În perioada Postului Mare, s-a desfășurat proiectul de parteneriat între Parohia Greco-Catolică Nașterea Maicii Domnului din Iaz și Muzeul de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea, din aceeași localitate. Aproape fiecare sâmbătă a devenit pentru copii implicați în aceste activități, ocazie de aprofundare în culori a momentelor Răstignirii lui Isus pe cruce și a Maicii Îndurerate. Astfel, sub coordonarea Doamnei profesoare Ligia Pop, 16 copii au pictat fiecare o icoană pe sticlă. Activitatea s-a desfășurat la muzeu, durata proiectului fiind de patru săptămâni. Icoanele au fost pictate pe sticlă, folosind foiță de aur.

În Duminica Femeilor Mironosițe, biserica a îmbrăcat haina de sărbătoare, deoarece la Sfânta Liturghie a avut loc ceremonialul de sfințire a icoanelor pictate de copii. Copii au fost premiați în prezența Părintelui Florian Gui, fiu al satului Iaz, de către Doamna profesoară Ligia Pop, împreună cu Părintele Vasile Pop. În momentul premierii, fiecare copil a primit o diplomă și icoana pe care a realizat-o.

În cuvântul de învățătură Pr. Florian Gui, a subliniat rolul și importanța femeilor în viața bisericii și în societate. Părintele paroh i-a felicitat pe copii implicați în proiect, pe părinții copiilor și, nu în ultimul rând, pe D-na profesoară Ligia Pop.

Mulțumim tuturor celor care s-au implicat cu dăruire în derularea activităților.

Să binecuvânteze Dumnezeu munca tuturor.

 

                                                                                               Pr. Vasile Pop