„

Îndrazniti. Eu am biruit lumea (Io 16, 33)

Dragi credinciosi,
Cristos a Înviat!
Cuvintele acestea, anuntând cu bucurie si cutremurare o revelatie, ne vin ca un ecou din veac, ne sunt cunoscute si familiare, ne dau sensul întâlnirii si al sperantei, ne definesc în afirmarea credintei noastre si dau rost adânc vietii noastre, a fiecaruia individual si a tuturor împreuna, ca umanitate.
E ora când gândul ne duce la felul în care, în viata-I pamânteasca, Isus a întâlnit mai întâi, la râul Iordanului (Lc 3,22), pe Ioan Botezatorul, apoi, prin Galileia, pe rând, i-a întâlnit pe Petru si pe Andrei (Mt 4,2; Mc 1,16, Lc 6,14), pe Filip si pe Bartolomeu (Mc 3, 18) si pe ceilalti care aveau sa-i devina apostoli. La Ierihon, Isus l-a întâlnit pe Zaheu (Lc19,2), în Betania pe Maria si pe Marta, la fântâna lui Iacob o întâlneste pe Femeia Samarineana, iar pe Muntele Maslinilor o va întâlni pe Maria Magdalena (Io 8, 1-11). Tot astfel, a întâlnit multimile pe toate drumurile si vaile, prin toate orasele si satele din Tara Sfânta. Dupa Înviere, în schimb, sunt Mironositele cele care-L întâlnesc, sunt Petru si Ioan si apoi apostolii în Galileia neamurilor, iar mai apoi si Toma în sala Cinei celei de Taina.
Aceste întâlniri pilduitoare ale Mântuitorului din timpul peregrinarii Sale pe pamânt au fost fundamentale si au avut un rol întemeietor în viata acelor oameni si a acelor comunitati. Isus îi cheama, le schimba viata înnoind-o, îi însanatoseste pe cei bolnavi, ,,orbii vad, schiopii umbla, leprosii se curatesc, surzii aud, mortii înviaza si saracilor li se binevesteste” (Lc 7,22), speranta învie. Dupa moartea pe cruce a Domnului, femeile Mironosite sunt dornice sa-L revada iar speranta lor reînvie când vad mormântul gol. Aceeasi speranta o traieste Maria Magdalena când îl vede pe Rabuni, pe Învatatorul, în gradina (Io 20,16) si, de aceeasi speranta este însufletit Petru care, ,,sculându-se, a alergat si s-a minunat” (cf Lc 24,12). Cu totii, la întâlnirea ce li se parea pâna în ultima clipa cu totul de nesperat cu Domnul cel Înviat, au sufletele, iata, în chip miraculos, pline de speranta si în toti ,,inima le arde” (cf. Lc 32) de iubire la întâlnirea cu Învatatorul. Cu totii îl cautau pe Isus, o cautare a ceea ce putea sa-i adevereasca pe ei însisi si sa-i mântuiasca. Omul, oamenii, noi toti – fiecare cu grijile si îngrijorarile, cu suferintele launtrice, cu toata viata noastra de zi cu zi – traim acest miracol si aceasta Bucurie fara seaman: Domnul este viu si doreste sa fie cautat printre vii de cei care nu-si pierd speranta!

Dragi credinciosi,
Mormântul gol se ilumineaza de lumina nefireasca si stralucitoare a hainelor îngerilor (Lc 24, 4), din mormântul gol îngerii dau speranta mironositelor: ”nu este aici, a Înviat” (Lc 24, 6) iar Petru se mira si se minuneaza vazând cele întâmplate. În aceasta noapte sfânta întunericul nu mai are putere, temerile sunt sfarâmate, viata a învins, Domnul a Înviat! Domnul este bucuria noastra, El este cel care poate sa ne deschida ochii pentru ca sa-L cunoastem si sa-L recunoastem precum au facut ucenicii în Emaus: El ramâne cu noi, el ne sustine si ne da putere.

