„
22 februarie 1893 – 5 iulie 1954
„Omul nu e facut sa se târasca în noroi, ci ca sa-si deschida aripile”.
Victor Hugo
Preotului, profesorului, publicistului si Canonicului mitropolitan al Bisericii Române Unite cu Roma, Dumitru Neda, îi închinam astazi câteva rânduri. Si nu numai pentru ca de curând s-au împlinit 125 de ani de la nastere, poate mai mult pentru „plecarea” sa din viata înainte de vreme – „plecare” ce ne-a lasat în suflet multa tristete.
Parintele Dumitru Neda face parte din acei oameni mari ai Blajului care s-au distins prin cultul adevarului ce da „curaj, demnitate si tarie sufleteasca”. Cum altfel ar fi trecut prin temnitele comunismului fara sa cedeze presiunilor de a-si parasi credinta catolica si a trece la ortodoxie? Anchetatorii sunt surprinsi de caracterul sau ales si-l caracterizeaza în cuvintele neasteptate: „inteligent…, bun orator, mare luptator pentru catolicism, mentinându-si sentimentele nationaliste, le propaga în cercuri restrânse si în special printre preoti si profesori. Este element de valoare a Mitropoliei Greco-Catolice cu priza în masa” (Dumitru Neda, „Stradanii binecuvântate” – Antologie de studii si articole -, Editie îngrijita de Zaharie Pintea, Ioan Salcudean si Simona Pintea, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2011, p.26).
Personalitatea sa plina de distinctie, bunatate, blândete si generozitate staruie în amintirea celor care l-au avut profesor si lor le datoram publicarea biografiei si a unor lucrari ramase în periodicele Blajului, în volumul mentionat mai sus.
Parintele Dumitru Neda s-a nascut în comuna Nevrincea, judetul Severin, azi Timis, într-o familie de tarani.
Nu avem date despre anii copilariei, ramâne doar sa ne gândim la o umbra de durere care l-a însotit, fiind orfan de mama, pe care a pierdut-o când era foarte mic, abia de doi ani si jumatate.
Scoala primara a urmat-o în satul natal, scoala care avea sa-i deschida si lui acelasi drum strabatut de parinti si strabuni, când, o întâmplare neasteptata, „o lucrare Providentiala”, i-a schimbat ceea ce parea un destin sigur: vizita în comuna natala a Episcopului Vasile Hossu. Parintele evoca si noteaza acest neprevazut: „la liceu am ajuns asa ca venind în satul meu natal (mai 1905) episcopul Vasile Hossu la examenul de sfârsit de an scolar, i-am facut impresie excelenta cu raspunsurile mele si a promis ca ma va trimite la o scoala mai înalta la Blaj” (Op.cit.,p.22).
Respectata promisiunea, Dumitru Neda va deveni elev al Liceului „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, unde se remarca a fi unul dintre cei mai buni, cu calificativul „eminente” aproape la toate disciplinele.
Acolo, la Blaj, în citadela spiritualitatii catolice, a trecutului si a marilor învatati, i se formeaza personalitatea, Blajul si scolile lui l-au marcat pentru toata viata.
A urmat Teologia la Universitatea din Budapesta (1913-1916), de unde a fost eliminat, presupunându-se ca ar fi simpatizat cu armata româna. Obligat de împrejurari sa se înapoieze acasa, la 28 august 1917 a fost hirotonit preot la Manastirea Prislop din judetul Hunedoara – a intentionat sa se calugareasca, dar a renuntat, si-a reluat studiile, de data aceasta la Innsbruck (1917-1919), unde a obtinut doctoratul în Teologie.
Imediat va fi primit în Dieceza de Lugoj si numit preot în comuna Ohaba-Forgaciu, dar si la Izgariu, o parohie, „unde nimeni n-a vrut sa se duca”. Timp de un an a fost notar consistorial al Episcopiei din Lugoj.
Din nou „o lucrare Providentiala” îi da un alt curs vietii. În 1929 este numit profesor la Catedra de Filozofie, nou înfiintata, la „Academia Teologica” din Blaj.
