„A. Persecutia initiala împotriva Bisericii Române Unite

Pâna la declansarea la 27.09.1948 a „asaltului” în vederea „lichidarii” Bisericii Române Unite, a existat o persecutie initiala, „pregatitoare”, ce a avut drept scop slabirea Bisericii, astfel încât aceasta sa nu mai aiba puterea de a se opune autoritatilor în timpul „asaltului”.
În acest sens, înca din 1945 si continuând de fapt pâna la sfârsitul anului 1948, documentele din Arhiva Mitropoliei Blajului dezvaluie:
– licentieri masive de canonici si de preoti (pentru asa-zise „economii bugetare”);
– pensionari obligatorii ale canonicilor;
– arestari fara niciun motiv juridic ale unor preoti greco-catolici;
– faptul ca nu se recunosteau si nu erau finantate parohiile noi;
– exproprieri si nationalizari ale cladirilor, fondurilor bisericesti si ale proprietatilor strict necesare functionarii Bisericii;
– suprimarea presei catolice;
– cenzurarea abuziva a circularelor episcopale;
– imixtiunea tot mai pronuntata a statului în învatamântul confesional, în gestiunea bunurilor Bisericii; si multe altele.

La 16.03.1946, într-un discurs rostit în fata sinodului electoral de la Blaj, canonicul Victor Macavei arata: „Sa ne dam seama ca ofensiva pentru distrugerea Bisericii noastre, pentru macinarea ei, încetul pe încetul, continua mai persistenta ca oricând si sa recunoastem sincer ca face progrese”.

La 21.02.1948, în timpul Congresului de constituire a Partidului Muncitoresc [Comunist] Român (PMR), Gheorghiu-Dej a lansat un atac deschis împotriva Vaticanului, folosind expresii acuzatoare si profund nedrepte la adresa Papei, precum si la adresa tuturor preotilor catolici din România. Atacul a fost reluat în lunile martie si aprilie ale aceluiasi an.
Dupa 21.02.1948, au fost emise în serie urmatoarele decrete:
– denuntarea Concordatului (17.07.1948);
– reforma învatamântului (3.08.1948), prin care s-au desfiintat toate scolile confesionale ale tuturor cultelor si s-au rapit (nationalizat) bunurile seculare legate de functionarea acestor scoli;
– legea Cultelor (4.08.1948), care a blocat practic activitatea tuturor cultelor.
Episcopii catolici au protestat prin memorii la fiecare asemenea decret, fara a primi vreodata un raspuns.
Legea Cultelor continea articole care au afectat grav viata Bisericii Catolice de ambele rituri. Mentionam:
– întreruperea legaturilor canonice cu Sfântul Scaun;
– desfiintarea de catre stat a mai multor dieceze/eparhii;
– printre altele, legea „reglementa”, în articolele 37-39, trecerea de la un cult la altul, acesta fiind mecanismul „legal” prin care urma sa fie „lichidata prin unificare”[1] Biserica Româna Unita.

B. „Operatiunea de unificare”

1. Declansarea publica a „operatiunii de unificare”[2]
În România, partea publica a „operatiunii de unificare” a început, dupa model sovietic, cu o „calda chemare” din partea unui înalt ierarh ortodox, mitropolitul Ardealului, Nicolae Balan, adresat credinciosilor si clerului greco-catolic (deci nu episcopilor). „Chemarea” a fost rostita cu ocazia festivitatilor ce aveau loc, ca în fiecare an, la Blaj, la 15.05.1948: „Îndrept catre voi, cei pe care interese straine v au amagit, despartindu-va de maica voastra cea buna, Biserica Ortodoxa, o chemare calda, de parinte, sa va întoarceti acasa”. Exista indicii care duc la concluzia ca mitropolitul Balan a primit aceasta misiune la 22.04.1948, cu ocazia convocarii sale intempestive la Gheorghiu-Dej. Acolo l a întâlnit si pe ministrul Cultelor, cu care a continuat apoi discutiile la minister.
Pentru a sublinia coordonarea de ansamblu cu care s-a desfasurat „operatiunea de unificare”, mentionam ca la 13.05.1948, deci cu doua zile înainte de „calda chemare” de la Blaj, prefectura judetului Târnava Mica „solicita”, din partea ministrului de Interne, „rechizitionarea localului Academiei Teologice Greco-Catolice”.
La aceasta, episcopul Suciu a protestat la 14.05.1948 aratând, printre altele, ca „Academia de Teologie, Seminarul, Scoala de Cântareti, etc., toate adapostite într-o cladire […] adaposteste 140 de persoane si este singura cladire care deserveste pregatirii personalului cultului Mitropoliei pentru cele aproape 700 de unitati parohiale [din Arhiepiscopia Blajului] si care, de 200 de ani, de nimeni, niciodata, nu a fost rechizitionata”.
Trei saptamâni dupa prima „chemare”, adica la 6 iunie 1948, cu ocazia instalarii sale canonice, noul patriarh ortodox, Justinian Marina, a lansat un mesaj asemanator, „o calda rugaminte” „catre clerul greco-catolic […] si catre românii greco-catolici”: „Ce ne mai desparte? Nimic altceva, decât credinciosia pe care înca o mai acordati cu supunere Romei!”
Dupa cele doua „chemari”, care nu ar fi avut de altfel nicio semnificatie pentru greco-catolici, a urmat o larga campanie publica si de presa împotriva Unirii religioase cu Roma. Episcopii au înteles ca s-a pornit de fapt un atac deschis împotriva Bisericii lor. În aceasta situatie (vezi articolul „Raspunsul Episcopatului în timpul persecutiei”), ei au început pregatirea tuturor eparhiilor pentru vremuri de persecutie prin:
– circulare de avertizare catre preoti si catre credinciosi;
– masuri de intensificare a vietii spirituale în parohii;
– subdelegarea unor facultati exceptionale pentru vremuri de persecutie;
– vizite canonice, care s-au succedat în ritm intens si altele.

