Asociațiile Caritas Eparhial Oradea și Caritas Catolica Oradea vă invită la evenimentul Un Milion de Stele – ediția 2019: “Alături de copiii nevoiași”, care va avea loc în ultima zi a lunii octombrie, începând cu ora 18:00 în parcul Olosig, pe platoul dintre Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului și Casa Frențiu.
Acţiunea “Un milion de stele” este o iniţiativă Caritas şi se desfăşoară, în prezent, în mai multe ţări europene (Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg, Elveţia și România). Vino să petrecem împreună o oră presărată cu discursuri și momente muzicale, în care să aprindem lumânările solidarității pentru a oferi un semn vizibil de conștientizare a situației celor marginalizați.
Te așteptăm cu o cană de ceai cald și cu informații despre posibilitățile de a sprijini copiii din familii defavorizate.