Sf. Tereza Benedicta a Crucii (1891-1942), martiră și co-patroană a Europe este sărbătorită de Biserică pe 9 august. Să o descoperi înseamnă să te apropii de o căutătoare pasionată de Adevăr, un aspect distinctiv pentru întreaga ei viață. „Cine caută adevărul, conștient sau inconștient, Îl caută pe Dumnezeu”: îi scria Sfânta Tereza Benedicta a Crucii unei călugărițe benedictine, oferind astfel o interpretare simplă și profundă a vieții sale…
Teresa Benedicta a Crucii (Edith Stein) este una dintre cele mai extraordinare, fascinante și complexe figuri ale secolului trecut, „o personalitate care a purtat prin intensitatea vieții sale sinteza dramatică a acestui secol” spunea Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea despre conaționala sa, pe care a declarat-o co-patroană a Europei prin Motu Proprio din 1 octombrie 1999. Prin aceasta, Papa Ioan Paul al II-lea a dorit să „așeze pe orizontul Vechiului Continent un stindard al respectului, toleranței și primirii călduroase”.
A fost printre puținele femei din timpul său care a putut studia și învăța filosofia, avansând pe căile unei căutări existențiale, rezervată la acea vreme aproape în mod exclusiv bărbaților. A făcut aceasta cu rezultate foarte bune, reușind să se facă cunoscută alături de unul dintre marii maeștri ai filosofiei secolului al XIX-lea, Edmund Husserl, părintele fenomenologiei. După cum a mărturisit ea însăși, „de la treisprezece ani era atee pentru că nu putea crede în existența lui Dumnezeu”. Dar, aflată într-o căutare neîncetată și radicală a adevărului, angajată în soluționarea marilor probleme ale vieții, ea nu a putut să nu ajungă la Adevărul lui Dumnezeu, un Dumnezeu care prin Isus „pune totul în joc” pentru oameni, care nu se oprește în fața durerii și a morții.
Adevărul lui Dumnezeu stă tocmai în afirmarea Sa prin slăbiciunea crucii și a morții. Descoperirea că, în Isus, Dumnezeu a împărtășit totul cu noi, dă naștere unui abandon total în El, care caracterizează viața celor care știu că, Dumnezeu nu a abandonat niciodată omul.
Aceste certitudini au luminat viața lui Edith Stein, născută pe 12 octombrie 1891, la Wrocław (Breslau, Polonia), într-o familie de evrei refugiați în Germania. Ultima dintre cei șapte copii ai unei familii evreiești înstărite, ea și-a încheiat cu succes studiile, concentrându-se în principal pe psihologie și cercetări filosofice la universitatea din orașul natal, apoi la universitățile din Göttingen și Fribourg, ca student eminent și, ulterior, asistentă universitar a filosofului Edmund Husserl. Când a absolvit facultatea în 1917, avea deja o serie de studii importante care i-ar fi putut deschide ușile unei cariere academice. Dar s-au întâmplat lucruri care au adus vieții sale o schimbare radicală…
Gândul la Dumnezeu, care până la un moment dat nici măcar n-a existat, a început să se strecoare în viața ei, condusă fiind și de unele evenimente. În Primul Război Mondial a murit un profesor pe care îl aprecia foarte mult. A fost o mare durere pentru toată lumea, în special pentru soția acestuia, care, în loc să cadă sub greutatea acelei drame, a găsit în relația cu Dumnezeu puterea de a începe o nouă viață. Edith a fost profund impresionată de acea femeie. „A fost prima mea întâlnire cu Crucea – spune ea, amintindu-și acel episod – și cu forța pe care aceasta o comunică celor care o poartă”. Căutarea adevărului a condus-o la Adevărul lui Dumnezeu. În 1921, calea apropierii de El ajungea la o destinație… Invitată de o prietenă să-și aleagă o carte dintre numeroasele volume pe care le avea în biblioteca ei, Edith alege unul la întâmplare: era autobiografia Sfintei Tereza din Avila. „Terminând cartea – a scris ea mai târziu – mi-am spus: acesta este Adevărul!”.
Tereza și-a rezumat credința într-un motto: „Dumnezeu este suficient”. S-a convertit la catolicism în ziua de Anul Nou a anului 1922, când a primit botezul. Alegerea ei de a deveni catolică a adus-o în contradicție cu mama ei, foarte atașată de religia evreiască. După convertire, Edith a predat în școala dominicană din Speyer, a călătorit în Germania și în străinătate. În 1932 a predat pedagogia la Miinster. Însă, regimul nazist începuse deja să discrimineze evreii, forțându-i să părăsească studiile. Nefericitele evenimente succesive au accelerat o intenție pe care Edith Stein o maturase deja, aceea de a se dedica vieții contemplative. Și astfel, lăsând în urmă o carieră de prestigiu, a intrat, în anonimat, în Mănăstirea Carmelitană din Köln, cu numele de Tereza Benedicta a Crucii.