În noua sa responsabilitate, un loc îi era destinat în pleiada marilor intelectuali ai Blajului, consecventi continuatori ai Scolii Ardelene. Astfel, în afara de catedra, se afirma ca jurnalist, din 1930 a fost redactor sef al ziarului „Unirea”, iar din 1936 pâna în 1944, secretar de redactie al revistei „Cultura crestina”, „Revista întelepciunii Blajului”. Acestia sunt anii afirmarii si recunoasterii valorii, numele fiindu-i tot mai cunoscut si lucrarile sale: articole si studii, tot mai cautate, tot mai citite. În acelasi timp se remarca printr-o activitate deosebita în „Asociatiunea ASTRA”, unde prin conferinte cu tematica din cultura crestina, care atrag atentia datorita bogatiei cunostintelor, întelepciunii gândirii si elegantei limbajului, se evidentiaza ca orator.
În decretul de numire a preotului-profesor Dumitru Neda în functia de Canonic, Preasfintia Sa Alexandru Nicolescu, Arhiepiscop si Mitropolit de Alba Iulia si Fagaras, recunostea si sublinia toate aceste valori: „luând Noi în parinteasca considerare calitatile eminente, stiinta, dexteritatea, moravurile exemplare si alte însusiri laudabile si virtuti alese ale Preaonoratului în Hristos Frate Dumitru Neda […] am aflat în Domnul […] sa-l alegem si constituim de canonic teolog” (Op.cit.,p.26).
În 1938 a fost ales membru în Consistoriul Arhiepiscopiei, iar în 1939 a fost ales Canonic mitropolitan.
Aceasta ascensiune ecleziastica nu a schimbat cu nimic conduita Parintelui: „Canonicul Neda a ramas însa la fel de simplu, modest si dispus sa munceasca mai departe pentru binele Bisericii si al Neamului sau”. Si nici în anii care au urmat, când se întrezarea pericolul pentru existenta Bisericii noastre, sau când deja devenise real, doar era tot mai vadit spiritul de jertfa.
În 1948 a fost arestat si condamnat la sase luni de închisoare. Bolnav, internat în spitalul din Blaj, este dus la Ministrul Cultelor, care i-a oferit Catedra de Filozofie-Teologie în schimbul trecerii la ortodoxie. Refuzul ferm: imposibilitatea de a-si schimba convingerile, a facut ca acest „fanatic sustinator al catolicismului”, care „dupa desfiintarea bisericii greco-catolice, a continuat sa tina legatura cu ceilalti preoti nereveniti, intentionând o reorganizare clandestina a acestei biserici”, sa fie arestat din Clinica Medicala III din Cluj, unde era foarte grav bolnav, si întemnitat la Sighet. În „Biserica furata”, Parintele Alexandru Ratiu scrie ca „Dumitru Neda tusea de rasuna toata închisoarea de la Sighet si ca era într-o stare fizica deplorabila, slabit, distrofic” (Op.cit.,p.30).
În 1952 a fost eliberat din Penitenciarul Sighet, fiindu-i fixat domiciliul obligatoriu la Parohia Romano-Catolica din Craiova si hotarâta urmarirea de catre Securitate.
La 5 iulie 1954 s-a stins din viata si a fost înmormântat în Cimitirul din Craiova, de unde familia l-a reînhumat în Cimitirul din Paru, comuna Costeiu din apropierea Lugojului.
Pe lânga acelasi drum al Calvarului, strabatut de toti preotii martiri ai Bisericii noastre, exista si ceva cu totul particular, distinct fiecaruia dintre ei si pus în lumina chiar în acel timp apasator si dincolo de el.
La Dumitru Neda, care ne impresioneaza în mod deosebit prin apropierea sufleteasca, iubirea pentru elevi si studenti, pentru formarea lor, este în mod aparte legatura de suflet cu „credinterii” sai (credinter, cuvânt specific Blajului, elevul cu dificultati materiale, întretinut la studii de catre un Canonic, la care era dat în grija, cu obligatia de a face mici servicii în gospodarie).
