Arhiepiscopul Marek Jędraszewski de Cracovia a anunțat miercuri că, după ce a obținut aprobarea Congregației pentru Cauzele Sfinților, Arhidieceza sa a deschis procesul de beatificare pentru părinții Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea (18 mai 1920 – 2 aprilie 2005). Arhidieceza de Cracovia a făcut public pe 11 martie 2020 anunțul privind cauzele lui Karol Wojtyła, respectiv Emilia, născută Kaczorowska. Decretele semnate de Arhiepiscopul Jędraszewski poartă data de 2 martie.
Credincioșilor li se solicită să furnizeze Curiei arhidiecezane, până pe 7 mai, orice documente, scrisori sau mesaje cu privire la Karol și Emilia. Episcopii polonezi s-au exprimat pozitiv legat de deschiderea cauzei în octombrie 2019. Karol Sr., locotenent în armata poloneză, și Emilia, profesoară, s-au căsătorit la Cracovia, pe 10 februarie 1906. Cuplul de catolici a născut trei copii: Edmund în 1906; Olga, care a murit la scurt timp după naștere; și Karol Jr. în 1920. Familia era cunoscută ca una de catolici credincioși, ce a respins antisemitismul care devenea tot mai răspândit în acea vreme. „Familia imediată a influențat puternic dezvoltarea spirituală și intelectuală a viitorului Papă”, citim într-un material al Conferinței Episcopale Poloneze (CEP).
Emilia a primit de mică o educație religioasă. Până să moară în 1929, din cauza unui atac de cord și a unei insuficiențe hepatice, a fost un stâlp de credință pentru casă. În momentul morții ei, Karol Jr. mai avea o lună până să împlinească 9 ani. „Emilia Wojtyła a absolvit școala condusă de Surorile Iubirii Divine. Cu dăruire și iubire deplină, ea a condus gospodăria și a avut grijă de fiii Edmund și Karol”, se arată în materialul CEP.
Tatăl și-a crescut fiii singur până când a murit, 12 ani mai târziu. Karol a fost un bărbat rugător și l-a îndemnat pe Karol Jr. să fie harnic și dedicat studiului. Tatăl a preluat din sarcinile de familie, cum ar fi cusutul hainelor fiului său. „Karol Wojtyła Sr. ca tată a fost un om profund religios, muncitor și conștiincios. Papa Ioan Paul al II-lea a spus în repetate rânduri că și-a văzut tatăl îngenuncheat și rugându-se chiar și noaptea. Tatăl său a fost cel care l-a învățat rugăciunea către Duhul Sfânt, rugăciune ce l-a însoțit până la sfârșitul vieții”, mai citim în materialul amintit.
Sursa: www.catholica.ro