Marți în săptămâna I a Postului Mare – Matei 6,1-13

Textul biblic
^{6, 1} Aveți grijă să nu săvârșiți faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei; altfel nu veți avea răsplată înaintea Tatălui vostru din ceruri. ²Aşadar, când dai de pomană, nu trâmbița înaintea ta, așa cum fac ipocriții în sinagogi și pe străzi ca să fie lăudați de oameni. Adevăr vă spun: și-au primit răsplata. ³ Tu, însă, când dai de pomană, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta ⁴ pentru ca pomana ta să fie în ascuns și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti. ⁵ Iar când vă rugați, nu faceți ca ipocriții pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile piețelor ca să fie văzuți de oameni. Adevăr vă spun: și-au primit răsplata. ⁶ Tu, însă, când te rogi, intră în camera ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este acolo, în ascuns, şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti. ⁷ Când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii, care cred că vor fi ascultaţi pentru vorbăria lor. ⁸Aşadar, să nu vă asemănaţi cu ei, căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie, înainte ca să-i cereţi.⁹ Voi deci aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău.¹⁰ Vie împărăţia ta. Facă-se voia ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.¹¹ Pâinea noastră cea de toate zilele  dă-ne-o nouă astăzi¹² şi ne iartă nouă greșelile noastre,    precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.¹³ Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de Cel Rău.

Meditație
Milostenia, alături de rugăciune și de post (Tobit 12,8), reprezintă cei trei stâlpi de bază ai credinței. Acestea definesc relația noastră cu ceilalți, cu Celălalt și cu lucrurile. Aceste trei relații constituie existența noastră, prin acestea trăim ca fii și împlinim dreptatea lui Dumnezeu.

Fiecare acțiune a noastră poate fi împlinită în două moduri diferite: pentru propria satisfacție, pentru a avea parte de laude și recunoaștere din partea oamenilor, sau pentru a fi pe placul celui care ne laudă și ne recunoaște ca fii.

Omului îi pasă de imaginea pe care o are în ochii altora. Cel care lucrează în taină, nu există în ochii lumii. Omul are nevoie de recunoaștere, își formează identitatea în funcție de felul în care e văzut de ceilalți. În felul acesta ia naștere „robia ochilor”, care îl transformă în robul privirii altora, robul măririi deșarte. Numai cel care știe să se comporte ca un fiu al lui Dumnezeu e liber de mărirea deșartă și trăiește adevărata mărire, iar credința înseamnă tocmai a cunoaște această mărire. De aceea, cel care caută mărirea oamenilor nu poate avea credință în Dumnezeu (Ioan 5,44).

Rugăciunea înseamnă a fi eu însumi, făptură limitată și deschisă spre Nemărginit. Nici o altă făptură nu îngenunchează în rugăciune, întrebându-se de unde vine și încotro se îndreaptă, meditând la rostul vieții. Rugăciunea înseamnă a sta înaintea lui Dumnezeu și a mă descoperi. Departe de el nu mai sunt eu, mă îndepărtez de propria ființă.

Rugăciunea nu înseamnă a vorbi despre Dumnezeu, ci a vorbi cu el; nu e ca și cum ai citi o listă de meniu, ci chiar a te înfrupta. Fără rugăciune, credința e o simplă ideologie lipsită de sens.

Rugăciunea fățarnică, făcută pentru „a da bine” înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, falsifică însăși existența noastră, pe când rugăciunea autentică e însuși suflul vieții. De aceea e atât de necesar să ne rugăm neîncetat (1Tesaloniceni 5,17), în toată vremea (Efeseni 16,8) și în tot locul (1Timotei 2,8), pentru a exprima mereu și pretutindeni, în deplină cunoștință și libertate, ceea ce suntem cu adevărat.

Rugăciunea trebuie făcută cu stăruință, cu credință, în numele lui Isus, cu o atitudine filială. Ea ne transformă, ne dăruiește ca principiu de viață iubirea din sânul Sfintei Treimi, astfel încât ființa, gândurile și lucrările noastre se îndumnezeiesc.

după Silvano Fausti – Una communità legge il Vangelo di Matteo
traducere: pr. Adrian Fabian BOTEA