„Caldele chemari” ale celor doi ierarhi ortodocsi au fost gândite sa „legitimeze” ceea ce urma sa se întâmple în continuare: constituirea unor comitete de „initiativa” judetene, de plasa[3], comunale, care sa intre, cu sprijinul autoritatilor represive, în toate localitatile cu greco-catolici pentru a obtine „trecerea” credinciosilor la ortodoxie si, conform legii Cultelor, preluarea tuturor bisericilor acestora.

2) Pregatirea „asaltului” împotriva Bisericii Române Unite
Folosim termenul „asalt” deoarece, dupa cum se va vedea în continuare, „trecerea” populatiei greco-catolice la ortodoxie s-a facut în mod ilegal, în stil stalinist, numit „de jos în sus”; a fost un fel de operatiune militara pentru ocuparea unui teritoriu, care a încalcat chiar si legile atunci valabile.

a) Prima sedinta a Comisiei CC al PMR care a coordonat „unificarea” (29.08.1948)
Fiind o operatiune de o asemenea anvergura – „actiunea trebuie începuta imediat, concomitent în toate judetele” – aceasta urma sa angreneze întregul aparat administrativ din Transilvania, precum si pe cel de forta al statului. De aceea, a fost necesar sa se înfiinteze un centru unic de comanda, capabil sa dea ordine chiar si temutei politii politice, Securitatea. Astfel, la 29.08.1948 a fost constituita o „Comisie” care a avut drept obiectiv coordonarea unui „asalt” în 3 etape împotriva Bisericii Române Unite. Din comisie au facut parte: un reprezentant al Directiei Organizatorice a CC al PMR, ministrul Cultelor, un adjunct al ministrului de Interne si un reprezentant al Ministerului Informatiilor (responsabil cu cenzura). Procesul verbal al acestei sedinte, precum si alte documente asemanatoare care au urmat se gasesc azi în Arhiva CC al PCR de la Arhivele Nationale Istorice Centrale (ANIC).
În sedinta, Comisia „a luat în discutie planul Ministerului Cultelor în vederea unificarii”, adica „Planul concret pentru revenirea Bisericii greco-catolice la ortodoxie[4]” si a constatat ca nu se cunosc date suficiente pentru „începerea actiunii propriu-zise de unificare pe teren” (adica a „asaltului”).
Printre altele, planul Ministerului Cultelor prevedea pentru Etapa I „strângerea semnaturilor [de delegare pentru consfatuirea de la Cluj] de la preotii favorabili revenirii la ortodoxie”. Or, Comisia nu cunostea decât 4 preoti „care ar fi dispusi sa înceapa actiunea”. Într-o asemenea situatie, planul Ministerului Cultelor nu putea functiona. În procesul-verbal al întrunirii se afirma: „Daca am începe aceasta actiune de unificare a Bisericii, foarte importanta si în acelasi timp si delicata, care comporta o buna organizare si pregatire pâna în cele mai mici amanunte, [aceasta] poate sa ne aduca surprize neplacute atunci când nu îndeplineste conditiunile de mai sus”. „Conditiunile” au fost formulate în procesul-verbal astfel: „O cunoastere cât mai precisa a atmosferei în masa, a atitudinii preotilor care urmeaza sa înceapa actiunea”.
Ca urmare, Comisia nu a luat decizii si a cerut mai întâi Ministerelor Cultelor si al Internelor, „prin organele de Siguranta[5]”, sa obtina urmatoarele date:
„? O informare pe teren asupra atmosferei ce domneste între credinciosi în legatura cu unificarea.
? Cunoasterea precisa a judetelor cu populatie greco-catolica.
? În câte comune din fiecare judet exista populatie greco-catolica si în ce numar.
? Câti preoti greco-catolici exista în fiecare judet (pe comune).
? Pe care preoti, protopopi sau episcopi am putea conta ca vor merge alaturi de actiune si care sunt cei mai periculosi [sic].”

