„Volumul „Zero Positivo”, al doamnei profesoare Cristina Marginean Cocis, a fost ales sa fie prezentat la SalTo30 Torino 2017 (Salonul International al Cartii), alaturi de alte volume ale scriitorilor marcanti ai Italiei si ai lumii. În cadrul Salonului vor prezenta oferta de carte aproximativ 1060 de edituri, din Italia si alte tari, printre care se afla si România.
Tânara femeie protagonista acestui roman gaseste puterea de a lupta cu boala care i s-a ghemuit în sânge în numele vietii pe care o poarta în trupul ei. O ajuta reevocarea amintirilor legate de un tata foarte iubit si care, în timpul dictaturii ceausiste, a stiut sa îsi ocroteasca familia de violentele regimului.
O poveste de viata adevarata, o poveste puternica, o poveste cu final fericit. Romanul urmeaza un ritm în crescendo de energie si lumina: un mesaj care se face tot mai puternic pâna când devine un imn eliberator adus vietii.
Cristina Marginean Cocis, nascuta la Timisoara în anul 1976, absolventa a Universitatii de Vest din Timisoara, a ajuns în Italia cu o bursa de studiu Erasmus la “Università degli Studi” din Udine. Aici l-a cunoscut pe cel ce mai apoi i-a devenit sot, parintele Ioan Marginean Cocis. Mersul lucrurilor a luat un fagas important, cel al credintei si al iubirii, iar ea a acceptat sa-si urmeze alesul în misiunea primita tocmai la Udine: înfiintarea unei comunitati parohiale pentru români.
De când era mica visa sa devina învatatoare, vis care – întarit în multele dificultati întâmpinate – a reusit sa îl împlineasca în Italia. În anul 2001 îsi urmeaza sotul, preot greco-catolic trimis în misiune în Italia. Primul ei roman se naste dintr-o experienta de viata foarte puternica – cea a unei boli fulminante care pune în pericol viata ei si a celui de-al doilea copil în timpul celei de-a cincea luni de sarcina. Iubind de mica lectura si lumea cartilor, Cristina Marginean Cocis gaseste în scris puterea de a coborî în sine pentru a aduce la lumina – în perspectiva pozitiva – temerile, umbrele, fericirea copilariei.