Dragii mei,
Celebram în acest an jubileul a 225 de ani de la înfiintarea Seminarului Greco-Catolic de la Oradea, care si-a deschis portile pentru copiii românilor la 1792. Noi cei de acum interpretam fondarea Seminarului de catre Episcopul de atunci, Ignatie Darabant, ca pe un eveniment cu încarcatura simbolica, fondatoare: o ,,întâlnire cu Domnul” si o bucurie de Înviere. Da, deschiderea portilor Seminarului a fost o întemeiere prin fondarea unei institutii eclesiastice cu scopul precis al luminarii neamului spre mântuirea sufletelor. Da, deschiderea portilor Seminarului a reprezentat ,,îndepartarea pietrei de pe mormântul” (cf Mc 16,3) uitarii si a nestiintei în care au fost îngropati românii din aceste parti de veacuri. Deschiderea portilor Seminarului a însemnat luminare si educatie si cultura, desteptare si înviere; a însemnat preoti si dascali pentru credinciosii români si pentru copiii acestora; a însemnat legaturi de spiritualitate cu catolicismul, cu Cetatea Romei papale si cu lumea larga; a însemnat ,,întâlnirea” cu Domnul si Învierea în Domnul, Învierea poporului.
Dincolo de mormântul gol este speranta, este Învierea. Citind trecutul deslusim mai bine întelesurile si neîntelesurile prezentului si pricepem mai cu folos ca aceasta ,,fântâna a darurilor” de la Oradea, Seminarul, a însemnat luminare întru cultura si întelepciune, înaltare întru cuvânt si limba, desteptare întru neam si tara, bucurie întru iubire si buna-întelegere. Seminarul a format si formeaza tineri si constiinte, a transformat gândirea acestora si a eliberat sufletele spre devenirea întru apostolat pentru toti românii din locurile apropiate, ca si pentru cei de pe meleaguri îndepartate.
Preotii si dascalii formati aici, la Oradea, l-au întâlnit personal pe Isus atunci când Domnul i-a chemat sa intre în Seminar, precum si atunci când, la terminarea studiilor, dupa Înviere, au fost trimisi de acelasi Domn, cu porunca: ,,mergeti în toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura” (Mc 16, 15, Mt 28,19). Si, asa, precum Petru, acestia ,,sculându-se, au alergat” (Lc 24,12) si s-au dus prin toata Tara Ardealului si au învatat si, asa, au propovaduit credinciosilor si pruncilor lor Evanghelia Domnului si Evanghelia Învierii neamului românesc.

Dragi mei,
Tot în acest an se împlinesc 100 de ani de la aparitiile Maicii Domnului la Fatima. Maria, Maica Domnului, cea care l-a adus în lume pe Mântuitorul si cea care a stat sub cruce în ora crucificarii Fiului, prin aparitiile ei ne aduce aminte ca El este Domnul si Dumnezeul si Mântuitorul nostru si ne ajuta sa-L întâlnim din nou pe Fiul Ei, pe Domnul nostru, speranta noastra. Pe El trebuie sa-l cinstim Lui sa i ne închinam si Lui sa-i aducem marire prin Tatal si prin Spiritul Sfânt, Treimei celei de o fiinta si nedespartite. Maria este si Mama noastra, a tuturor, ea ne ocroteste si ne conduce pasii pe urmele Fiului Ei, Domnul nostru Isus Cristos, ea ne conduce pasii spre Înviere. O imagine a Maicii Sfinte de la Fatima va fi peregrina prin Eparhia noastra din 13 mai pâna în 13 octombrie 2017. Astfel vom putea, si prin aceasta devotiune, sa o laudam pe Maria si sa îl adoram pe Domnul Isus cel Înviat.

Iubiti credinciosi,
Cristos cel Înviat ne îndeamna: ,,Îndrazniti! Eu am biruit lumea,” (Io 16, 33)!
Nu va pierdeti nadejdea! Cristos cel Înviat este speranta noastra!
Iar eu va îndemn, cu Sfântul Pavel: ,,Aduceti-va aminte de mai-marii vostri, care v-au grait voua cuvântul lui Dumnezeu; priviti cu luare aminte cum si-au încheiat viata si urmati-le credinta (Evr 13,7)!
Nu uitati dragilor ca împreuna cu Cristos si noi vom învia!
Va doresc Sarbatori fericite!
Cristos a Înviat!

Episcop