Noaptea de 28 octombrie trezește amintiri triste credincioșilor greco-catolici români de pretutindeni, amintirea arestării episcopilor Bisericii noastre în tristul an 1948. Acum, și în bucuria beatificării Fericiților Episcopi Români Martiri („F.E.R.M”), această dată trezește deopotrivă și un gând pios, o provocare vocațională și o rugăciune în fața caracterului ferm al fiecărui episcop greco-catolic arestat atunci.

În contextul acestei comemorări, credincioși greco-catolici din Protopopiatul de Beiuș s-au unit în rugăciune în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Șuncuiș. Preoții parohi cu enoriașii lor au celebrat Acatistul Fericiților Episcopi Martiri, urmat de o Binecuvântare Euharistică și Rozar. La sfârșitul Acatistului, părintele protopop, Zima Zorel, a vorbit despre modelul ferm de credință al fericiților evocând episoade din viața lor, din pastorația săvârșită și persecuția trăită. A îndemnat ca toți să ne regăsim, prin mijlocirea fericiților, ca demni fii ai Bisericii noastre, prin angajarea misionară personală și prin comuniuniea în rugăciune atît la nivel parohial cât și protopopial. În continuarea cuvântului, părintele a chemat la trăirea contemplativă a momentelor spirituale ale serii, Binecuvântarea euharistică și Rozarul, ale acestor două devoțiuni atât de dragi fericiților episcopi, precum ne amintește și Imnul lor.

La încheierea serii de veghe în rugăciune, Părintele paroh Man Mihai Adrian a mulțimit celor prezenți pentru acest moment de comuniune, respectiv „musafirilor” pentru vizită și unitate, și i-a invitat pe cei prezenți și la agapa tradițională oferită de gazde.

Acest moment de comuniune protopopială se înscrie în continuarea întrunirilor prevăzute în planul pastoral protopopial. Credincioșii au oportunitatea cunoașterii reciproce și a comuniunii în rugăciune, respectiv al unor angajări laicale concrete în viața Bisericii prin opere de caritate, dar de rugăciune și creștere prin cateheză. Astfel, părintele protopop a amintit și de recenta Întrunire Protopopială a Reuniunii Mariane care a avut loc în 23 octombrie la Prisaca, și a chemat enoriașii să descopere frumusețea spirituală și darul misionar și al acestei Reuniuni mariane, asociație religioasă laicală tradițională și mult apreciată de fericiții episcopi martiri.

Pr. Man Mihai Adrian