„- Dispozitia I a Ministerului Cultelor (6.10.1948):
Chiar în zilele dinaintea datei de 10.10.1948, ziua „trecerii” poporului la ortodoxie dupa slujba de duminica, Ministerul Cultelor a emis o prima dispozitie, care urma sa „faciliteze” din mers desfasurarea acestei „treceri”. Reamintim ca aceasta dispozitie fusese prevazuta în planul Ministerului Cultelor pentru Etapa I astfel:
„Se va citi si se va explica preotilor Comunicatul Ministerului Cultelor, referitor la justa interpretare a articolelor 38 si 39 din legea Cultelor privind trecerile de la un cult la altul”.

Pentru întelegerea semnificatiei acestei dispozitii, dar si a altor dispozitii care au urmat, trebuie amintit ca legea Cultelor prevedea:
„Art. 38. Declaratia de parasire a unui cult se comunica partii componente locale a cultului parasit, prin autoritatea comunala locala.
Art. 39. Niciun cult nu va putea înscrie noi adepti, decât daca cel ce solicita acest lucru face dovada ca a anuntat de parasirea cultului, cultul caruia i-a apartinut. […]”.

În legatura cu aceste doua articole din Lege, dispozitia I a Ministerului Cultelor anunta, printre altele:
„Declaratia de parasire a unui cult se poate face, si individual, si în grup de mai multe persoane deodata. Când declaratia este facuta în grup, ea va fi semnata de fiecare declarant. […] În caz când comunitatea locala a cultului parasit a încetat de a mai exista, în fapt, primariile locale vor înainta declaratiile de parasire a cultului, prin prefecturile respective, Ministerului Cultelor, spre cele legale.”

Dupa cum se vede, „noutatile” aduse de Dispozitia I, fata de art. 37 si 38 din Legea Cultelor sunt urmatoarele:
? Apare notiunea de parasire a unui cult în grup.
? Dovada de parasire eliberata de primarie se poate face colectiv, cu lista de nume (deci se usureaza falsificarile).
? Iata ca Ministerul Cultelor lansa, înca de la începutul Etapei a II-a a „asaltului”, ideea ca un anumit cult ar putea înceta sa mai existe, iar acest cult nu putea fi, în cazul de fata, decât cel greco-catolic (se pregatea „lichidarea” Bisericii Unite).
? Într-un asemenea caz, primaria urma sa înainteze declaratiile de parasire catre Ministerul Cultelor (obligativitate inexistenta în lege – trebuia, asadar, „documentata” la nivel central „disparitia” greco-catolicilor).