„Credinterii” Parintele Neda îi întregesc portretul moral, subliniindu-i bunatatea, si ne emotioneaza prin recunostinta ce i-au purtat-o. Ioan Salcudean, unul din „credinteri”, în primele pagini ale cartii „Stradanii binecuvântate”, pagini intitulate „Dumitru Neda (1893-1954 – Firul unei vieti jertfite pe altarul Bisericii si a Neamului”, marturiseste în numele colegilor si al sau: „Datorita bunavointei canonicului Neda, am putut continua studiile si îi datorez dânsului, ca si parintilor, tot ceea ce am înfaptuit în viata…” (Op.cit.,p.33).
Acelasi „credinter” marturiseste despre grija ce le-o purta Canonicul Neda si dupa absolvirea liceului. Student în Capitala, printr-un cuvânt al Parintele Neda, a fost gazduit de Preasfintia Sa Vasile Aftenie, ceea ce-l face, dupa zeci de ani, sa afirme: „Dumnezeu m-a ajutat, iar eu stiu bine ca printr-un om. Asa un om n-am mai întâlnit în tot restul vietii mele” (Op.cit.,p.36).
La prima arestare a Parintelui, în 1948, „credinterii îi duceau mâncare cu «sufertasul» de la Seminarul Teologic la Securitate, care era în cladirea din apropierea Palatului Culturii” (Op.cit.,p.34).Nu avem cum sa stim daca mâncarea a ajuns sau nu la Parintele arestat, dar gestul „credinterilor” continua sa vorbeasca …
Tot acelasi „credinter” subliniaza cultura bogata a Parintelui Neda, contactul direct cu literatura universala – stapânea limbile latina, germana, maghiara si franceza – si puterea vizionara. Odata cu instalarea guvernului Petru Groza, i-a spus: „Mai baiete, de azi înainte începe o perioada foarte grea pentru tara si români. Oamenii se vor învrajbi între ei, unii se vor napusti asupra agoniselii altora, se vor spiona si reclama unii pe altii, va fi o viata foarte grea pentru toata lumea. Sa stii ca n-am mai trait o zi atât de trista ca acum …” (Op. cit., p.36).
Amintirea Sfintei Liturghii celebrate de Canonicul Dumitru Neda în „Catedrala” Blajului staruie înca în amintirea fostilor elevi ai Liceului „Sfântul Vasile cel Mare”: o rugaciune profunda, cu o credinta ce le misca sufletul si îl îngenunchea în fata lui Dumnezeu. Predicile Parintelui Canonic zideau altare în constiinte, cuvântul îi era cald, domol, parintesc. Studiile si articolele Parintelui Dumitru Neda, publicate în volumul antologic „Stradanii binecuvântate”, „Cuvântul înainte” al profesorului universitar dr. Ion Buzasi cât si „Eripitur persona, manet res” (Omul dispare, opera ramâne) al Parintelui dr. Zaharie Pintea, ne ajuta sa trecem dincolo de imaginea cunoscuta a Canonicului Neda, „cu o fizionomie distinsa de om studios, purtând ochelari de sub care privesc ochi inteligenti, patrunzatori”, si sa-i cunoastem mai bine gândirea, sa-i cunoastem crezul.
Cele patru capitole ale cartii, cu titluri semnificative: I. „Patriotism luminat”; II. „Biserica înfruntând noul pagânism”; III. „Biserica si societate: valori umane într-o viziune crestina” si IV. „Refacerea unitatii religioase între Rasarit si Apus” sunt secvente din lucrarile sale. În primul capitol, Parintele Neda readuce în atentia cititorilor „patriotismul luminat” al oamenilor Blajului prin doua exemple: Sfântul Pavel din istoria Bisericii crestine si Episcopul Inochentie Micu-Klein din istoria Bisericii Române Unite cu Roma.
Noul pagânism este bolsevismul, ideologie pe care Biserica nu o poate accepta, iar valorile considerate „un dar divin”, opuse comunismului, sunt în viziunea Canonicului, munca cinstita si cultul vietii. Ultimul titlu vorbeste de la sine; toate lucrarile depasesc contextul istoric în care au fost gândite si scrise si se disting prin actualitatea lor.
