Avionul cu Papa Francisc a decolat duminică seara de pe Aeroportul Internațional Ferenc Liszt din Budapesta, încheindu-se astfel cea de-a 41-a vizită apostolică papală, de trei zile, în străinătate. În cadrul unui program intens, acesta s-a adresat autorităților politice, reprezentanților Bisericii din Ungaria și lumii culturale. De asemenea, și-a făcut timp, ca de obicei, să se întâlnească și să îi salute pe cei mai neajutorați și încercați din societate.
Sâmbătă, a petrecut timp la un institut pentru copii nevăzători și pentru copii cu alte nevoi speciale și a ascultat mărturiile unor săraci și ale unor refugiați asistați de organizații de ajutorare catolice și de Biserica Greco-Catolică. O scurtă ceremonie de rămas bun a avut loc la aeroport imediat înainte de plecarea Papei, în prezența președintei Katalin Novák și a unei delegații de reprezentanți ai societății civile și ai Bisericii. La puțin timp după decolare, conform obiceiului, Sfântul Părinte i-a trimis o telegramă președintei, în care și-a exprimat recunoștința față de autoritățile și cetățenii maghiari pentru „primirea călduroasă și ospitalitatea generoasă”. Asigurându-i pe toți de rugăciunea sa, Pontiful a invocat asupra națiunii „binecuvântările Atotputernicului Dumnezeu pentru unitate, fraternitate și pace”.
Zborul său ITA Airways a ajuns la Roma înainte de ora locală 20.00. Conform obiceiului, înainte să intre în Vatican, Papa Francisc s-a oprit să se roage în fața străvechii icoane Maria Salus Populi Romani. Conform biroului de presă, Sfântul Părinte s-a rugat puțin în capela ce găzduiește icoana mariană din Bazilica Santa Maria Maggiore. Pe 14 aprilie, într-o audiență cu angajați ai companiei ITA Airways, Papa dădea de înțeles că urmează în agendă o călătorie la Madrid, urmată de una în Mongolia.
Sursa: www.catholica.ro