A doua sâmbătă din luna mai este cunoscută credincioșilor greco-catolici din România ca și ziua în care credincioșii se adună la Sighet pentru ai comemora pe cei care și-au dat viața pentru credința lor catolică: credincioși, preoți și episcopi. Anul acesta a fost reluat pelerinajul, pentru că anul trecut datorită pandemiei nu a putut fi organizat.

          Sfânta Liturghie a fost celebrată de către Preasfinția Sa Vasile Bizău, episcopul greco-catolic de Maramureș și Preasfinția Sa Ioan Călin Bot, episcop vicar al Episcopiei de Lugoj, care a și ținut un cuvânt de învățătură, în care a amintit: „Iată-ne la locul în care nu doar că celebrăm cu venerație memoria martirilor și mărturisitorilor Bisericii noastre, dar ne inserăm, ne altoim la seva vieții lui Hristos și a vieții lor. Cu ei și prin ei, ne altoim la această sevă de viață. Eu sunt vița, iar vor sunteți mlădițele, a spus Isus. Sevă de viață Dumnezeiască. Acum și mai mult, după ce toți cei șapte episcopi ai Bisericii Greco-Catolice au fost proclamați, în 2 iunie 2019, de către Sfântul Părinte Papa Francisc, la Blaj, fericiți martiri, știm că ei și mulți alții sunt în Dumnezeu. Ei, sfinții fericiți martiri, nu sunt aici, sunt veșnic vii, cu Cel ce a Înviat a treia zi… Ce har de a fi urmași de sfinți martiri”. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date anul acesta de corul Parohiei din Sighet.

Din Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Oradea au participat cu binecuvântarea Preasfinției Sale Virgil un grup de preoți, persoane consacrate și laici.

Eugen Ivuț