– Ordinul Comisiei CC al PMR de la 15.10.1948
În fata refuzului parohiilor greco-catolice de „a trece” la ortodoxie, care s-a manifestat chiar si prin revolte în unele localitati, si ca pregatire pentru a doua duminica de strângere a semnaturilor (17.10.1948), la nivelul Comisiei CC al PMR s-a dat, la 15.10.1948, un ordin care încalca grav chiar si legile atunci în vigoare, si arunca explicit în violenta întregul proces al „trecerilor”.
În primele pagini ale documentului, al carui titlu era, ca de-obicei, neutru: „Situatia trecerii la ortodoxie a greco-catolicilor din Ardeal”, se prezinta un tabel cu situatia „trecerilor” de pâna la acea data. În partea a doua a documentului apar ordinele pe care le vom prezenta în continuare:
„În judetele: Mures, Cluj, Nasaud, Somes si Severin, operatiunea merge mai greu. În judetele din jurul Clujului influenta lui Hossu este foarte mare si greutatile sunt mari. În aceste judete, nici Partidul nu a dat suficienta importanta acestei probleme, lasând-o mai mult în sarcina comitetului special constituit. Responsabilul trimis de noi, Dr. Stoica Ion, deputat de Cluj, a dat dovada de slabiciune, în aceste judete trimitându-se întariri din alta parte. […]
Contraofensiva catolicilor
[…] Pe teren, [episcopii] au trimis toate fortele lor, pentru a face presiuni asupra preotilor sa nu treaca la ortodoxism, amenintându-i cu anatemizarea (afurisenie).
În aceasta actiune au fost trimisi toti canonicii si preotii de pe lânga episcopii.
La cei care au trecut, spun ca pentru a scapa de anatemizare si efectul ei, mai au 30 de zile de gândire pentru a-si retrage semnaturile date pentru unire.
Acesti preoti si altii care sunt împotriva au început sa adune iscalituri de la preoti si credinciosi pe declaratii ca cu orice sacrificiu nu vor parasi catolicismul.
O serie de preoti au tinut cuvântari în biserici contra actiunii de trecere la ortodoxie, atacând fatis regimul de democratie populara, iar dupa ce au terminat slujba au fugit din comuna, lasând impresia ca o sa fie arestati si persecutati de catre organele aparatului de stat pentru aceste atitudini ale lor.
Cei mai periculosi dintre greco-catolici sunt fostul Episcop Suciu la Blaj si vicarul Ratiu din Lugoj. […]
S-au luat urmatoarele masuri:
[…] Ministerul Cultelor va da o decizie prin care sa interzica ca preotii catolici care nu au trecut la ortodoxie sa mai faca liturghie în bisericile din satele unde credinciosii au trecut la ortodoxie.
Ministerul de Interne va supraveghea si trimite la urma [expresie codificata pentru „va aresta”] pe toti preotii care se vor deplasa în alte sate, iesind din resedinta lor, împiedicând astfel propagandistii catolici sa treaca din sat în sat.
Pentru a scoate pe preotii catolici, trecuti la ortodoxie, de sub presiunea morala a anatemizarii (afuriseniei), Patriarhul Iustinian va da o dezlegare de orice juramânt facut de catre preoti fata de episcopii uniti, precum si dezlegare de anatemizarea facuta de catre acesti episcopi.
S-au luat masuri prin Ministerul Informatiilor sa se dea mai multa atentie popularizarii în ziarele independente, precum si prin cele din provincie, unde se vor face o serie de reportaje luate de jos, din comune.
Operatiunea de trecere pe teren continua pâna în data de 21 octombrie 1948, pâna la care data noi speram sa fie trecuti majoritatea, urmând ca dupa aceasta sa fie lichidate si ultimele comune care au mai ramas.”

Observatii
Semnalam faptul ca ordinul de mai sus privitor la arestarea preotilor care se deplaseaza dintr-o comuna într-alta este cu totul ilegal.
Semnalam, de asemenea, exprimarea nevoalata: „lichidarea comunelor” care nu au „trecut” la ortodoxie. Este cel mai evident ordin abuziv ramas în documente.
„Masurile” luate la 15.10.1948, deci chiar în timpul Etapei a II-a a „asaltului”, de catre Comisia CC al PMR au fost materializate pe teren prin doua noi dispozitii ale Ministerului Cultelor (Dispozitia a II-a si a III-a) si doua ordine circulare ale Securitatii, care au blocat practic rezistenta greco-catolica din acele zile.
Iata continutul acestor documente:

– Primul ordin circular al Securitatii (14.10.1948)
„DIRECTIUNEA GENERALA A SECURITATII POPORULUI
Nr. 132/51.971 – Radiograma –
DIRECTIUNILOR REGIONALE DE SECURITATE DIN TARA

Luati masurile necesare pentru ca, în conformitate cu prevederile Legii Cultelor si cu dispozitiunile Ministerului Cultelor, niciun preot sa nu poata sluji la alta biserica decât aceea ce i-a fost atribuita de M. C. În consecinta, înlocuirile de preoti în bisericile greco-catolice cu preoti fara parohie, teologi si canonici din centrele episcopale trebuie sa înceteze.
Preotii care circula fara rost dintr-o comuna într-alta, parasind fara motive temeinice localitatea lor de resedinta, sa fie trimisi la urma [cuvânt codificat pentru arestare] de catre organele jandarmeresti, în modul cel mai discret.”
Consecinta acestui ordin circular era aceea ca Biserica nu mai putea avea niciun fel de canale de comunicare.

