Episcopii romano-catolici și greco-catolici din România s-au reunit la Oradea în perioada 19-21 septembrie 2022, pentru sesiunea plenară de toamnă a Conferinței Episcopilor din România (CER), condusă de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, Vicepreședintele CER. La deschiderea lucrărilor au participat Mons. Germano Penemote, Consilierul Nunțiaturii Apostolice în România și Republica Moldova, și PS Sofronie Drincec, Episcopul ortodox de Oradea, care au transmis un mesaj.