Se poate trage concluzia ca ordinul stalinist de „lichidare” a Bisericii Greco Catolice Române a fost dat înainte de a se cunoaste realitatea greco-catolica însasi. A fost un ordin dat pe temeiul urii împotriva credintei si a Bisericii Catolice.

b) Raportul Ministerelor Cultelor si de Interne cu privire la greco-catolici adresat Comisiei CC al PMR (emis între 4.09. si 11.09.1948)
– Situatia de pe teren
Dupa 4.09.1948, a sosit raspunsul sintetic, redactat de ambele ministere, în care au fost date, printre altele, urmatoarele informatii:
? „Centrele populate în care ideea unificarii Bisericii Unite cu Biserica Ortodoxa este privita cu deosebita ostilitate sunt urmatoarele: [urmeaza lista oraselor si a comunelor respective].”
? „Fata de multimea centrelor adversare ale revenirii la Biserica Ortodoxa, numarul centrelor favorabile este mult mai mic si de cele mai multe ori motivele care au dus la aceasta situatie sunt mai putin de natura teologica, decât de natura personala (certuri cu chiriarhii) sau de natura sociala (originea sociala taraneasca sau muncitoreasca a unor preoti greco-catolici).” [În continuare se citeaza aceste localitati.]
? „Dintre preotii greco-catolici care s-au declarat de acord cu mai multa sau mai putina sinceritate pot fi semnalati urmatorii: [urmeaza o lista cu 18 nume].”
? „Preotii greco-catolici ostili unirii sunt foarte numerosi si sunt mentionati mai jos numai cei mai importanti si care agita masele pe fata: [urmeaza o lista cu 77 de nume].”
? „Cu toate ca indiferenta unor preoti greco-catolici fata de problema revenirii la Biserica Ortodoxa este jucata si nu reala, pot fi socotiti indiferenti, si deci influentabili urmatorii: [urmeaza o lista cu 47 de preoti].”

– Propunerile Ministerelor Cultelor si de Interne
Situatia fiind alarmanta din lipsa de sprijin pentru „operatiunea” care urma sa fie declansata, cele doua ministere au facut o serie de propuneri practice pentru punerea în aplicare a „instructiunilor” din cele 3 etape ale planului Ministerului Cultelor. În textul propunerilor se remarca multe falsificari si manipulari. Iata un extras semnificativ:
„? […] În delegatia data s-ar arata ca la Cluj urmeaza sa se discute[6]invitatia la revenire. […]
? Dupa aceasta lucrare, delegatii judeteni se vor întruni a doua zi chiar la Cluj, pentru consfatuire. Aici ei vor discuta scurt si vor semna apoi o declaratie de unire (revenire). Actul va fi însa din vreme si bine studiat pentru a nu lasa loc nici la discutii multe, si nici la interpretari.
? Actul urmator va fi predarea documentului revenirii la ortodoxie catre Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române.
Suntem de parere ca si acest lucru sa se faca fara a lasa timp mult la mijloc.
În vederea acestui lucru, poate ca ar fi necesar ca sa se convoace cel putin sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române, adica Patriarhul si mitropolitii. Ei ar primi în mod solemn pe reprezentantii [sic] Bisericii Greco-Catolice reveniti la ortodoxie, dupa care vor face, la o biserica din Bucuresti, si o slujba religioasa.
? Ultimul act al revenirii la ortodoxie ar fi realizarea ei pe teren.
Trebuie sa fim si aici foarte vigilenti pentru ca o instigatie a unui preot sau a unui intelectual priceput la astfel de lucru poate nu numai sa determine o rezistenta, dar sa dea si nastere la o razvratire. Toata grija se va pune în a mobiliza pe cei favorabili si a izola si neutraliza pe adversari. Nicio provocare, niciun act care sa irite.
? Realizarea pe teren a unirii ar consta apoi din urmatoarele:
Alcatuirea unei chemari catre popor, care se va citi în biserici, în prima duminica, de catre toti preotii uniti.
Chemarea se va publica apoi si în ziare si se va citi la radio.
Cuvântari în care sa se arate însemnatatea nationala a unificarii cultului greco-catolic cu cel ortodox.
Semnarea unui proces verbal de revenire la ortodoxie în triplu exemplar. Un exemplar se va pastra la parohie, iar doua se vor depune la protopopiatul ortodox respectiv.
În orice caz trebuie sa semneze si preotul alaturi.
Semnarea procesului verbal de ¾ din credinciosii greco-catolici atrage si trecerea întregii averi la ortodoxie (art. 37 din lege).
În încheiere, tinem sa propunem înca odata cea mai mare vigilenta în tot timpul acestor lucrari. Toata actiunea trebuie sa fie pusa la punct cu masuri si formulare din vreme studiate si restrânsa la minim de timp. Presa trebuie sa secondeze la timp, de aproape, orice actiune, iar autoritatile, cu consemnul vegherii atente, sa fie la datorie.”

