„
Marire întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamânt pace, între oameni bunavoire! Lc (2, 14)
Iubitii mei credinciosi,
Sarbatoarea Nasterii Domnului ne ofera, iata, mult placutul prilej de a medita împreuna la neasemuita bucurie a venirii în lume a Domnului si a pacii pe care o aduce tuturor oamenilor de bunavoire aceasta Veste minunata care da tuturor si fiecaruia în parte lumina unei credinte ce alunga iarasi si iarasi nelinistea, vitregiile vremurilor, neasezarea celor omenesti.
„Iata, va binevestesc voua bucurie mare”: „vi s-a nascut azi Mântuitor …pace pe pamânt … !” (cf. Lc 2, 10-14).” Astazi Dumnezeu se coboara pe pamânt pentru a ridica omul la ceruri … creatorul timpurilor s-a nascut în timp … El s-a nascut pentru voi, s-a daruit pentru voi … El locuieste în voi… Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat … sa ne bucuram si sa ne veselim într-însul”. „Sa se veseleasca cerurile si sa se bucure pamântul, … sa se bucure câmpiile si toate cele ce sunt (…) de fata Domnului, ca vine…!” (cf. Ps 95, 11-12). Toate aceste rostiri consacrate sunt întrutotul datatoare de limpezime în privinta rosturilor adânci ale Sfântul Craciun care ni-l aduce pe Domnul si, odata cu El, pacea si bucuria sufletelor. Meditatia noastra împreuna îsi va arata roadele bune în masura în care cugetul îmbelsugat al Scripturii va lumina sufletul fiecaruia facându-l sa simta ca nu e vorba de o simpla reîntoarcere unei sarbatori de temelie a credintei crestine, în general, ci de o re-nastere a fapturii noastre umile în marea, adânca lumina a Dumnezeirii vii.
Dragii mei,
De curând s-a încheiat Aniversarea celor 225 de ani de la înfiintarea Seminarului la Oradea în 1792, ceea ce a fost un prilej fericit de bucurii bogate în anul pe care-l încheiem. Cu emotie nepotolita putem împartasi gândul ca, de-a lungul vremii, tineri veniti din toate partile Eparhiei sau chiar de dincolo de hotarele ei s-au adapat spiritual la aceste scoli si au devenit preoti sau dascali vrednici, faclii vii, candele de lumina si credinta pentru poporul dreptcredincios. Acesti preoti formati la „fântânile darurilor”, scolile din Blaj, Gherla sau Oradea, au fost cei care au însufletit credinciosii si i-au format si întarit în drumul spre Marea Unire de la Alba Iulia din 1918.
Omul nu poate trai fara bucurii; în familii sunt multe momente de bucurie; natiunile si popoarele au momentele lor de bucurie. În istoria moderna am avut si noi, românii, o serie de bucurii, de-ar fi sa amintim, bunaoara: un Suplex Libellus Valachorum (1791-1792), o Câmpie a Libertatii de la Blaj, cu Discursul lui Simion Barnutiu, un Memorandum la 1892, o Alba Iulia la 1918. Putem spune ca, intrând în anul Centenarului Unirii, intram într-un an al bucuriei dar si al aducerii-aminte, al memoriei necesare, pastratoare a sensurilor marilor evenimente întemeietoare. De dincolo de zari si de dincolo de timp, rasuna vocea Cardinalului Iuliu Hossu: „si eu am fost la Alba-Iulia ”, „acesta-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg, pentru suferintele veacurilor, purtate de un neam întreg, cu credinta în Dumnezeu si cu nadejdea în dreptatea lui ”. Nu putem însa trece sub tacere faptul ca anul Centenarului Unirii ne aduce aminte de si cei 70 de ani împliniti de la desfiintarea Bisericii noastre de catre comunismul devastator, de temnitele prin care si-au dat viata pentru credinta si adevar un patriot precum Iuliu Maniu si Cardinalul Iuliu Hossu, un istoric precum Gheorghe I. Bratianu si Preasfintiile lor Valeriu Traian Frentiu, Anton Durcovici, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Vasile Aftenie, Ioan Rusu, Ioan Balan si atâti alti martiri ai neamului; ne obliga într-un fel a nu uita si pentru ca poporul sa nu intre într-un „somn al ratiunii ”. Bucuria, ne spun dictionarele, este acel sentiment de multumire si de vie satisfactie interioara, de desfatare si de mângâiere, de multumire si de placere care îl fac pe om sa simta gustul fericirii. Fericit a fost neamul în acele momente istorice, acolo ne sunt radacinile si mereu nadajduim în vremuri mai bune.
