Petrovici şi pe Mircea Florian la Filosofie, pe Istrate Micescu la Drept, pe Tudor Vianu, Nicolae Cartojan, Dumitru Caracostea, Alexandru Rosetti şi pe italienistul Alexandru Marcu, la Filologie.

A funcţionat o vreme ca bibliotecar şi asistent la catedra profesorului G. G. Antonescu de la Pedagogie, în Bucureşti. Între timp (1944-1948) urmează cursuri de Teologie şi filosofie creştină la Bucureşti şi la Blaj, cu monseniorul Vladimir Ghika, cu pr. Tit Liviu Chinezu şi pr. Prof. Ioan Miclea.

Un contact deosebit a fost cel cu mons. Vladimir Ghika pe care, timp de 7 ani, l-a avut duhovnic. Spre întâlnirea cu el a fost pregătit de episcopul Ioan Suciu, care anual mergea la Târgu Mureş pentru a ţine exerciţii spirituale.

La 11 ianuarie 1948 se căsătoreşte la Bucureşti cu Doina Ana Ştefan, studentă la Arte Plastice – Artă Decorativă şi la Litere, cununia fiind oficiată de mons. Vladimir Ghika şi de (viitorul episcop martir) Tit-Liviu Chinezu, la Bucureşti.

Trei luni mai târziu, la 23 aprilie 1948 este arestat şi condamnat, pentru crima de uneltire împotriva ordinii sociale de stat, la 20 ani muncă silnică. Iese din închisoare după mai bine de 16 ani, la 26 iunie 1964, după ce a cunoscut penitenciarele şi lagărele de muncă ale regimului comunist de la Malmaison, Ministerul de Interne, Văcăreşti, Jilava, Piteşti, Gherla, Aiud, Lugoj, Galaţi, Salcia-Grădina (Balta Brăilei).

În octombrie 1948 (la trei luni după arestare) se naşte fiica Maria Manuela, iar după ieşirea din închisoare se nasc Cristian Maria Vladimir (1965) şi Emanuel Marian Iosif (1967).

După eliberarea din 1964 va fi succesiv şomer, hamal, muncitor necalificat, muncitor terasier, magazioner de şantier, contabil de materiale, traducător (franceză, italiană, engleză, spaniolă, maghiară), dactilograf, documentarist, psiholog industrial, a înfiinţat primul laborator din Cluj de psihologie industrială şi ergonomie, membru al Asociaţiei internaţionale de psihologie (Bruxelles), Cercetător ştiinţific psihosociolog (ICP- Cluj).

Este hirotonit preot greco-catolic în clandestinitate în 20 decembrie 1964, având ca moto şi program de viaţă: Eu şi casa mea vom sluji Domnului (Iosua 24,15). În tot timpul de slujire în „catacombă”, (anii interdicţiei Bisericii Române Unite) a vizitat neostenit bolnavii, a fost duhovnic şi a format generaţii întregi de tineri şi copii, de viitori preoţi, a contribuit la păstrarea şi formarea conştiinţei româneşti şi greco-catolice, cu meditaţii, reculegeri, exerciţii spirituale, cuvântări ecumenice; l-a slujit neprecupeţit şi devotat pe Domnul în mica Biserică a Casei prin Taina Căsătoriei, în dăruire reciprocă alături de soţia Doina, timp de 65 ani, bucurându-se de un fiu preot, Cristian, de un ginere preot, Anton Goţia, de trei copii, şase nepoţi şi doi strănepoţi.

Succesiv va avea şi funcţii de răspundere în cadrul eparhiei de Cluj, vicar general şi ordinarius al Eparhiei de Cluj Gherla, profesor de teologie în clandestinitate, iar după 1989 vicar general eparhial, profesor în corpul didactic al Institutului Teologic „Sfântul Ioan Evanghelistul”, Conferenţiar universitar şi Decan al Facultăţii de Teologie Greco-catolică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, participând activ la procesul de reconstrucţie al Bisericii şi, alături de I.P.S. George Guţiu, pune şi piatra de temelie a actualei catedrale greco-catolice în construcţie, a Martirilor şi Mărturisitorilor secolului al XX-lea.

Emisar al Bisericii Române Unite la Parlamentul Europei, Sfântul Scaun, Viena, Paris, Madrid. Retras din activitatea publică a curiei în 1997, rămâne să asigure o slujire liturgică vizibilă doar la catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj, până în anul 2009, continuând să se manifeste ca scriitor bisericesc, conferenţiar şi orator de catedrală.

A celebrat zilnic sf. Liturghie acasă, în capela înfiinţată încă din anii clandestinităţii, până aproximativ în iarna anului 2011, când boala l-a împiedicat şi l-a constrâns de multe ori la pat, dar în fiecare zi de uşoară ameliorare căuta să nu piardă celebrarea Jertfei euharistice. Imposibilitatea deplasării şi dificultăţile tot mai accentuate în păstrarea echilibrului, agravarea, complicaţiile şi diversificarea bolilor, cu manifestarea multor sechele din anii de închisoare, au culminat cu internarea timp de mai multe luni de zile şi încheierea slujirii în Biserica luptătoare în dimineaţa zilei de 30 iulie, pentru a se uni rândurilor Bisericii triumfătoare şi mijlocitoare.