c) A doua sedinta a Comisiei CC al PMR (13.09.1948)
În fata lipsei de sprijin pentru „unificare”, constatata în raportul care-i fusese predat din partea ministerelor Cultelor si al Internelor (vezi mai sus), Comisia CC al PMR a luat decizia de a actiona înca de la început cu violenta, decizie vizibila în toate marturiile preotilor abordati pentru a semna delegatii în vederea „consfatuirii” de la Cluj.
Probabil ca se intrase si în criza de timp, avându-se în vedere ca termenul pentru „lichidarea” Bisericii era deja fixat: 1 decembrie 1948.
Pentru o asemenea decizie au trebuit sa se implice cei mai „influenti” membri ai Biroului Politic al CC al PMR, dupa cum se poate vedea în paragraful introductiv al raportului:
„Raport asupra sedintei din 13 Sept. 1948 la Ministerul Cultelor
Duminica 12 septembrie, comisiunea formata din: Stanciu Stoian, Ministrul Cultelor, tov. Olteanu din partea C[omitetului] C[entral], Dir[ectia] Organizatorica si tov. Ministru Jianu [MAI] si Mihalache [Ministerul Informatiilor], din însarcinarea tov. Chisinevschi, a informat pe tov. [Vasile] Luca asupra pregatirii planului actiunii de reîntoarcere a unitilor din Ardeal la ortodoxie. În urma îndrumarilor date de tov. Luca, s-a alcatuit urmatorul plan:

Pe lânga Comisiune va activa operativ un colectiv central, care are responsabil pe Dr. [Petru] Manu – Secretar General la Ministerul Cultelor. Colectivul este format din tov[arasii]:
1. Margineanu Virgil, deputat de Târnava Mare, pentru Eparhia Blaj.
2. Dr. Stoica Ion, deputat de Cluj, responsabil pentru Eparhia Cluj.
3. Mrenes N., deputat de Nasaud, responsabil pentru Eparhia Oradea.
4. Roman Aurel, deputat de Maramures, pentru Eparhia Maramures.
5. Horga Pavel, deputat de Bihor, responsabil pentru Banat.”

Dupa cum se vede, Comisia CC al PMR a confirmat pentru „colectivul central” cinci dintre împuternicitii eparhiali stabiliti initial în planul Ministerului Cultelor.
Este interesant de observat ca deciziile luate în aceasta sedinta s-au referit exclusiv la Etapa I a „asaltului”. Sedinta a avut deci rolul de a declansa „asaltul” pe teren. În rest, pentru Etapa a II-a si Etapa a III-a lucrurile trebuiau sa mearga „de la sine”, asa cum fusesera prevazute în planul Ministerului Cultelor. Comisia CC a PMR a intervenit doar la 15.10.1948, în fata unei asa-numite „contraofensive catolice”.

– Calendarul actiunilor din Etapa I a „asaltului”
Dupa stabilirea „colectivului central”, Comisia CC al PMR a fixat un calendar pe zile al actiunilor de îndeplinit în Etapa I. Fiind vorba de un adevarat plan de operatiuni, care a si fost executat pe teren, îl redam în întregime:

„I. Luni 13 Septembrie 1948, sedinta cu colectivul central pentru a le da sarcini si a porni pe teren.
S-a hotarât chemarea de catre Minister a episcopului Aftenie, care plecase la Blaj.
Se vor face interventii la Ministerul Afacerilor Externe pentru rechemarea lui Ohara [sic!], reprezentantul papal.
II. Între 14-23 Sept. 1948 se vor forma colective pe judete [comitetele de initiativa judetene] care vor conduce operativ actiunea.
Rascolirea terenului pentru a gasi preotul catolic-unit ce va fi delegat la consfatuirea din Cluj.
Se va completa dosarul cu informatii complementare [«compromitatoare»] în legatura cu actiunea.
Se vor redacta teze pentru prelucrat în masa, de asemenea publicatii si alt material propagandistic.
III. Joi 16 Sept. se va publica pensionarea episcopilor catolici-uniti si punerea în vedere acestora ca nu mai pot functiona sub nici o forma. Se vor lua masuri pentru a nu se putea deplasa. Vor fi anuntate toate autoritatile.
IV. Vineri sau sâmbata 17-18 Sept. va fi chemat episcopul Hossu de catre Minister si pus în fata a doua alternative. Trecutul reactionar si imoral [sic] si, al doilea, i se va pune problema revenirii.
V. La 24 septembrie, sedinta cu colectivul central (responsabilii de eparhii), pentru cunoasterea situatiei din timpul perioadei de pregatire.
Dupa aceasta sedinta se va completa si revizui planul venind cu amanunte în ceea ce priveste rolul maselor, corpul preotilor, dupa cum si organizarea propagandei în aceasta actiune.
VI. Între 26-27 septembrie, luni si marti, daca se poate chiar într-o singura zi, se va face strângerea de semnaturi pentru delegarea unui preot pe judet, care va lua parte la consfatuirea de la Cluj, tinuta pentru hotarârea revenirii greco-catolicilor la ortodoxie.
VII. Consfatuirea va avea loc Joi 30 Sept[7]. Se va semna de catre toti delegatii o proclamatie de revenire. Se va desemna si delegatia ce va preda actul revenirii catre Patriarhie.
VIII. Paralel cu aceasta, se vor duce actiuni de lamurire în masa, folosind actul si alte materiale. Duminica 3 octombrie se va face primirea solemna a delegatiei de catre Patriarhie. Cu aceasta ocazie se va face o slujba la una din bisericile capitalei.
IX. Dupa 3 octombrie, intrarea în actiune a Bisericii Ortodoxe.
Din timp se va face un plan pentru o solemnitate la Cluj sau Blaj, sau în ambele. În aceste actiuni un rol important îl vor juca episcopii [Nicolae] Balan [din Sibiu] si [Nicolae] Colan [din Cluj], împreuna cu capeteniile unite ce au revenit [sic].
X. Trecerea la efectuarea revenirii greco-catolicilor la ortodoxie jos, în masa.
Acesta este planul elaborat si asupra caruia au fost de acord toti tov[arasii].”

