A mai trecut un an, este 29.09.2019, iar Dumnezeu ne-a ajutat pe noi, membrii parohiei greco-catolice din Beznea, împreună cu părintele paroh Beita Gabriel, să celebrăm din nou hramul comunității noastre – Sfânta Tereza a pruncului Isus.
Liturghia hramului a început la ora 12, având bucuria de a avea în mijlocul nostru pe părintele Radu Filip, vicar foraneu și protopop de Carei, care ne-a predicat despre dificultatea iubirii dușmanilor, pe părintele Buboi Gavril protopop de Oradea, cel care a condus celebrarea, pe părintele Cioba Anton, rector al Seminarului greco-catolic din Oradea, pe părintele Hegyeș Cristian, fost paroh al comunității din Beznea, pe părinții Cioară Adrian și Cioară Gheorghe originari din Beznea, pe părintele Țânțaș Vasile Viorel, paroh de Vadu Crișului și pe părintele Chețe Cornel, paroh de Borod.
Au răspuns cu bucurie invitației noastre oficialitățile locale, domnul primar al comunei Bratca (de care aparține satul Beznea), domnul viceprimar, domnul secretar și purtătorul de cuvânt.
Răspunsurile Liturghiei au fost date de către corul seminariștilor greco-catolici din Oradea, care au acceptat să facă retragerea spirituală de început de an seminarial în localitatea noastră tocmai în vederea participării la sărbătoarea noastră.
După terminarea Sfintei Liturghii toți cei prezenți, preoți, oficialități, enoriași, invitați, am participat la o masă festivă organizată la căminul cultural din Beznea.
Mulțumim tuturor celor care ne-au onorat cu prezența, mulțumim celor care ne-au ajutat la organizarea sărbătorii și nu în ultimul rând, consiliului curatoral, care a fost la înălțime ca de fiecare dată.
Sfântă Tereza a pruncului Isus mijlocește pentru noi toți haruri și binecuvântări de la Domnul!
Boroș Gyongyver