Luni, 28 noiembrie, s-a sărbătorit la Beiuș centenarul întoarcerii la Cer a părintelui Vasile Lucaciu, erou național al României.
Manifestația culturală a debutat cu intonarea imnului național de către corala Asociației „Avram Iancu”, urmată de o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți din Protopopiatul Greco-Catolic de Beiuș, alături de protopopul părintele dr. Zima Zorel și vice-rectorul Seminarului Teologic de la Oradea, părintele dr. Vara Alin, cântările fiind înălțate de seminariștii studenți prezenți. După cuvintele de salut adresate de primarul econ. Popa Gabriel și de director profesor Ilieș Mihaiela, părintele Zorel, moderatorul evenimentului, și-a prezentat cuvântul de deschidere creionând dubla misiune sacerdotală și politică a celui omagiat și legătura acestuia cu „Țara Beiușului”. Părintele Vasile Lucaciu este cunoscut atât ca preot greco-catolic cât și ca mare om politic. Slujirea sa sacerdotală încadra spiritual și slujirea sa politică atunci când poporul român, doar tolerat, era nereprezentat și fără drepturi în fața națiunilor recunoscute în timpul dualismului austro-ungar. Strigătul său, din pustiul subjugant, ce implora fireasca libertate răsuna precum un răcnet de leu în tribuna parlamentului de la Budapesta, fapt ce i-a consacrat apelativul de „Leul din Șișești”.
Momentul central al comemorării a fost conferința susținută de dr. Blaga Mihoc. Fiu al urbei și absolvent al liceului vulcanian, profesorul universitar a prezentat conferința cu titlul „Dr. Vasile Lucaciu, memorandistul exemplar”. Cuvintele sale au angrenat onoratul auditoriu, format din reprezentanți ai autorităților de stat și locale, ai instituțiilor școlare alături de distinși cetățeni, într-o călătorie în timp. Conferențiarul a început cu o expunere a formării intelectuale a tânărului Lucaciu, începând cu școala confesională din Baia-Mare și cu urmarea cursurilor universitare împlinite cu obținerea titlului de doctor în filosofie la Institutul „Sfântul Atanasie” din Roma, ulterior și finalizarea studiilor teologice la Gherla. A continuat apoi cu o trecere în revistă a activității sale publicistice și culturale, urmată de sublinierea dăruirii sale și în îndatoririle pastorale exercitate mai ales în parohia sa, la Șișești. În cuprinsul discursului său, conferențiarul a expus pe larg, cu tactul său prozator, detalii cunoscute și inedite din activitatea memorandistică și politică a părintelui Vasile Lucaciu. Citarea din discursurile candidatului politic de Beiuș, evidențierea zelului echipei sale electorale locale în frunte cu un alt erou național, cunoscutul beiușean dr. Ioan Ciordaș, de asemenea fiu al Bisericii Greco-Catolice, descrierea emoțiilor și vicisitudinilor trăite în contextul alegerii, au situat auditorul în acele timpuri bucurându-se dincolo de veacuri de alegerea părintelui Lucaciu drept deputat de Beiuș în Parlamentul de la Budapesta în data de 28 august 1907, mandat onorat până în anul 1910. „După ce a fost ales deputat cu 1718 voturi (nu doar de greco-catolic ci și de ortodocși), a activat în Parlament pentru a obține egala îndreptățire a poporului român din Transilvania cu celelate neamuri”.
Profesorul a încheiat propunând autorităților locale „să i se facă acestui ilustru bărbat al neamului nostru un bust în bronz în orașul Beiuș” pe strada ce-i poartă numele.
În următoarele momente ale manifestației culturale au fost citite mesajele personalităților care nu au putut fi prezente, dar au dorit să marcheze acest moment cu un discurs omagiar și cu un salut către cei prezenți.
Părintele Zima a transmis mesajul deputatului avocat Kiss Janos, din partea Parlamentului României: „(…) deși astăzi marcăm centenarul trecerii sale la cele veșnice, spun „a fost” cu o oarecare îndoială în suflet. Această îndoială se datorează faptului că, prin exemplul său, eu cred că Părintele Vasile Lucaciu este. Prin ceea ce și-a dorit pentru românii din Ardeal și pentru întreg neamul românesc, părintele Vasile Lucaciu este.” În mesajul său, deputatul Kiss a subliniat faptul că odată format în instituțiile școlare prestigioase occidentale nu a ezitat să se întoarcă acasă și „să lucreze pentru binele și pentru propășirea acestui popor. Câți dintre noi nu ne-am dori, astăzi, să avem parte de asemenea oameni? Să avem asemenea modele de urmat?”.
Părintele Vara a transmis mesajul Preasfinției Sale dr. Virgil Bercea, Episcop de Oradea: „Ne amintim astăzi de figura unui actor major al drumului neamului românesc către Marea Unire din 1918. Vasile Lucaciu ar fi putut alege să fie un preot și un profesor onorabil la un gimnaziu din Satu-Mare. El a ales însă calea cea strâmtă incomodă, plină de riscuri a unui apostolat social, moral și național. Neputând să rămână indiferent față de suferințele conaționalilor săi, el s-a avântat într-un efort cu reverberații naționale și chiar europene… Episcopul Virgil a continuat subliniind valorile și rolul Bisericii Greco-Catolice în împlinirea identitară a poporului român: „proiectul unității religioase a românilor, reprezentat vizibil, concret de Bisercia Română Unită, începând cu anii 1700, căpătase pentru Lucaciu și alți conteporani ai lui, o completare teoretică firească în proiectul unității politice a tuturor românilor. În viața și faptele lui Vasile Lucaciu se poate observa perfect cum valorile evangheliei pot să creeze realități sociale și politice noi mai bune și mai drepte”.
Manifestația centenară s-a încheiat cu primirea binecuvântării arhierești transmise prin părintele Vara. Cei prezenți au putut viziona la sfârșit exponatele și cărțile aduse de domnul profesor Blaga Mihoc și au ascultat colindele cântate de corul prezent.
N.B.: Momente din centenar pot fi vizionate în cadrul reportajului realizat de postul de televiziune TTV Oradea pe linkul:
Pr. Zorel Zima