– Dispozitia a II-a a Ministerului Cultelor (15.10.1948)
„Noi, Ministrul Cultelor […]
Având în vedere ca, pentru înfiintari de parohii, majoritatea cultelor tin seama de numarul capilor de familie; […]
Decidem:
Art. 1. În toate cazurile de treceri de la un cult la altul, când aceste treceri se produc în grupe [sic], pentru stabilirea proportionalitatii între credinciosii trecuti si cei ramasi, se va tine seama numai de numarul capilor de familie.”
Se încalca astfel dreptul sotiei, al bunicilor, al fiilor de a avea o opinie independenta.

– Dispozitia a III-a a Ministerului Cultelor (16.10.1948)
„Ministerul Cultelor 39.387/948
Directia I
Telegrama fulger [16.10.1948]

[Circulara]

1. Sfintei Arhiepiscopii Ortodoxe Române a Sibiului
2. Sfintei Arhiepiscopii Ortodoxe Române a Timisoarei
3. Sfintei Arhiepiscopii Ortodoxe Române a Caransebesului
4. Sfintei Arhiepiscopii Ortodoxe Române a Aradului
5. Sfintei Arhiepiscopii Ortodoxe Române a Clujului
6. Sfintei Arhiepiscopii Ortodoxe Române a Oradiei
7. Sfintei Arhiepiscopii Ortodoxe Române a Sucevei si Maramuresului – Sighet[9]
Binevoiti a pune în vedere tuturor parohiilor ortodoxe sau revenite la ortodoxie ca, în conformitate cu dispozitiunile […], niciun preot a carui biserica este atribuita, conform legii, cultului la care au trecut credinciosii sai, nu mai poate sluji în aceasta biserica. De asemenea, niciun preot nu poate functiona sau servi credinciosii din alte parohii decât daca poseda actul de numire a chiriarhului sau si recunoasterea de catre Ministerul Cultelor.”

– Al doilea ordin circular al Securitatii (16.10.1948)
„DIRECTIUNEA GENERALA A SECURITATII POPORULUI
Nr. 132/51172-S[ecret] – Radiograma –
DIRECTIUNILOR REGIONALE DE SECURITATE DIN TARA

„Luati masuri pentru întocmirea unor dosare complete [pentru a putea fi trimise în justitie] împotriva preotilor care, pretextând antiunificarea, duc agitatie împotriva regimului. Dosarele vor fi înaintate Directiunii Generale [a Securitatii Poporului] pentru a dispune.
Prezentul are caracter permanent.”
Iata cum fidelitatea fata de propria Biserica era echivalata cu o actiune contra regimului.

– Marturia episcopului Ioan Suciu (14.10.1948)
Ordinele Comisiei CC al PMR de la 15.10.1948 au declansat de fapt „lichidarea” comunitatilor greco-catolice înca din Etapa a II-a a „asaltului”, deci înainte de Etapa a III-a, care avea oricum acest obiectiv.
Marturiile preotilor adresate în scris sau direct episcopului Ioan Suciu au fost sintetizate de acesta în protestul sau din 14.10.1948 adresat autoritatilor Statului:
„Sa nu mai amintim ca, pâna si în parohiile în care Legea prevede pastrarea bunurilor pe seama Bisericii, Preotii sunt aruncati în drum din casele parohiale, iara bisericile luate cu forta si ilegal de autoritatile locale, la porunca Prefecturii.
Multi Preoti zac în beciurile Sigurantei; altii sunt prigoniti, unii batuti si pagubiti de putinele bunuri pe care le poseda. […]
Amenintarile ca se vor impune cote insuportabile, ca vor fi dusi în Siberia de masinile care asteapta în strada, ca li se vor lua pensia, pamânturile, ca vor fi scosi din case, sunt cele mai inocente, pe lânga amenintarea cu împuscarea pe loc si pe lânga beciurile Sigurantei cu bataile în care zac îndeosebi Preotii.”