Dragi credinciosi,
Ni s-a nascut azi Mântuitor! „Fiul lui Dumnezeu care din Tatal purcede …este Fiul Omului, El, maretia îngerilor, facut prunc în vederea oamenilor; Cuvântul-Dumnezeu, Cel mai înainte de toti vecii, facut trup la plinirea timpurilor; facatorul soarelui si nascut sub soare; … imens, ca Dumnezeu dar, mic ca un om ”. Am avut si avem nevoie de un Dumnezeu care sa ne fie aproape, de un Dumnezeu care, traind printre oameni, sa ne înteleaga, cu bucuriile si încercarile de fiecare zi dar si cu bucuriile si încercarile din veac. Da, Cuvântul-Dumnezeu Cel mai înainte de toti vecii, vine în aceasta lume a noastra mereu sfâsiata si divizata, mereu plina de durere si suferinta, vine, vine din nou, izbavitor.
Priviti în jur si vedeti pe toti cei lipsiti si înfometati, pe toti copiii abandonati, razboaiele care nu mai contenesc si lumea care trece pe lânga aceste evenimente fara sa-i pese sau fara sa se mai intereseze de solutii benefice. Si totusi, Cel mai înainte de toti vecii, Domnul Dumnezeul nostru vine precum a venit si altadata pentru a mângâia pe oricine si pentru a sterge lacrimile celor îndurerati, pentru a ne aduce pacea si bucuria Sa. „Aceasta bucurie, spunea Papa Benedict, nu ne departeaza de solidaritatea cu suferintele umane ci este legata în mod profund cu încrederea în Dumnezeu ”. Pentru ca Dumnezeu este cel care conduce omenirea la izvoarele bucuriei, iar aceasta bucurie se realizeaza prin Fiul lui Dumnezeu carele din Tatal purcede … este Fiul Omului.
Dragi credinciosi,
Cântam împreuna: „ce vom aduce Tie, Hristoase la nasterea Ta?: îngerii – cântarea, cerurile – steaua, magii – darurile, pastorii – minunea, pamântul – pestera, pustiul – ieslea, iar noi – pe Maica Fecioara ”.
Ce vom aduce Tie, Hristoase, noi cei de astazi? Marirea si lauda împreuna cu îngerii; bucuria pentru ca ni s-a nascut un prunc, Dumnezeu cu noi; lumina despre care vorbeste Isaia (cf. Is 9,1) si stralucirea noptii sfinte (cf.Lc 2,9). Stim ca semnul nasterii Domnului este „pruncul înfasat, culcat în iesle” (cf. Lc 2,12): simplu, cutremurator de simplu! Tocmai de aceea, pacea, bucuria, sensul luminos al vietii îl putem întâlni în Copilul-Dumnezeu doar daca renuntam la orgolii si iluzii trecatoare, la pretentii ostentative si la nemultumirile de fiecare zi. În plus, Nasterea Domnului din acest an – 2017 – are gustul sperantei atât în anul Centenarului Marii Uniri cât si la comemorarea celor 70 de ani de la îngenunchierea Bisericii Greco-Catolice.
Nebiruita de întuneric si de toate armele raului, lumina straluceste de la Dumnezeu atât pentru Biserica cât si pentru popor. De aceea Domnul se naste la Bethleem – casa pâinii –, pentru ca devine „pâinea noastra cea de toate zilele” spre a ne hrani si a ne da viata, spre a ne aduce bucuria si pacea, iubirea si lumina vietii noastre, pacea sufletelor si a inimilor.
Va doresc un Craciun Sfânt si binecuvântat si un An nou 2018 plin de lumina si speranta!
Fie ca pe pamânt sa coboare pacea si între oameni buna voirea (cf. Lc 2, 14)!
Craciun fericit! La multi Ani!