Remarcam câteva idei din scrierile Canonicului Neda. Parintele scoate în evidenta importanta faptului ca apartinem aceluiasi „grup de fiinte, în care misterul religios se întelege la fel de catre toti”, ceea ce este o forta în efortul de a ne ridica pe trepte mai înalte.
În articolul „Marele Inochentie Micu”, dupa ce puncteaza câteva momente care au desavârsit formarea acestei exceptionale personalitati, fondatorul Blajului, se opreste asupra câtorva situatii importante din viata, ca sa puna în lumina gândirea Episcopului care „ … îsi facuse lege din imperativul demnitatii crestine si române”.
Din capitulul al II-lea, doua articole ne atrag atentia: „Biserica înfruntând Noul Pagânism – Notite informative asupra framântarilor religioase din Germania national socialista” si „Bolsevism si Crestinism”. În primul articol este facut cunoscut pericolul nazismului, a carui intentie „este sa înlocuiasca crestinismul printr-o religie naturala, nationala”. În Germania, restrângerea libertatii religioase se facea tot mai simtita în acei ani, atingând în primul rând Biserica Catolica.
Nu era însa singurul rau. Înca din 1935, pentru Cardinalul Pacelli „primejdia mare a zilei era bolsevismul”. Cardinalul prevedea pentru anii urmatori reaparitia catacombelor în Europa: „Biserica catacombelor, Biserica Mucenicilor, Biserica Marturisitorilor …”, aceasta Biserica va înceta sa mai fie o istorie trecuta, spunea viitorul Papa. Ceea ce Cardinalul Pacelli, Pius al XII-lea, prevedea, pentru Dumitru Neda era o certitudine, de aceea nu înceteaza sa faca cunoscuta pericolul bolsevismului ce ameninta mai ales Europa de Rasarit, unde: „se arata de o salbaticie si de o inumanitate de necrezut” (Op.cit.,p.163).
Crestinismul va birui, spune Dumitru Neda „daca va învata din patania ortodoxiei ruse …”. Crestinismul retoric nu poate rezista comunismului, Preasfintia Sa Iuliu Hossu vedea singura cale de rezistenta în unitatea românilor crestini, nu asteptând uraganul divizati si învrajbiti … Primejdia apropiata îi schimba gândul Canonicului în rugaciune: „Ramâi cu noi, Doamne, ca de cu seara este, si s-a plecat ziua …”.
Numeroase pagini din opera Canonicului Neda sunt dedicate refacerii unitatii religioase dintre Roma si Bizant. Stie singur Dumnezeu când vor cadea zidurile ridicate de slabiciuni omenesti, dar apostolatul unitatii si rugaciunea ne sunt o datorie. Pentru Biserica Greco-Catolica, unirea credintei cu Roma Sfântului Petru si a urmasilor acestuia era cea gândita si asteptata.
Ceea ce a facut Biserica Româna Unita cu Roma pentru spiritualitatea si cultura românilor, oamenii mari pe care i-a dat, treptele tot mai înalte pe care a cerut si cere sa le urcam pe drumul perfectiunii crestine si a Binelui, este „o carte deschisa”, spunea Canonicul Neda, „carte” ce se cere citita. O spunea fara a intuit, din prea mare modestie, ca în aceasta carte este el însusi o prezenta plina de lumina.
Sub lumina acestui PREOT-MARTIR am scris articolul, cerându-i iertare pentru neputinta de a-i cuprinde toata înaltimea de PREOT si de OM. De mult timp, din copilarie, într-un anumit fel mi-a fost aproape … Eram eleva la scoala primara când tatal meu, nerabdator sa citeasca presa venita de la Blaj, ma trimitea la posta sa i-o aduc. În drum spre casa, rasfoiam „Unirea”, „Unirea poporului” si „Cultura crestina”, citeam fara sa înteleg nimic. Si totusi, a fost o zi în care am descoperit ca puteam întelege o parte din paginile semnate de Parintele Neda … De atunci am cautat mereu acele pagini. Citindu-le, mi se parea ca bunul Parinte ma ia de mâna ca sa-mi arate frumusetile credintei si ale Bisericii noastre. Acum, târziu, îi multumesc prin rugaciune. Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l rasplateasca.