Dragi fraţi şi surori, îi mulţumim lui Dumnezeu pentru această călătorie apostolică şi-l rugăm ca, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, să dăruiască roade bogate României şi Bisericii din acele meleaguri: a spus Papa Francisc miercuri, 5 iunie a.c., la prima audiență generală, după vizita Sanctității Sale în România. În Piața „Sfântul Petru” s-a aflat o delegație formată din 32 de membri ai comitetului de organizare a vizitei Papai Francisc în țara noastră, din București, Șumuleu-Ciuc, Iași și Blaj, însoțiți de ÎPS Ioan Robu, arhiepisop mitropolit de București și președintele Conferinței Episcopilor Catolici din România.

Redăm mesajul integral al Sântului Părinte, tradus de redacția în limba română Vatican News:

«Dragi fraţi şi surori, bună ziua! La sfârşitul săptămânii trecute am făcut o călătorie apostolică în România, la invitaţia domnului Preşedinte şi a doamnei Prim-ministru. Le reînnoiesc gratitudinea pe care o extind la celelalte autorităţi civile şi ecleziastice şi la toţi cei care au colaborat la realizarea acestei călătorii. Mai ales, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că i-a îngăduit Succesorului lui Petru să revină în acea ţară, la douăzeci de ani după vizita Sfântului Ioan Paul al II-lea. În sinteză, după cum anunţa moto-ul călătoriei, am îndemnat la „a merge împreună”. Iar bucuria mea a constat în a reuşi să fac aceasta nu de departe sau de sus, ci mergând eu însumi în mijlocul poporului român, ca pelerin pe meleagurile sale.

Diferitele întâlniri au evidenţiat valoarea şi exigenţa de a merge împreună, fie printre creştini, în sfera credinţei şi a carităţii, fie printre cetăţeni, pe planul angajării civile.

În calitate de creştini, avem darul de a trăi un anotimp al relaţiilor fraterne dintre diferitele Biserici. În România, majoritatea credincioşilor aparţine Bisericii Ortodoxe, condusă de  patriarhul Daniel, spre care se îndreaptă gândul meu fratern şi recunoscător. Comunitatea catolică, atât cea greco-catolică cât şi cea romano-catolică, este vie şi activă. Uniunea dintre toţi creştinii, chiar dacă incompletă, este bazată pe un singur Botez şi poartă sigiliul sângelui şi al suferinţei îndurate împreună în vremurile întunecate ale persecuţiei, îndeosebi în secolul trecut sub regimul ateist.

Cu Patriarhul şi cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române am avut o întâlnire foarte cordială, în cadrul căreia am reafirmat voinţa Bisericii Catolice de a merge împreună în spiritul unei memorii reconciliate şi spre o deplină unitate, pe care chiar poporul român a invocat-o în mod profetic în timpul vizitei sfântului Ioan Paul al II-lea. Această importantă dimensiune ecumenică a călătoriei a culminat cu solemna rugăciune „Tatăl nostru”, din noua, impunătoarea catedrală ortodoxă din Bucureşti. Acesta a fost un moment cu o puternică valoare simbolică, pentru că „Tatăl nostru” este rugăciunea creştină prin excelenţă, patrimoniu comun al tuturor celor botezaţi. Am arătat că unitatea nu înlătură diversităţile legitime. Fie ca Duhul Sfânt să ne conducă la a trăi tot mai mult ca fii ai lui Dumnezeu şi ca fraţi între noi.

În calitate de Comunitate catolică am celebrat trei Sfinte Liturghii. Prima, în Catedrala din Bucureşti, la 31 mai, în sărbătoarea Vizita Sfintei Fecioare Maria, icoană a Bisericii în mers, în spirit de credinţă şi caritate. A doua Sfântă Liturghie a fost celebrată la Sanctuarul din Şumuleu Ciuc, loc de destinaţie pentru numeroşi pelerini. Acolo, Sfânta Maică a lui Dumnezeu reuneşte poporul credincios într-o varietate de limbi, culturi şi tradiţii. Şi, cea de-a treia celebrare euharistică a fost Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de la Blaj, centru al Bisericii Greco-Catolice din România, cu beatificarea a şapte Episcopi Martiri greco-catolici, mărturisitori ai libertăţii şi ai milostivirii care izvorăsc din Evanghelie. Unul dintre aceşti noi Fericiţi, cardinalul Iuliu Hossu, în timpul detenţiei scria: „Dumnezeu ne-a trimis în acest întuneric al suferinței pentru ca să dăruim iertarea și a ne ruga pentru convertirea tuturor”. Gândindu-mă la îngrozitoarele torturi la care erau supuşi, aceste cuvinte sunt o mărturie a milostivirii.

Deosebit de intensă şi sărbătorească a fost întâlnirea cu tinerii şi cu familiile, desfăşurată la Iaşi, vechi oraş şi important centru cultural, răscruce dintre Occident şi Orient. Un loc care îndeamnă la deschiderea de căi pe care să mergem împreună, în bogăţia diversităţii, într-o libertate care nu taie rădăcinile ci se alimentează din acestea în mod creativ. Şi această întâlnire a avut un caracter marian şi s-a încheiat prin consacrarea tinerilor şi a familiilor Sfintei Maici a lui Dumnezeu.

Ultima etapă a călătoriei a fost vizita la comunitatea Rom din Blaj. În acel oraş, romii sunt numeroşi şi de aceea am dorit să-i salut şi să reînnoiesc apelul împotriva oricărei discriminări şi respectul persoanelor de orice etnie, limbă şi religie.

Dragi fraţi şi surori, îi mulţumim lui Dumnezeu pentru această călătorie apostolică şi-l rugăm ca, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, să dăruiască roade bogate României şi Bisericii din acele meleaguri. Mulţumesc!»