c) Etapa a III-a (21.10.1948 – 1.12.1948)

– Arestarea episcopilor
Reamintim ca arestarea episcopilor a fost prevazuta în planul Ministerului Cultelor pentru Etapa a III-a ca „masura administrativa”, folosindu-se formularea: „Reglarea situatiei Episcopatului, cu administratia lui bisericeasca si averile”
De aceea, în chiar prima zi a acestei etape s-a dat ordinul de arestare a episcopului Ioan Suciu, printr-o rezolutie manuscrisa a ministrului de Interne aplicata pe un memoriu de protest al episcopului. Ordinul a fost pus în aplicare la 27.10.1948, ora 15.
Tot la 27.10.1948, o noua comisie mixta, reunind mai multe ministere, a dat ordinul de arestare a tuturor episcopilor si a „max. 40 de banditi” [canonici si preoti cu responsabilitati] care-i sprijineau pe episcopi. Ordinul a fost pus în aplicare începând cu noaptea de 28/29.10.1948.

Observatie
Amintim aici ca acest proces-verbal din 27.10.1948 a fost publicat pentru prima oara în anul 2004[10]. Una dintre formularile procesului-verbal este urmatoarea:
„Tov. Ministru Stanciu a facut un raport asupra situatiei, tragând concluzia ca primele doua etape ale operatiunii de unificare au reusit […]”.
De atunci si pâna în 2012, când Postulatura a identificat noile arhive ale persecutiei, nu s-a putut sti care au fost aceste „prime doua etape” sau în ce a constat „operatiunea de unificare”.

– Ordine de falsificare a procentelor de „trecere” la ortodoxie:
Reamintim ca în planul Ministerului Cultelor pentru Etapa a III-a a „asaltului” se cerea sa se ajunga la acele procente de treceri, prevazute de Legea Cultelor, care sa permita luarea bisericilor (treceri de 50%, apoi de 75%, apoi de 100%). Or, poporul nevrând sa treaca, obtinerea procentelor s-a facut în cele din urma prin falsificari.
O ampla marturie privitoare la aceste falsificari este data de raportul protopopului Todea, care primise copiile unor documente autentice de la Pretura Reghin prin credincioasa Ana Macarie[11].
Episcopul Suciu arata, de asemenea, în mai multe memorii si scrisori de ale sale, ca listele cu „treceri” au fost falsificate. Iata un extras dintr-un raport de-al sau adresat Nuntiului Apostolic la 18.10.1948:
„Excelenta Reverendissima,
În toiul unei furtuni de neimaginat, luptând zi si noapte pentru a-i sustine pe preoti si pe credinciosi, mi-a fost imposibil sa fac o dare de seama asupra evenimentelor.[…] Situatia reala cu greu o putem aprecia acum.
Listele pentru schimbarea cultului sunt pline de falsuri (sunt trecuti pâna si evrei, ortodocsi, reformati) pentru a obtine un anumit numar, pentru a putea justifica în mod legal preluarea bisericii si a casei parohiale. […]
E un mare haos, înselaciune, ademeniri si dezorientare, din imposibilitatea [în care ma aflu] de a comunica cu preotii.”
E de mentionat ca scrisoarea episcopului se referea la evenimente din Etapa a II-a, dar acelasi tip de falsificari a fost aplicat si în Etapa a III-a.

