Miercuri,11 noiembrie 2020, a fost o zi în care memoria Seniorului Corneliu Coposu a fost evocată în toată România, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Chiar dacă perioada în care ne aflăm nu a permis organizarea evenimentelor cu public, comemorările s-au făcut în condițiile cerute de autorități și acolo unde a existat posibilitatea, s-au transmis și prin internet.
La Bobota, în localitatea natală a Seniorului, a fost oficiată o Liturghie și un parastas de comemorare, în capela greco-catolică, oficii conduse de părintele Orest Nichita, la care au participat câțiva credincioși ai parohiei și mult mai mulți, uniți în rugăciune cu cei prezenți, prin intermediul internetului și a transmisiei în direct a evenimentului, pe pagina de Facebook a parohiei.
Totodată, cu această ocazie, s-a dat citire și la două dintre mesajele concepute special pentru această zi, de către Preafericitul Cardinal LUCIAN, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică și de către Pr. Cristian Borz – paroh al Bisericii Greco-Catolice din Bădăcin și custode al Casei Memoriale Iuliu Maniu.
După oficiile religioase de la Capela greco-catolică, a urmat depunerea unei coroane de flori la monumentul închinat lui Corneliu Coposu, din Bobota.
„Ne-am bucurat că iată, și în acest an, chiar dacă au existat impedimentele generate de situația pandemică în care ne aflăm, am reușit să menținem vie memoria Seniorului, în localitatea care a devenit cunoscută în întreaga țară, datorită personalității sale marcante”, spun organizatorii.