Margaret Karram este noua președintă a Focolare. A fost aleasă cu peste două treimi din preferințele celor îndreptățiți să participe la Adunarea Generală a Mișcării, formată din 359 de reprezentanți din întreaga lume. Ea îi succede fondatoarei Chiara Lubich și Maria Voce care au rămas în funcție timp de 12 ani.

Margaret Karram are 58 de ani și este de origine arabă, creștin-catolică. S-a născut în Haifa și a studiat la Universitatea Ebraică din Los Angeles. A ocupat diferite funcții de responsabilitate pentru Focolarini în Los Angeles și Ierusalim. De asemenea, a colaborat în diferite comisii și organizații pentru promovarea dialogului între cele trei religii monoteiste, precum Comisia Episcopală pentru Dialog Interreligios, în Adunarea Catolicilor Ordinari din Țara Sfântă și organizația Icci (consiliul coordonator interreligios din Israel) .

A lucrat timp de 14 ani la Consulatul General al Italiei la Ierusalim. Din 2014 a fost la Centrul Internațional Focolar în calitate de consilier pentru Italia și Albania și coresponsabilă pentru dialogul dintre mișcările ecleziale și noile comunități catolice. În 2013 a fost distinsă cu „Premiul Muntelui Sion” pentru reconciliere, acordat împreună cu savantul și cercetătorul evreu Yisca Harani, pentru angajamentul său în dezvoltarea dialogului între diferite culturi și religii.

În 2016 a primit Premiul Internațional Sfânta Rita pentru promovarea dialogului între creștini, evrei, musulmani, israelieni și palestinieni, începând din viața de zi cu zi.

Alegerile au avut loc ieri, 31 ianuarie 2021, dar numirea sa a intrat în vigoare abia în 1 februarie, în urma confirmării de către Dicasteriu pentru Laici, Familie și Viață, așa cum prevede Statutul General al Focolarilor.

Eugen Ivuț