– Ordine de preluare în forta a bisericilor din comunitatile care nu au „trecut”
Reamintim ca, la 15.10.1948, Comisia CC al PMR a decis „lichidarea comunelor” care nu ar fi „trecut” înca la ortodoxie pâna la 21.10.1948 (vezi mai sus).
Punerea în aplicare a acestei „masuri” a Comisiei s-a facut prin intermediul unor ordine emise de prefecturi si de preturi. O copie dupa un asemenea ordin, (nr. 1229/25.10.1948), transmis de pretura Reghin tuturor notarilor din comunele apartinatoare acelei preturi, a fost predat de Ana Macarie protopopului Todea. Copia respectiva a ajuns ulterior în dosarul de ancheta al Anei Macarie. Pe document se afla si mentiunile manuscrise atât ale protopopului Todea, cât si ale Anei Macarie, prin care cei doi recunosc predarea si primirea documentului.
Iata textul ordinului pretorului din 25.10.1948:
„Constatam ca nu se aplica dispozitiile noastre cu privire la trecerea de la greco-catolicism la ortodoxie. Pentru curmarea acestei stari de lucruri va invitam pentru ultima data sa procedati chiar azi, cu toata hotarârea, la luarea în primire a bisericilor greco-catolice si a caselor parohiale si la evacuarea imediata a preotilor greco-catolici din aceste case. Cereti concursul jandarmilor acolo unde este nevoie.”
Fara curajul, platit scump, al Anei Macarie, noi nu am fi avut astazi dovada felului în care s-a actionat pentru „lichidarea comunelor care n-au trecut”. Probabil ca asemenea ordine mai exista si în alte arhive. Ramâne de vazut.

– Al treilea ordin circular al Securitatii (27.10.1948)
Acest ordin a fost dat ca urmare a interceptarii circularei nr. 3350/6.10.1948 din Eparhia de Maramures, care cerea de urgenta preotilor si credinciosilor sa semneze liste în care sa afirme ca sunt si vor ramâne greco-catolici, „chestiunea fiind vitala pentru Biserica”.
Iata textul ordinului:

„DIRECTIUNEA GENERALA A SECURITATII POPORULUI
Nr. 13/55.843 – Radiograma –
DIRECTIUNILOR REGIONALE DE SECURITATE DIN TARA

Întrucât clerici si mireni, prin circulari consistoriale [sic], amenintari spirituale, promisiuni si blesteme, silesc populatia sa iscaleasca liste nominale antiunioniste, siluind libertatea religioasa constitutionala, savârsind deci abaterile încadrate în art. 327, 345, 351, Cod Penal, treceti imediat la descoperirea, arestarea si cercetarea vinovatilor si suprimarea acestei activitati instigatoare antidemocratice.”

Aceasta circulara este un model de cinism. Adica nu Securitatea era cea care siluia constiintele, ci episcopii, care cereau credinciosilor sa-si afirme în scris propria religie, cea greco-catolica!

– Exemplu de aplicare a celor trei ordine circulare ale Securitatii
Într-un raport din 28.10.1948 al Directiei Regionale de Securitate Timisoara adresat DGSP, se arata urmatoarele:
„În ziua de 17 Oct. 1948 s-a facut predarea bisericilor greco-catolice din Julita si Bârzava în prezenta autoritatilor administrative ale judetului Arad.
La predarea bisericii, preotul greco-catolic Lapadat Ioan, din comuna Julita/Arad, a refuzat sa semneze procesul-verbal de predare a averii, întocmit de delegati.
Dupa terminarea slujbei religioase, preotul ortodox a inventariat averea bisericii, fara ca aceasta sa-i fi fost predata de cineva, iar la terminarea operatiunii, a încuiat usa bisericii si a luat cheile cu el.
Credinciosii, în numar de cca. 150, au solicitat sa ramâna la ei cheile bisericii, iar în cele din urma au ajuns la un acord, ca, pâna la clarificarea situatiei, cheile sa ramâna la seful postului de jandarmi. Delegatii au cautat sa-i lamureasca pe credinciosi, însa nu au obtinut nici un rezultat pozitiv.
În prezent, starea de spirit a credinciosilor din comuna Julita este agitata. Referitor la cele de mai sus, Va rugam sa binevoiti a ne da ordine de urmare.”

