În Duminica de Rusalii, au primit Împărtășania în mod solemn un număr de șapte copii din Parohia Sfinții Trei Ierarhi și Fericitul Episcop Martir Valeriu Traian Frențiu. Copiii au fost pregătiți de către doamna profesoară de religie Zima Carmen, în cadrul orelor de cateheză susținute în Oratoriul Colț de Rai, cu asistența spirituală a părintelui paroh Zima Zorel.
După un prealabil examen al cugetului (vineri la oratoriu), sâmbătă au avut prima întâlnire cu Domnul cel milostiv, prin Taina Spovedaniei în biserica parohială. Duminică au pornit în procesiune de la oratoriu, intrând solemn în biserica împodobită, participând apoi activ la Sfânta Liturghie.
La sfârșitul liturghiei au primit de la părintele paroh, ca semn de amintire spre formarea catehetică continuă și creșterea spirituală, catehismul Abecedarul credinței, iar din partea Preasfinției Sale Virgil o carte de rugăciune Lăsați copii să vină la mine. În încheiere, așezați în fața bisericii, copiii, continuând obiceiul, au primit câte un balon pe care l-au lansat strigând: Isuse, te iubim!
Biroul de Presă