Este disponibil ultimul număr al revistei lunare de cultură creștină «Vestitorul», revistă editată de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Oradea. Acesta este al zecelea număr din anul XXXI, adăugându-se seriei de 367 de ediții ale acestei valoroase reviste lunare, fondată în Eparhia de Oradea de Fericitul Episcop Martir Valeriu Traian Frențiu (1925). Revista «Vestitorul» poate fi achiziționată de la Magazinul de obiecte bisericești „Sfânta Tereza” Oradea [str. Mihai Pavel, nr. 4] sau din parohiile greco-catolice ale Eparhiei de Oradea.

Din sumar:
– Scrisoarea Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2024 a Preasfinției Sale Virgil Bercea
– Cred în puterea Învierii lui Isus? – alocuțiunea Papei Francisc la Rugăciunea Angelus
– Declarația «Dignitas infinita»
– Mesajul Urbi et Orbi al Papei Francisc
– Sfințirea noului altar în parohia Sâmbăta
– Calea Crucii la Carei
– Exercițiile spirituale pentru adulți și familii din Postul Mare
– Întâlnirea familiilor și adulților din protopopiatul Beiuș
– Reculegere spirituală pentru tineri la Zalău
– „Identitatea Omului” în secolul al XXI-lea

Revista conține deopotrivă articole despre evenimentele derulate în luna aprilie 2024 în parohiile din Eparhia de Oradea. Revista «Vestitorul» poate fi lecturată și în format digital, fiind consultabilă aici.

Revista «Vestitorul» urează cu prilejul Sfintei Sărbători a Paștelui, tuturor colaboratorilor, cititorilor și credincioșilor Sărbători Fericite! CRISTOS A ÎNVIAT!

Biroul de Presă EGCO