Sfânta Liturghie a fost oficiată de către părintele rector împreună cu părintele paroh, slujind alături ipodiaconii Robert și Sergiu Chiriloaei. Aceasta a fost animată de către corul seminarului: Schola Cantorum, dirijat de Maestrul Radu Mureșan. La finalul serviciului liturgic, aflându-ne în preajma Crăciunului, corul a susținut un concert de colinde, spre lauda lui Dumnezeu și bucuria credincioșilor prezenți în Sfânta Biserică.
În omilia sa, părintele rector a subliniat importanța răspunsului nostru, prin pocăință, la chemarea noastră, a fiecăruia de către Dumnezeu la ospățul pregătit pe masa altarului, prin participarea la Sfânta Taină a Euharistiei în vremurile grele prin care trece omenirea din ziua de azi. Răspunzând la aceasta chemare, este nevoie să ne lepădăm de lucrurile lumești care ne îndepărtează de Dumnezeu.
La final părintele paroh a adresat mulțumiri tuturor pentru prezența și participarea la Sfânta Liturghie, aducând laudă lui Dumnezeu pentru toate.
KOVÁCS Levente
NUNA Mihai
Anul I