Raspunsul formulat de DGSP rezulta dintr-o rezolutie manuscrisa aplicata pe document, care cerea încadrarea actiunii preotului într-unul din cele trei ordine circulare ale Securitatii emise în perioada „asaltului” (vezi mai sus).
Iata textul rezolutiei:
„A se conforma ordinelor noastre anterioare:
13/50291 [echivalent cu nr. 132/51971],
13/51172
si 13/55843,
încadrând pe cel în cauza, dupa aprofundarea problemei, în categoria corespunzatoare.”
Aceste numere de iesire ale ordinelor se pot vedea în textele celor trei circulare ale Securitatii, doar ca, pentru una dintre circulare, a existat si o varianta purtând un alt numar.
În acest exemplu se vede limpede felul în care cele trei ordine ale Securitatii au permis blocarea oricarei rezistente a greco-catolicilor în timpul „asaltului”. Oricine putea fi arestat pe baza lor.

– Dispozitia a IV-a a Ministerului Cultelor (28.10.1948)
Reamintim ca aceasta dispozitie fusese prevazuta în planul Ministerului Cultelor pentru Etapa a III-a astfel:
„Aplicarea articolelor 37, 38, 39 din legea [Cultelor], prelucrarea comunicatului dat de M[inisterul] C[ultelor] si a adresei catre M.A.I. – Instructiuni precise.”
Formularea este aparent neclara. Era vorba de fapt despre o „înscenare” prevazuta, iata, înca de la început, în planul Ministerului Cultelor si anume: o obscura subunitate a M.A.I. urma sa puna întrebari „potrivite”, iar Ministerul Cultelor urma sa raspunda.
Astfel, în cele trei puncte ale pseudo-scrisorii cu întrebari din 12.10.1948 a Inspectoratului General Administratie (din M.A.I.), Circumscriptia III Cluj, se facea observatia ca greco-catolicii nu mai exista „prin însusi actul unirii de la Cluj si Bucuresti” si se punea întrebarea daca ar mai fi nevoie de notificarea cultul parasit (greco-catolic) cu privire la parasirea cultului sau, dupa caz, sa se mai notifice Ministerul Cultelor.
Ministerul Cultelor a raspuns la 28.10.1948 (ziua premergatoare arestarii tuturor episcopilor greco-catolici ) prin circulara nr. 39.387/1948, care a fost de fapt ultimul pas pregatitor al Decretul nr. 358/1948. Dupa cum se vede în arhive, desi raspunsul Ministerului Cultelor s-a adresat instantei care a pus întrebarea, adica Circumscriptiei a III-a, etc., forul superior, adica M.A.I., a comunicat aceasta circulara/raspuns „spre stiinta dlor Inspectori Generali Administrativi ai circumscriptiilor Brasov, Oradea, Cluj, Sibiu si Timis”, si „spre executare dlor prefecti din Ardeal si Banat”.

Observatii
– Iata ca, în Etapa a III-a a „asaltului” împotriva Bisericii Greco-Catolice Române, ultimele ordine au fost date si urmarite prin prefecturile (respectiv preturile) din Ardeal si Banat.
– Textul Dispozitiei a IV-a a Ministerului Cultelor afirma ca, dupa „treceri” cu procente atât de importante, se poate ajunge la „constatarea disparitiei cultului greco-catolic”. Si totusi, acest ultim document al „operatiunii de unificare” recunoaste faptul ca mai exista credinciosi izolati ai cultului greco-catolic!

„[Circulara]

La adresa Dvs. Nr. 34644 A din 18 oct. 1948, în legatura cu raportul inspectorului general administrativ al Circumscriptiei III Cluj Nr. 6627/1948, avem onoarea a va raspunde urmatoarele:
Treceri de la un cult la altul se pot face si individual, si în grupe (capi de familie). În cazul trecerilor greco-catolice la ortodoxism, în momentul de fata ele se fac în grup [deci numai în grup]. În unele comunitati locale (parohii) greco-catolice ele ating uneori procentul de 100% si, în cea mai mare parte, trec de 75%. Acest lucru are drept urmare desfiintarea virtualmente a acestor parohii, iar averea împreuna cu biserica si edificiile înconjuratoare urmeaza sa revina odata cu credinciosii, comunitatii locale (parohiei) ortodoxe.
În consecinta, trecerile în discutiune fac sa dispara comunitatea greco-catolica locala chiar si daca [ar] exista credinciosi izolati. Actul unirii în sine, ca urmare a unei miscari de mase, poate constitui un element de fapt al constatarii disparitiei cultului greco-catolic.
Primariile sunt obligate, în principiu, a comunica declaratiile de parasire a comunitatii locale a cultului greco-catolic. Unde însa trecerile la ortodoxism reprezinta un procent de cel putin 75%, comunitatea locala greco-catolica nemaiavând virtualmente existenta si ramânând doar credinciosi izolati ai cultului [iata ca au ramas totusi greco-catolici], comunicarea declaratiilor nu se mai poate face si acestea vor fi înaintate conform comunicatului dat de Minister, Ministerului Cultelor.”

d) Decretul nr. 358/1948
În toata luna noiembrie 1948 a continuat preluarea ilegala a bisericilor greco-catolice din toate localitatile Transilvaniei si trecerea lor în proprietatea ortodoxa. Prin aceasta s-a putut emite, la 1.12.1948, Decretul nr. 358/1948, care afirma în art. 1:
„În urma revenirii comunitatilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român si în conformitate cu art. 13 din decretul nr. 177 din 1948, organizatiile centrale si statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregatiunile, protopopiatele, mânastirile, fundatiunile, asociatiunile, cum si orice alte institutii si organizatiuni, sub orice denumire, înceteaza de a mai exista.”
Ca reactie la acest decret, mentionam doar o afirmatie impresionanta si atât de veridica din cererea de recurs dictata la 8.07.1957 de episcopul Alexandru Rusu, care se afla încarcerat în închisoarea Gherla:
„Adevarat ca se sustine ca acest cult ar fi inexistent în tara, dar aceasta afirmatie este o simpla prezumtie, întrucât Decretul nr. 358/1948 n-a desfiintat acest cult, ci a declarat numai ca organele centrale si statutare ale lui înceteaza de a exista (în functiune)”.

În loc de concluzie
a) În scenariul „operatiunii de unificare” au existat doua momente care aveau drept scop sa ofere o pseudo-legitimare actiunilor „asaltului” ce-a urmat:
• „Caldele chemari” din mai si iunie 1948 ale celor doi ierarhi ortodocsi:
• „Consfatuirea” de la Cluj din 1.10.1948.
Într-adevar, în urma „caldelor chemari” s-a declansat propaganda publica împotriva unirii religioase cu Roma, iar în urma „consfatuirii” de la Cluj s-a declansat constituirea „comitetelor de initiativa” judetene, de plasa si comunale, precum si întreaga miscare de „cucerire” a fiecarei biserici greco-catolice.
Aceste pseudo-legitimari faceau parte din scenariul care trebuia sa ascunda poporului „lichidarea” în forta a Bisericii lor. De-abia cunoasterea etapelor „Planului concret pentru revenirea Bisericii greco-catolice la ortodoxie” ne permite azi sa întelegem realitatea „lichidarii” din 1948.

b) Reamintim ca episcopii greco-catolici nu au avut cum sa cunoasca etapele acestui plan. Dar, dupa iesirea lor din închisoarea Sighet (4.01.1955), cei trei episcopi supravietuitori, care s-au aflat timp de un an si trei luni în Domiciliu Obligatoriu, au putut fi vizitati de preoti din toate eparhiile si prin aceasta au putut reconstitui cele întâmplate în 1948.
Este impresionant pentru noi, cei de astazi, sa vedem felul în care cei trei episcopi au perceput acele realitati în memoriul lor comun, redactat din D.O., la manastirea Curtea de Arges, la 23.04.1956:
„Conciliabulul secret de la Cluj din 1 octombrie 1948, în care 36 de preoti – care s-au proclamat cu dela sine putere „delegati” si „mandatari” ai întregii preotimi greco-catolice – au fost adusi sa declare „rupte pecetile” unirii bisericesti cu Sf. Scaun al Romei, a fost urmat, dupa doua zile, de ceremonia fastuoasa de la Bucuresti, în care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Românea ratificat hotarârile, zise „istorice”, ale celor câtiva preoti minori, intimidati ori uitati de sine, de la Cluj. Aceste doua actiuni initiate, îndrumate si controlate de aproape de organele puterii de Stat, au fost socotite temeiuri de drept suficiente pentru a se porni apoi, tot din partea puterii de Stat (Ministerul Cultelor si cel pentru Afacerile Interne) actiunea mai mare de trecere în masa la ortodoxie a celor aproape un milion si jumatate de credinciosi greco-catolici.
Având binecuvântarea data, cu mâna larga, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, aparatul de Stat, pus în miscare în acest scop, a dus aceasta lucrare, cu o uimitoare repeziciune, la îndeplinire. În timp de numai doua saptamâni, acest aparat de Stat a prins, se spune, în procesele-verbale colective – semnate numai de capii de familie, împuterniciti de Minister (contrar Legii Cultelor – art. 38 si 39) sa poata schimba religia întregii familii – trecerea la ortodoxie a marii majoritati (afirmativ 87%) a credinciosilor greco-catolici. Astfel s-a ajuns, în timp cu adevarat record, la Marea Adunare de la Alba-Iulia tinuta la 21 octombrie 1948 […].
Preotii care nu s-au lasat amagiti sa semneze împuternicirile pentru Conciliabulul din Cluj, si mai ales cei care au avut curajul de a retracta apoi, în orice chip, semnatura ce li se luase, au fost imediat arestati ori dati afara din slujba avuta. Iar dupa numai o saptamâna, la 29 octombrie 1948, au fost ridicati simultan toti episcopii greco-catolici.”

În articolul urmator al acestei serii, este prezentat „raspunsul” Episcopatului, al preotilor si al poporului în timpul persecutiei care a dus la „lichidarea” Bisericii lor.

Emanuel Cosmovici, în colaborare cu Pr. Cristian Langa

________________________________________
[1] „Lichidare prin unificare”: expresie stalinista, utilizata în scenariul „lichidarii” Bisericii Greco-Catolice din R.S.S. Ucraineana.
[2] „Operatiunea de unificare”: expresie folosita, printre altele, în procesul-verbal din 27.10.1948 al „întrunirii colectivului de la Ministerul Afacerilor Interne” care a coordonat arestarea tuturor episcopilor greco-catolici. Astfel, în acel proces-verbal se arata: „Primele doua etape ale operatiunii de unificare au reusit”.
[3] Plasa: subdiviziune a unui judet în vechea împartire administrativa a României.
[4] Vezi articolul „«Lichidarea» stalinista a Bisericii Române Unite”.
[5] La 30.08.1948 a fost constituita Directia Generala a Securitatii Poporului (Securitatea), care a înlocuit Directia Generala a Politiei de Siguranta (Siguranta). Pentru un timp, populatia a continuat sa foloseasca denumirea „Siguranta”.
[6] Sublinierile din acest articol figureaza în documentele originale.
[7] În realitate a avut loc la 1 octombrie 1948.
[8] In unele documente, evenimentul de la Cluj apare sub diferite nume: conferinta, adunare, colocviu. sinod.
[9] ANIC, Fond Ministerul Afacerilor Interne, Directia Administratiei Generale de Stat, Serviciul Directiei Administratiei de Stat, Dosar Nr. 63/1948, f. 103.
[10] Articol al lui Adrian Nicolae Petcu în Revista Rost, an II, nr 12/2004, pp. 29-32.
[11] Vezi prezentarea marturiei protopopului Todea în articolul „«Lichidarea» stalinista a Bisericii Române Unite”.

Sursa: http://www.e-communio.ro