Observatii
? La punctul II, formularea „rascolirea terenului” arata îngrijorarea autoritatilor, constiente ca nu vor gasi usor „delegati” pentru Cluj.
? Punctul III s-a materializat prin doua decrete (nr. 243 si 1596 din 17.09.1948) care au dus la „revocarea” episcopilor ce „nu mai aveau dieceze”.
? Punctul IV s-a materializat prin chemarea episcopului Iuliu Hossu la Bucuresti în zilele de 20, 21 si 22 septembrie 1948, unde i s-a cerut, chiar cu amenintari voalate, sa treaca de partea actiunii guvernului.
? La punctul VI se poate observa ca strângerea semnaturilor de delegare nu a mai fost facuta în zilele de 26, 27 si 28 septembrie, asa cum se prevazuse în planul Ministerului Cultelor, ci în noaptea de 26/27 septembrie, când preotii, treziti din somn, fie semnau, fie erau dusi direct în carcerele Securitatii. Exista nenumarate marturii cu privire la acea noapte (vezi mai jos marturia protopopului Traian Belascu).

– Marturia parintelui Iuliu Ratiu
Pentru a vedea cum s-a încercat gasirea preotilor necesari actiunii de strângere a semnaturilor – actiune ce facea parte din punctul II al „calendarului” – prezentam în continuare un extras din memoriile parintelui Iuliu Ratiu, pe atunci vicar foraneu de Timisoara. Parintele descrie dialogul „suprarealist” avut cu „deputatul de Bihor” Pavel Horga, la 22.09.1948, adica tocmai cu împuternicitul pentru eparhia de Lugoj (vezi mai sus):
„A mai îndrugat domnul «Pavel de Bihor» si alte fleacuri, pe care nu le mai tin minte, dar întrebându-l eu, de ce vine la mine si nu la unul din episcopi sau, si mai bine, la colegiul episcopilor cu problema aceasta, a marturisit ca episcopii nu se bucura de încrederea guvernului în privinta aceasta si ca este mai ducator la scop ca actiunea sa porneasca de jos, de la poporul care doreste aceasta împreunare bisericeasca a celor doua confesiuni românesti, iar episcopii sa fie pusi în fata unui fapt împlinit. […]
– Care ar fi, dupa Dv., rolul meu în campania aceasta? îl întrebai eu, tocmai ca sa-mi pot da seama de procedura ce vor sa urmeze în realizarea acestei tinte josnice si infame.
– Dv. ar urma sa va puneti în fruntea actiunii si sa-i determinati pe preoti si pe credinciosi sa paraseasca legaturile cu Vaticanul si sa intre în sânul Bisericii Ortodoxe.
– Cum adica? ma dumiresc eu. Este vorba, ca tot clerul si tot poporul greco-catolic sa zica: „Adio!” credintei si Bisericii sale si sa se dea buluc si plocon în B.O.R., fara nici o conditie, fara nici o discutie prealabila, fara tratative, si fara parlamentari bilaterale?
– Da, raspunde deputatul, în cazul preconizat de guvern si de partid, nu este vorba de dus tratative, ci toti unitii sa se faca ortodocsi.
Am înteles bine si nici deputatul nu a facut secret din forul care l-a trimis la mine: partidul si guvernul.
Înca tot nu l-am dat afara, ci m-am stapânit, pastrându-mi în mod aparent calmul si-l mai întrebai ca sa mai aflu câte ceva, pe un ton de „afacerist”:
Si ce as primi eu daca as fi aplicat a face treaba aceasta?
Orice ati vrea si oricât ati dori: si bani – argumentum auri – si demnitati împreunate cu servicii înalte. Meritul dv. ar fi nespus de mare, iar guvernul ar sti si ar vrea sa-l rasplateasca, zise el.”

3. „Asaltul” împotriva Bisericii Române Unite

a) Etapa I (26/27.10.1948)
Dupa a doua sedinta a Comisiei CC al PMR (din 13.09.1948), s-a intrat în linie dreapta în „asalt”.