Carmelul este o adevărată școală a smereniei… Edith a fost nevoită să-și lase deoparte cărțile pentru a se dedica treburilor casnice: s-a adaptat la cerințele vieții comunitare cu bucurie, pentru a-L urma pe Isus chiar și în lucrurile umile de zi cu zi. În 1938, cu o profesie perpetuă, a decis să fie călugăriță carmelitană pentru totdeauna.
Între timp, ura față de evrei făcea furie în Germania. Prezența lui Edith, încă evreiască, în ciuda convertirii ei la creștinism, a constituit în Carmelul din Köln un pericol pentru surorile sale. S-a mutat apoi în Olanda, la Carmelul din Echt, unde s-a dedicat studiului figurii și operei Sfântului Ioan al Crucii, un mare reformator al vieții carmelite, împreună cu Sfânta Tereza din Avila. În 1940 germanii au invadat Olanda, iar ura împotriva evreilor a început să provoace și victime acolo. Edith a trebuit să fixeze steaua galbenă pe veșmântul său monahal, ca o evreică. Și nu a fost singura dintre umilințe îndurate. Vremurile deveniseră grele. „Sunt mulțumită de tot – scria ea – căci numai dacă cineva este forțat să poarte crucea cu toată greutatea, poate câștiga înțelepciunea Crucii”.
Pe 2 august 1942, germanii au intrat în Carmel, au luat-o pe Edith, împreună cu sora ei Rosa, și ea carmelitană, și le-au trimis pe câmpul de concentrare de la Westerbork, de unde au fost deportate la Auschwitz, pe 7 august. Acolo, într-unul dintre cele mai mari lagăre de concentrare naziste, cunoscute cu tristețe pentru cruzimea nesănătoasă a omului, a ajuns câteva zile mai târziu împreună cu celelalte însoțitoare în camere de gaz și apoi în crematoriu.
Un deportat evreu care a scăpat de exterminare și a fost martor al ultimelor ore ale Terezei Benedicta, a descris seninătatea, calmul ei și lupta neîncetată pentru ceilalți, căzuți pradă disperării și deznădejdii. Ea a avut o grijă specială în principal față de femei: le-a consolat, a încercat să le liniștească, le-a ajutat; a avut grijă de copiii acelor mame care, înnebunite de durere, i-au abandonat: „Trăind în lagărul de concentrare într-o atitudine continuă de disponibilitate și serviciu – scrie martorul – a dezvăluit imensa ei dragoste față de ceilalți”.
Evreică la naștere, creștină la alegerea sa, după un lung periplu de căutare și studiu aprofundat al diferitelor aspecte ale cunoașterii, aducând nevoile spirituale ale celor două religii la cele mai înalte niveluri, a zburat apoi înalt în cerul misticismului și a devenit un exemplu fascinant și încântător pentru acei laici și credincioși ai diferitelor religii, care caută adevărul cu o dragoste tenace și curajoasă.
Papa Ioan Paul al II-lea a proclamat-o fericită în Catedrala din Köln, pe 1 mai 1987 și sfântă, pe 11 octombrie 1998, în Bazilica Sf. Petru din Roma: „Cu cât este mai întunecat în jurul nostru – scrie Sfânta Tereza Benedicta a Crucii – cu atât mai mult trebuie să ne deschidem inimile către lumina care vine de sus. Ea a mărturisit acest lucru într-un timp de persecuție”, sublinia Papa Emerit Benedict al XVI-lea la rugăciunea mariană Îngerul Domnului, de pe 20 iunie 2010, vorbind despre logica martiriului dezvăluită de Isus prin sacrificiul suprem al iubirii, logică reiterată și de Sfânta Benedicta a Crucii sau alți martiri.
„Dacă citim viața martirilor – a remarcat Pontiful de atunci – suntem uimiți de seninătatea și curajul lor de a înfrunta suferința și moartea. Harul lui Dumnezeu nu suprimă și nu sufocă libertatea celor care se confruntă cu martiriul, ci dimpotrivă, îl îmbogățește și îl înalță”.
Pe 9 august 2023, un alt Papă, Francisc, a încredințat Bătrânul Continent Inimii Neprihănite a Mariei rugându-se Sfintei Tereza a Crucii, pentru a readuce pacea într-o Europă care pare să fi pierdut calea dialogului și a fraternității.
O femeie supranumită astăzi „sfânta empatiei” de L’Osservatore Romano (09/08/2024), care a reușit cu adevărat să întruchipeze imaginea păcii autentice, cea câștigată prin crucea lui Cristos, ca dar pentru umanitate.
Așa cum scria Edith Stein în testamentul său spiritual, la 9 iunie 1939: „Chiar și acum accept cu bucurie, în deplină supunere și potrivit voinței Sale preasfinte, moartea pe care Dumnezeu mi-a hărăzit-o. Mă rog Domnului să accepte viața și moartea mea […]. Pentru ca Domnul să fie recunoscut de ai Săi și ca împărăția Sa să vină în toată splendoarea ei pentru salvarea Germaniei și pacea lumii.”
Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi
