„”Nu puteam sa nu vin aici pentru o cinsti pe Fecioara Mama”: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrata sâmbata, 13 mai 2017, pe esplanada sanctuarului marian de la Fatima, în cadrul careia i-a canonizat pe fratii Francisc Marto (1908-1919) si Iacinta Marto (1910-1920). Sunt cei doi copii care, în 13 mai 1917, au primit împreuna cu Lucia dos Santos aparitiile si mesajul Fecioarei Maria de la Fatima. La celebrarea euharistica au luat parte aproximativ un milion de pelerini. Noii sfinti au fost beatificati de Sfântul Ioan Paul al II-lea pe 13 mai 2000, în timp ce pentru sora Lucia dos Santos (22 martie 1907 – 13 februarie 2005), calugarita carmelita, s-a început cauza de beatificare în anul 2008. Înainte de Sfânta Liturghie de la Fatima, papa Francisc a avut în cursul diminetii o întâlnire protocolara cu premierul portughez, Antonio Luis Santos da Costa. Pelerinajul apostolic al Sfântului Parinte este prilejuit de centenarul aparitiilor Fecioarei Maria.

La predica Sfintei Liturghii de la Fatima, papa Francisc a evidentiat exemplul celor doi copii sfinti în a urma îndemnurile Fecioarei Maria. Redam mai jos, în traducerea noastra de lucru, predica Sfântului Parinte:
„Si s-a aratat în cer un semn mare: o femeie îmbracata în soare”: atesta vizionarul din Patmos în Apocalipsa (Ap 12,1), observând ca ea era pe punctul de a da luminii un fiu. Apoi, în Evanghelie, l-am auzit pe Isus spunând discipolului: „Iata mama ta” (In 19,26-27). Avem o mama! O „Doamna foarte frumoasa”, vorbeau între ei vizionarii de la Fatima pe drumul spre casa, în acel binecuvântat 13 mai de acum o suta de ani. Si, seara, Iacinta nu reusi sa se abtina si îi revela secretul mamei: „Astazi am vazut-o pe Fecioara”. Ei o vazusera pe Maica cerului. Pe urma la care priveau ochii lor au mers ochii multora, dar…acestia nu au vazut-o. Fecioara Maria nu a venit aici pentru ca noi sa o vedem: pentru aceasta vom avea toata vesnicia, bineînteles daca vom merge în Cer.
Dar Ea, presimtind si avertizându-ne asupra riscului iadului la care conduce o viata – deseori propusa si impusa – fara Dumnezeu si care îl profaneaza pe Dumnezeu în fapturile sale, a venit sa ne aminteasca de Lumina lui Dumnezeu care locuieste în noi si ne acopera pentru ca, dupa cum am ascultat în prima lectura, ”fiul a fost rapit la Dumnezeu” (Ap 12,5). Si, dupa cuvintele Luciei, cei trei privilegiati se aflau în Lumina lui Dumnezeu care iradia din Fecioara Maria. Ea îi învaluia în mantia de Lumina pe care Dumnezeu i-a dat-o. Potrivit credintei si simtirii multor pelerini, daca nu chiar a tuturor, Fatima este mai presus de toate aceasta mantie de Lumina care ne acopera, aici ca în oricare alt loc al Pamântului, atunci când ne adapostim sub ocrotirea Fecioarei Mame ca sa-i cerem, dupa ne învata rugaciunea «Bucura-te, regina», sa ni-L arate pe Isus.
Dragi pelerini, avem o Mama. Prinsi de Ea, asemenea unor fii, sa traim speranta care se sprijina pe Isus pentru ca, asa cum am ascultat în a doua Lectura, «cei care primesc cu prisosinta harul si darul justificarii vor domni în viata prin unul singur, Isus Cristos» (Rm 5,17) Când Isus s-a suit la cer, a dus alaturi de Tatal ceresc umanitatea – umanitatea noastra – pe care si-a însusit-o în trupul Preacuratei Fecioare Maria, fara a o abandona vreodata. Asemenea unei ancore, sa ne fixam speranta în acea umanitate asezata în Cer, la dreapta Tatalui (cf 2,6). Aceasta speranta sa fie pârghie de viata pentru noi toti. O speranta care sa ne sustina întotdeauna, pâna la ultima suflare.
Întariti de aceasta speranta, ne-am adunat aici sa multumim pentru numeroasele binecuvântari pe care Cerul le-a acordat acestui loc în cei o suta de ani care au trecut, având deasupra mantia de Lumina pe care Maica Domnului, începând din Portugalia, aceasta tara plina de speranta, a raspândit-o peste toate colturile lumii. Ca exemple, avem în fata ochilor pe sfântul Francisc Marto si pe sfânta Iacinta, pe care Preacurata Fecioara i-a introdus în imensa mare a Luminii lui Dumnezeu, pentru a-L adora. De acolo a venit forta lor pentru a depasi adversitatile si suferintele. Prezenta divina a devenit constanta în viata lor, dupa cum reiese, cu claritate, din insistenta rugaciune pentru pacatosi si din dorinta de a ramâne în permanenta alaturi de "Isus ascuns în Tabernacol.
În volumul Memorii (III, n.6), Sora Lucia îi da cuvântul Iacentei care tocmai avusese o viziune: "Nu vezi multe strazi, multe carari si câmpii pline de persoane care plâng de foame si nu au nimic de mâncare? Si pe Sfântul Parinte într-o biserica, în rugaciune, în fata Inimii Neprihanite a Mariei? Si multa lume în rugaciune cu el?". Va multumesc, frati si surori, pentru ca m-ati însotit! Nu puteam sa nu vin aici pentru a o preamari pe Fecioara Maria si a încredinta Ei pe fiii si fiicele sale. Sub mantia sa nu ne pierdem; de la bratele sale va veni speranta si pacea de care avem nevoie, iar eu o implor pentru toti fratii mei în Botez si în umanitate, îndeosebi pentru cei bolnavi si infirmi, pentru detinuti si someri, pentru cei saraci si abandonati. Dragi frati, sa ne rugam lui Dumnezeu cu speranta ca oamenii sa ne asculte si sa ne adresam oamenilor cu certitudinea ca Dumnezeu ne mântuieste.
De fapt, ne-a creat ca pe o speranta pentru altii, o speranta reala si realizabila potrivit situatii de viata a fiecaruia. În a "cere" si a "pretinde" de la fiecare dintre noi împlinirea datoriilor potrivit propriei situatii (Scrisoarea Sorei Lucia, 28 februarie 1943), cerul pune în miscare aici o adevarata mobilizare generala împotriva indiferente care ne înfioara inima si ne agraveaza miopia. Nu vrem sa fim o speranta abandonata! Viata poate supravietui doar datorita generozitatii unei alte vieti. "Daca bobul de grâu, care cade în pamânt, nu moare, ramâne singur; însa daca moare, aduce rod mult" (In 12,24): a spus si a facut Domnul, care ne precede întotdeauna. Când trecem printr-o cruce, El a fost cel care a trecut mai întâi. De aceea, nu suntem noi cei care urcam pe cruce pentru a-l gasi pe Isus; a fost El cel care s-a coborât si a coborât pâna la cruce pentru a ne gasi pe noi si, în noi, sa învinga tenebrele raului si sa ne duca spre lumina.
Sub protectia Maicii Domnului sa fim, în lume, sentinele ale diminetii care stiu sa contemple adevaratul chip al Mântuitorului, cel care straluceste dupa Înviere, descoperind fata tânara si frumoasa a Bisericii, care straluceste atunci când este misionara, primitoare, libera, fidela, saraca în mijloace dar bogata în iubire|.

Sursa: http://ro.radiovaticana.va