– Constituirea „comitetelor de initiativa judetene”
În Arhiva CNSAS exista un asemenea exemplu în cadrul unui raport al Serviciului judetean de Securitate Satu Mare. Se poate vedea ca ofiterul de Securitate a folosit expresia „comisie de actiune” în loc de „comitet de initiativa”. Trebuie sa recunoastem ca era si greu sa se memoreze asemenea denumiri fictive.
„În cursul noptii din 26 spre 27 septembrie 1948, a fost constituita, de catre tov. ROMAN AUREL, delegatul CC al Frontului Plugarilor, venit din Bucuresti, Comisia de actiune pentru unificarea Bisericilor Greco-Catolice si Ortodoxe pe judetul Satu Mare. […]. Am luat masuri de filare. […] Avem a Va raporta, totodata, ca materialul compromitator în contra preotilor greco-catolici, care este prelucrat cu succes de aceasta comisie, a fost furnizat de acest Serviciu de Securitate si predat prin tov. ROMAN AUREL.”

– Culegerea semnaturilor de delegare pentru „consfatuirea” de la Cluj; marturia protopopului Traian Belascu
În Arhivele Vaticanului exista o marturie edificatoare cu privire la desfasurarea Etapei I a „asaltului”, si anume marturia parintelui protopop Traian Belascu, care i-a destainuit episcopului Vasile Aftenie, la 4.10.1948, cele traite de el si de alti preoti în ziua de 27.09.1948. PS Aftenie a redat apoi aceasta marturie, sub juramânt, Nuntiului Apostolic. Marturia a fost stenografiata si verificata de episcop. Iata câteva extrase din raportul episcopului Aftenie:
„Belascu a povestit atunci momentul sosirii politiei la casa lui:
«Acum o saptamâna, în 27 septembrie, la cinci dimineata, agenti ai politiei au venit acasa la mine si au spus:
– Parinte, Dumneavoastra trebuie sa veniti cu noi.
Sotia mea a venit la usa si, vazând politia, a lesinat si a cazut jos. […]»
L-au dus la Sibiu, la sediul Sigurantei Publice [Securitatii] si a fost prezentat Sefului Politiei, un anume [Gheorghe] Craciun, greco-catolic. Acesta, referindu-se la detentia parintelui Belascu de anul trecut, i-a spus:
– Vad ca v-ati reîntors! Dar de data aceasta e vorba de altceva. Dumneavoastra trebuie sa alegeti: sau semnati aceasta hârtie în favoarea unirii cu Biserica Ortodoxa sau muriti.
Belascu a refuzat zicând:
– Eu am fost bine pregatit. Nu pot face aceasta. Chiar în aceste zile, Episcopul a fost în parohia mea si eu l-am primit cu mare alai si cu marturisire de credinta.
P. Belascu a ramas în dezacord cu seful politiei timp de vreo trei ore, apoi acesta i-a spus:
– Parinte, Dumneavoastra puteti iesi, dar dupa prânz trebuie sa reveniti sa-mi dati raspunsul; gânditi-va bine si apoi ne raspundeti limpede, da sau nu.
Dupa prânz, P. Belascu s-a întors si Craciun l-a întrebat:
– Acum, ce gânditi? Trebuie sa semnati aceasta hârtie sau sa fiti aruncat în închisoare imediat, si Dumneavoastra stiti bine ce urmeaza dupa… (dupa cum s-a spus mai sus, Belascu experimentase viata de închisoare).
P. Belascu înca ezita, si Craciun, vazând aceasta, a trimis sa-l aduca în fata lui pe un alt preot detinut în acea închisoare, P. Corneliu Oros. Acesta era protopopul adjunct si administratorul protopopiatului parintelui Belascu; […] L-am întrebat pe P. Belascu daca acest P. Oros era acelasi [cu preotul] care ma însotise zi si noapte, timp de zece zile, în timpul recentelor mele vizite canonice, si mi-a raspuns ca da.
Apoi, continuându-si povestirea, a spus: «P. Oros a fost, asadar, introdus în camera, tremurând de frig si pe jumatate mort. Era în camasa, fiind luat de politie în timp ce lucra la câmp. Mi-a spus imediat: ‘Dati-mi un pahar cu apa si o haina. Sunt înghetat’.»
P. Belascu avea impresia ca P. Oros înnebunise. Si-a scos haina si i-a pus-o pe umerii parintelui Oros. Între timp, a fost introdus un alt preot arestat, Victor Aron, protopop de Sibiu. Vazându-l pe P. Oros, P. Belascu a spus: «Nu era alta cale sa ne salvam: trebuia sa semnam».
Si toti trei, plângând, au semnat.
Dupa aceasta, Seful Politiei i-a dat P. Belascu însarcinarea de a vizita toate parohiile din Sibiu pentru a-i invita pe toti preotii greco-catolici sa semneze hârtia de trecere la Biserica Ortodoxa, facând sa se înteleaga ca unirea cu ortodocsii oricum s-ar fi facut. A vizitat toate parohiile si, cu exceptia a doi sau trei preoti, cu totii au semnat.”

– „Consfatuirea” de la Cluj si primirea la Patriarhie
Nu insistam aici asupra desfasurarii „consfatuirii” de la Cluj sau asupra primirii celor 36 de preoti „delegati” la Patriarhie. Mentionam doar ca toate eparhiile au emis în zilele imediat urmatoare decrete de excomunicare a preotilor care au participat la „consfatuirea”[8] de la Cluj. Prin aceasta, episcopii au înfruntat în modul cel mai direct persecutorul, cu urmarile ce nu s-au lasat asteptate.

b) Etapa a II-a (3-21.10.1948)
– Constituirea „comitetelor de initiativa” de plasa si comunale
„Comitetele de initiativa” judetene, constituite în timpul Etapei I, au început sa actioneze, asa cum se cerea în planul pentru Etapa a II-a a Ministerului Cultelor, si anume: „Întarirea comitetelor judetene si parohiale si intrarea lor în actiune. Supravegherea activitatii lor, în mod atent, în orice moment.”
În acest sens, în articolul „«Lichidarea» stalinista a Bisericii Române Unite” este prezentat un larg extras din procesul-verbal de constituire a unui „comitet de initiativa” de plasa (Marghita), „în baza delegatiei primite din partea Comitetului Greco-Catolic de initiativa [judetean Bihor]”. La rândul sau, acest comitet urma sa constituie „comitetele de initiativa” comunale. Asta, deoarece pâna în duminica de 10.10.1948 „comitetele de initiativa” comunale urmau sa intre în sate pentru a face „trecerea” populatiei greco-catolice la ortodoxie.

– Exemplu de constituire a unui „comitet de initiativa” (parohial) în localitatea Andrid
Iata un fragment dintr-un proces-verbal în care se vede atât momentul constituirii, cât si modul de lucru al unui asemenea „comitet de initiativa/de lamurire parohial”. Fiind vorba de prima încercare de „trecere” la ortodoxie, cea din duminica de 10.10.1948, „lamurirea” nu s-a desfasurat cu violenta fizica, ci cu presiuni morale.
Redactorul procesului-verbal era un om cu carte, probabil un învatator. Se poate constata ca stilul fin ironic al textului este o ultima forma de protest a acestui angajat bugetar în fata siluirii constiintelor la care a fost obligat sa participe.

„Proces-verbal
Luat azi, 10 oct. 1948.

În legatura cu apelul Bisericii Ortodoxe Române îndreptat Bisericii surori Greco-Catolice Române pentru unificarea celor doua Biserici si în urma actului savârsit la Cluj, în 1 oct. 1948, a luat fiinta la 7 oct. 1948 si în comuna Andrid [plasa Carei, jud. Salaj] un comitet de lamurire a populatiei locale, compus din persoanele mai jos semnate. De a doua zi, acest comitet a intrat în activitate. În ziua de 9 oct. 1948, comitetul, în plina activitate, a primit pe tov. Raducanescu Alexandru, delegatul plasei, deplasat aici pentru aceeasi munca de lamurire a populatiei greco-catolice, în cadrul adunarii populare de a doua zi, 10 oct. 1948.
Dupa o consfatuire avuta în seara zilei de 9 oct. 1948, tov. delegat, împreuna cu comitetul local de lamurire, s-a deplasat la locuinta parintelui greco-catolic local, Gheorghe Rosianu, unde comitetul a fost întâmpinat de sotia preotului, care, întrebata fiind daca parintele este acasa, a raspuns ca, din cauza neprevazuta si boala grava în familia parintelui, acesta a plecat la Sanislau cu una ora înainte.
În urma acestui fapt, comitetul, împreuna cu delegatul plasei, s-a reîntors la primaria comunei, hotarând aici ca a doua zi de dimineata, în 10 octombrie, comitetul sa se întruneasca din nou la primarie si, in corpore, sa se deplaseze din nou la locuinta preotului, anuntati fiind de sotia acestuia ca în jurul orelor opt ea presupune ca parintele s-ar întoarce pentru oficierea serviciului divin.
A doua zi, duminica, comitetul, de îndata ce a aflat de sosirea parintelui în localitate, s-a deplasat la locuinta acestuia, unde a fost primit împreuna cu tov. Raducanescu Alexandru si Semer Ioan de la Securitatea Valea lui Mihai, în locuinta parintelui.
Dupa prezentarile de rigoare, s-a adus la cunostinta acestuia, prin învatatorul director Ardeleanu Vasile, scopul vizitei, aratându-se actul savârsit la Cluj în 1 oct. 1948 pentru unificarea Bisericilor românesti Greco-Catolice cu cea Ortodoxa. Tot atunci, prin tovarasul învatator Ardeleanu, i-au cerut sa aprecieze actul savârsit la Cluj si sa adere si d-sa la aceasta unificare, prin semnarea unei declaratii care i s-a prezentat în acest scop. […]
În urma acestor apeluri, parintele Rosianu Gheorghe a spus urmatoarele: pâna la primirea unor dispozitii oficiale, prevazute cu sigiliul sefului Eparhiei Greco-Catolice de Oradea, D-sa nu poate adera la aceasta unificare, mentionând ca nu ar fi contra unei unificari iesite dintr-un sinod comun al sefilor de eparhii ortodoxa româna si greco-catolica româna […]. În urma acestor stari de lucruri, parintele a mai cerut legitimarea tov. Raducanescu de la Valea lui Mihai, care s-a legitimat prin viu grai ca este delegatul plasei si este un credincios al târgusorului Valea lui Mihai si functionar în acea localitate.
În urma acestora, parintele, împreuna cu întreg comitetul de lamurire local, împreuna si cu tov. Raducanescu Alexandru, delegatul plasei si tov. Semer Ioan de la Securitatea Valea lui Mihai, au intrat în biserica, unde parintele Gheorghe Rosianu a oficiat serviciul divin.
În cadrul acestui serviciu divin, parintele Gheorghe Rosianu a tinut o predica, vorbind despre credinta si apararea ei.
Din cuprinsul acestei predici a reiesit pregatirea dumisale speciala si s-a mai constatat pregatirea, si prin acest mijloc, a credinciosilor de a nu adera la unificarea celor doua biserici.
La un moment dat, credinciosii din biserica, în sufletul carora si-a avut ecoul predica parintelui, emotionati, au început a ofta si lacrima în hohote de plâns întreg auditoriul din biserica, la cuvintele preotului: „Sa nu ne lepadam de credinta […]”. La sfârsit, i-a rugat pe bunii credinciosi ca, dupa terminarea sfintei slujbe, sa ramâna în curtea sfintei Biserici, unde câtiva din Valea lui Mihai le vor vorbi ceva despre unirea celor doua biserici […].
Îndata dupa iesirea din biserica, credinciosii au stationat în fata bisericii, iar copilasii s-au adunat în chiar curtea bisericii, la partea însorita. Invitata si populatia pe acel platouas, a persistat în tacere, în strada.
Comitetul, împreuna cu delegatii oficiali, s-a apropiat de populatia majora, ce stationa pe acel loc, în numar de cca 100 capi de familie, plus majoritatea tineretului satesc, unde au început cuvântarile de lamurire a unificarii bisericilor românesti. […]
Tov. pretor al plasei Andrid, V. Sofian, a insistat asupra caracterului acestei adunari, care nu poate fi decât pasnic, ca biserica din localitate nu este prejudiciata cu nimic si ca va ramâne si pe mai departe deschisa, sa nu se dea ascultare vorbelor din umbra. […]
Cel din urma a vorbit tov. Raducanescu, delegatul plasei Valea lui Mihai. Dânsul […] a subliniat faptul ca unificarea celor doua biserici românesti, cu nimic nu va stingheri populatia româna, fosta pâna aci greco-catolica, de a se ruga si în viitor în biserica lor, în limba lor, si aceluiasi Dumnezeu la care toti ne închinam. Deosebirea este doar în supusenie si credinta fata de biserica stramoseasca româna ortodoxa, ascultând în viitor nu de ordinele Papei, ci de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române de la Bucuresti. Ca încheiere, mai avem de adaugat ca, la apelul lansat de comitetul local de lamurire si de delegatul plasei, în urma cuvântarilor ascultate, populatia întreaga s-a îndepartat de la locul adunarii, din curtea bisericii si din strada, fara a pronunta nici un cuvânt ostil, îndepartându-se fara a-si manifesta verbal sau prin semnaturi adeziunea pentru unificare.
Noi, comitetul subscris mai jos, am mai asteptat câteva minute, dupa care ne-am retras în localul primariei.
Mentionam ca atât în Biserica, cât si în timpul cuvântarilor din cadrul adunarii populare generale, întâmplator am fost asistati în biserica de seful de post, plutonierul Ungureanu C. si jandarmul Cocescu Alexandru de la postul de jandarmi Andrid, care, în calitate de credinciosi, au luat parte la serviciul divin si, întâmplator, la toate cuvântarile tinute, de asemenea luând parte si tov. Semer Ioan, de la Securitatea Valea lui Mihai, cu alte misiuni în regiune, care, fara sa vrea, au verificat si activitatea comitetului local pentru lamurirea populatiei în cauza unificarii bisericilor românesti. […]
Rezultatele […] se dovedesc infructuoase, din cauza instigatiilor facute de preot de pe amvon, mentionând ca preotul nu a luat parte la adunare. […] De pe amvon, parintele a mentionat ca mai bine îsi jertfeste tot avutul, chiar si viata, decât sa se lepede de credinta si se va supune sefilor sai ierarhici legali, în frunte cu Papa de la Roma […].
A mai continuat apoi ca cu credinta nu te poti juca ca si cu politica. […] Caci credinta trebuie marturisita atât în fata oamenilor cât si în fata lui Dumnezeu. Acela care semneaza de frica sa nu piarda o bucata de pâine sau o functie este un las.
În consecinta, toate cuvintele preotului au fost contra acestei frumoase si mari actiuni. […]”

Urmeaza semnaturile autografe ale delegatilor si ai comitetului local de lamurire. Membrii comitetului erau bugetari, care si-ar fi pierdut serviciul daca ar fi refuzat sa colaboreze. Mentionam doar functiile lor: delegat al plasei Valea lui Mihai; pretor; învatator-director; primar; notar; cenzor statistic; agronom; învatatoare; agent agricol; moasa; dactilografa; un membru al Frontului Plugarilor.
Sursa:http://www.e-communio.ro