„În urma cu 68 de ani a fost emis decretul 358 prin care Biserica Greco-Catolica a fost scoasa în afara legii de statul comunist ateu. Luna octombrie a anului 1948 a fost martora celor mai controversate momente din istoria recenta a Bisericii Ortodoxe Române. La 21 octombrie, în prezenta Patriarhului Iustinian Marina, un apropiat al liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, la Catedrala de la Alba-Iulia s-a celebrat revenirea la ortodoxie a Bisericii Greco-Catolice unite cu Roma, revenire solicitata la 1 octombrie de 36 de preoti greco-catolici. Solicitarea lor era, însa, urmarea presiunilor autoritatilor comuniste. La indicatiile Moscovei, românilor nu le erau permise legaturile cu Occidentul.

Reintrata în legalitate dupa 1989, Biserica Greco-Catolica pregateste astazi canonizarea a sapte sfinti martiri – cei sapte episcopi greco-catolici care au pierit în închisorile comuniste aparându-si credinta si demnitatea.

Într-o tara ocupata de Armata Rosie si supusa izolarii în lagarul comunist, Biserica Unita cu Roma era condamnata. Planul era trasat de la Moscova, etapele dinainte stabilite, iar tovarasii de drum tinuti departe de consecintele finale.

Ca sa desfiinteze Biserica Greco-Catolica, comunistii au apelat mai întâi la propaganda si la rastalmacirea simbolurilor nationale, apoi la presiuni si la intimidare, iar în cele din urma la arestari si tortura. Actionau la ordinul Moscovei, dupa o reteta aplicata deja de Stalin în Ucraina de Vest, unde existau milioane de greco-catolici. Opozitia fusese reprimata prin anchetele KGB:

„În 1946, printr-un pseudo-congres, un pseudo-sinod, un comitet de initiativa ucrainean, format din câtiva preoti ucrainieni, a proclamat unirea cu Biserica Ortodoxa Rusa. Era un ordin al Moscovei catre organele locale de partid si el a fost pus în practica utilizându-se preoti santajabili”, explica istoricul Cristian Vasile.

Unitatea ortodoxiei, capcana comunista pentru BOR

În România, trecerea la ortodoxie a fost pregatita sistematic. În 1948 se împlineau 250 de ani de când, la presiunile Imperiului Habsburgic, o parte din românii ortodocsi din Ardeal au acceptat Unirea cu Roma. Ignorând efortul pentru emancipare nationala al greco-catolicilor, autoritatile insistau ca singura Biserica Nationala este cea ortodoxa:

În primavara lui 1948, patriarhul Iustinian Marina asigura guvernul comunist ca va conserva credinta ortodoxa stergând dintre români dureroasa despartire de peste doua secole. Iar la 15 mai, la celebrarea a o suta de ani de la Marea Adunare de la Blaj, mitropolitul ortodox de Sibiu, Nicolae Balan, convins de Petru Groza, îi chema pe greco-catolici la ortodoxie cu bratele deschise. Episcopului unit de Sibiu, Ioan Suciu, nu i s-a permis sa vorbeasca la eveniment, desi adunarea românilor din 1848 fusese prezidata si de episcopul ortodox Andrei Saguna, si de episcopul greco-catolic Ioan Lemeni.

În iulie, statul comunist anuleaza Concordatul României cu Vaticanul, în august legea cultelor încurajeaza schimbarea confesiunii. La sfârsitul lunii, Comitetul Central al Partidului decide suprimarea Bisericii Greco-Catolice, considerata bastionul imperialismului american. Din cei sase episcopi greco-catolici, ramân în functie doi, prospat înfiintata Securitate inflitreaza comunitatile greco-catolice, iar în parohii începe strângerea de semnaturi pentru ortodoxie.

„În cele mai multe locuri, oamenii nu stiau ce semneaza, atunci când s-a stiut au intrat cu batjocoriri, cu intimidari, erau amenintati ca li se confisca toata averea sau ca copiii nu vor mai putea sa mearga la scoala sau cu arestari, lucruri din meniul obisnuit al regimului din acel an”, povesteste Mihai Fratila, episcop greco-catolic de Bucuresti.

Patriarhul ortodox Iustinian Marina îl adapostise pe fugarul Gheorghiu-Dej

Conducerea Bisericii Ortodoxe asista, în mare masura, impasibila. Patriarhul Iustianian Marina era o veche cunostinta a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej:

„În 1944, când Gheorghiu-Dej evadeaza din lagarul de la Târgu Jiu, preotul de mir care îl gazduieste si practic îl tine de ochii Sigurantei, este preotul Ioan Marina, preot paroh la Râmnicu Vâlcea. Ioan Marina avea sa devina, ca o coincidenta, arhiereu la Iasi, în 1945, impus, agreat de Partidul Comunist. Peste doi ani devine Mitropolit al Moldovei cu acelasi sprijin politic si în 1948 îi succede previzibil patriarhului Nicodim”, explica istoricul Cristian Vasile.

La 1 octombrie 1948, la Cluj sunt adunati 38 de preoti greco-catolici care devin ortodocsi. Numarul era acelasi cu cel al preotilor ortodocsi care acceptasera în 1698 Unirea cu Roma. Ei sunt imediat excomunicati de Iuliu Hossu, episcopul greco-catolic al Unirii de la 1918, unul dintre cei doi ramasi în functie. Dar dupa doua zile, cei 38 ajung la Bucuresti:

„Prin ordinul partidului, colaborând cu Securitatea, folosindu-se de câtiva membri înalti ai ierarhiei ortodoxe, s-a procedat la organizarea unui fals sinod compus din preoti timorati, amenintati de Securitate, violentati în capacitatea lor de a decide, au realizat acest simulacru al unificarii cu ortodoxia, care le-ar fi permis sa constate încheierea activitatii Bisericii Greco-Catolice”, arata episcopul Mihai Fratila.

Doi dintre cei 38 de preoti izbutesc sa fuga si nu mai apar la ceremonia ortodoxa de la Biserica Sfântul Spiridon Nou din Bucuresti. