Marți, 24 octombrie, de la ora 18.00, a avut loc în Biserica Greco-Catolică din Ștei, Comemorarea arestării episcopilor greco-catolici (28/29 octombrie 1948) – cu ocazia a 75 de ani de la noaptea arestărilor epsicopilor.

La evenimentul organizat de Protopopiatul Greco-Catolic Beiuș, au participat enoriași din parohiile din protopopiat și membrii ai diferitelor asociații laice religioase: Reuniunea Mariană (RM), Asociația Generală a Românilor Uniți (AGRU),  Asociația „Ave Miriam” de la parohia greco-catolică din Beiuș. Credincioșii greco-catolici participanți la Comemorarea arestării episcopilor greco-catolici au fost însoțiți de preoți parohi: pr. Emil Ghiurcă, paroh local, pr. Protopop Zima Gh. Zorel, paroh de Beiuș, pr. Ilea Valentin, paroh de Ioaniș, pr. Taichiș Marius – Drăgoteni, pr. Boța   Marius – Pocola, pr. Flore Marius – Prisaca, pr. Man Adrian – Șuncuiș. Acestora li s-au alăturat tânărul preot Giuseppe Ghiurcă (fiu al comunității locale) – care a oficiat Acatistul Fericiților Episcopi Martiri și pr. Iosif Fechete, preot al Mănăstirii Greco-Catolice „Fericiții Episcopi Români Martiri” din Stâna de Vale, care a ținut o conferință spirituală.

Evenimentul spiritual a cuprins rugăciunea Rozariului, condusă de pr. paroh  Emil Ghiurcă și Acatistul Fericiților Episcopi Martiri, condus de pr. Giuseppe Ghiurcă.

A urmat o alocuțiune cuprinzând un scurt istoric al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, despre înființarea acesteia, aportul ei spiritual și cultural la desăvârșirea identității naționale și spirituale, efortul educării și prin școală: Școalea Ardeleană la Blaj și Beiuș, rolul ei în împlinirea Unirii, desființarea ei prin decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948…

O meditație spirituală cu tema „Credința noastră este viața noastră” a fost susținută de pr. Iosif Fechete, citând din mărturiile preoților și episcopilor arestați acum 75 de ani și îndemnându-ne la sfințirea propriei vieți.

La final, a fost intonat Imnul Fericiților Episcopi Martiri – cântat alături de membrii Corului „Ioan Bușiția” din Beiuș.

Protopopiatul Greco-Catolic de Beiuș a oferit celor prezenți și o broșură – un material informativ cuprinzând: scurtă biografie a Fericiților Episcopi Martiri Greco-Catolici și rugăciunea „Acatistul Fericiților Episcopi Martiri”, pregătit de Asociația „Ave Miriam” prin prof. Zima Carmen.

Evenimentul a fost transmis live, precum și alte activități sau momente liturgice zilnice, pe grupul pastoral „BGC Beiuș” de pe platforma socială Facebook.

Pr. Zima Zorel
Protopop de Beiuș