„Dupa întâlnirea de la Vatican cu Papa Francisc, presedintele României, Domnul Klaus Iohannis, a vizitat în seara zilei de 15 mai 2015 Colegiul Pontifical Pio Romeno din Roma.
La sosire, a fost întâmpinat de catre Preasfintia Sa Claudiu Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopale Majore si de catre Pr. Dr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului, dupa care în Biserica a urmat oficiul Acatistului Maicii Domnului.
În cuvântul de Bun Venit Parintele Rector a salutat pe distinsii oaspeti aratând importanta Institutiei si rolul deosebit al studentilor teologi români în contextul relatiilor dintre Biserica Greco-Catolica, România, si Sfântul Scaun.
Preasfintia Sa Claudiu Pop, delegatul Preafericitului Parinte Arhiepiscop Major Lucian Cardinal Muresan, prin discursul Preafericirii Sale i-a urat bun venit Domnului Presedinte al României în casa Colegiului Pio Romeno, fondata de catre Papa Pius al XI-lea în anul 1937, în care s-au pregatit sub egida Romei mai multe generatii de oameni de caracter. Oameni care, punându-se în slujba lui Dumnezeu, au sprijinit acele valori care nu apun din constiintele oamenilor oricât ar fi viata de grea. De asemenea, a subliniat si rolul pe care îl are Biserica Greco-Catolica din România, prin harul lui Dumnezeu si ocrotirea Maicii Sfinte, în calea pe care România se afla astazi, o cale de vindecare dupa perioada persecutiei comuniste si de revenire la normalitate. La final, în numele întregii Biserici Greco-Catolice din România, Preafericitului Parinte Arhiepiscop Major Lucian Cardinal Muresan i-a trasmis Presedintelui României, sustinere, înalta pretuire si stima.
Presedintele Klaus Iohannis a adresat un mesaj prin care si-a manifestat bucuria de a fi prezent la Colegiul Pontifical Pio Romeno, la 25 de ani de la restabilirea relatiilor diplomatice dintre România si Sfântul Scaun. A definit Colegiul Pio Romeno ca si loc de iradiere al spiritualitatii si al culturii, o institutie care reprezinta inima româneasca din centrul Romei dedicata formarii preotilor din Biserica Româna Unita, Greco-Catolica, care urmeaza modelul Ierarhilor martiri ai acestei Biserici: Valeriu Traian Frentiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Balan, Vasile Aftenie, Ioan Suciu si Liviu Chinezu. De asemenea, a subliniat si momentele importante din viata Bisericii Greco-Catolice: crearea Cardinalului Alexandru Todea în 1991, vizita Sfântului Parinte Ioan Paul al II-lea în România în 1999, ridicarea Bisericii Române Unite la demnitatea de Biserica Arhiepiscopala Majora în anul 2005 si crearea Episcopiei de Bucuresti în anul 2014, momente care reprezinta un parcurs cu reparatie istorica posterior regimului comunist.
La frumosul eveniment au mai participat Excelenta Sa Domnul Bogdan Tataru Cazaban, ambasadorul României pe lânga Sfântul Scaun, Excelenta Sa Doamna Dana Constantinescu, ambasadorul României în Italia, delegatia prezidentiala, studenti români de la Universitatile Pontificale, profesori ai acestor Universitati, invitati si prieteni ai Colegiului.
Un moment de salut si de convivialitate a încheiat vizita sefului statului român si a delegatiei sale în singura Institutie româneasca de pe teritoriul Vaticanului.
Sursa:http://pioromeno.com