După Liturghia din Piața Hambarelor, din Floriana, Papa Francisc a recitat rugăciunea „Îngerul Domnului” împreună cu cei prezenți, circa 20.000 de persoane conform organizatorilor. Încă o dată Sfântul Părinte a amintit de situația tragică din Ucraina. Iată alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori!
Sunt recunoscător pentru cuvintele pe care Mons. Scicluna mi le-a adresat în numele vostru. Dar eu sunt cel care vă spun: Grazzi! [Mulțumesc!] Aș vrea să exprim recunoștința mea domnului președinte al republicii și autorităților, fraților mei Episcopi, vouă, dragi preoți, călugări și călugărițe, și tuturor cetățenilor și credincioșilor din Malta și din Gozo pentru primirea și afectul de care am avut parte. În această seară, după ce voi întâlni diferiți frați și surori migranți, va fi deja ora să mă întorc la Roma, dar voi duce cu mine multe momente și cuvinte din aceste zile. Atâtea gesturi. Mai ales voi păstra în inimă atâtea fețe, și fața luminoasă a Maltei! Mulțumesc și celor care au lucrat pentru această vizită; și aș vrea să salut cordial frații și surorile din diferite confesiuni creștine și religii pe care i-am întâlnit. Cer tuturor să se roage pentru mine; eu voi face asta pentru voi. Să ne rugăm reciproc!
În aceste insule se respiră simțul poporului lui Dumnezeu. Mergeți înainte așa, amintind că credința crește în bucurie și se întărește în dăruire. Continuați lanțul de sfințenie care i-a făcut pe atâția maltezi să se dăruiască lui Dumnezeu și celorlalți cu entuziasm. Mă gândesc la Dun Ġorġ Preca, canonizat în urmă cu cincisprezece ani. Și în sfârșit aș vrea să adresez un cuvânt tinerilor, care sunt viitorul vostru. Dragi prieteni tineri, împărtășesc cu voi cel mai frumos lucru al vieții. Știți care este? Este bucuria dăruirii în iubire, care ne face liberi. Dar această bucurie are un nume: Isus. Vă urez frumusețea de a vă îndrăgosti de Isus, care este Dumnezeu al milostivirii – am auzit aceasta astăzi în Evanghelie -, care crede în voi, visează cu voi, iubește vieților voastre și nu vă va dezamăgi niciodată. Și pentru a merge înainte mereu cu Isus și cu familia, cu poporul lui Dumnezeu, nu uitați rădăcinile. Vorbiți cu bătrânii, vorbiți cu bunicii, vorbiți cu vârstnicii!
Domnul să vă însoțească și Sfânta Fecioară Maria să vă păzească. O rugăm acum pentru pace, gândindu-ne la tragedia umanitară din Ucraina martirizată, încă sub bombardamentele acestui război sacrileg. Să nu încetăm să ne rugăm și să îi ajutăm pe cei care suferă. Pacea să fie cu voi!
Sursa: Ercis.ro