În Duminica Lăsatului sec de brânză, a Izgonirii lui Adam din rai, 1 martie 2020, Parohia Greco – Catolică „Sfânta Treime” din cartierul Nufăru – Oradea, a avut marea bucurie de a-l primi pe noul paroh în persoana părintelui Marius – Vasile Obreja, care până acum a fost vicar parohial în Parohia „Duminica Tuturor Sfinților” (Don Orione), Oradea.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de către părintele vicar general al Eparhiei de Oradea, Mihai Vătămănelu, alături de părintele vicar cu preoții Antoniu Chifor, părintele Mihai Fechetă, superiorul comunității Don Orione Oradea, părintele Marius Pop, părintele Aurel Pater și părintele Marius – Vasile Obreja. La predică, părintele Mihai Vătămănelu a reușit să ne introducă în spiritul Postului și ne-a sfătuit să fructificăm perioada aceasta ca să ne îmbogățim în cele cerești, deoarece acelea sunt singurele veșnice.

În cadrul solemnei liturghii, părintele vicar Antoniu Chifor a citit decretul de numire a părintelui Marius – Vasile Obreja, iar părintele vicar general Mihai Vătămănelu i-a înmânat Sfânta Crucea, Sfânta Evanghelie și cheile Bisericii.

La final, părintele Marius – Vasile Obreja în cuvântarea sa, pe lângă mulțumirile pe care le-a adus fiecăruia în parte, a susținut importanța postului făcut cu bună inimă și nu cu fățărnicie, făcând totodată legătura între începutul postului și a noii misiuni încredințate, oferindu-ne speranța unui început rodnic împreună în noua „familie”.

Îi dorim noului slujitor al parohiei o păstorire rodnică și binecuvântată, purtând turma nou încredințată spre mântuire!

Mădălina Costea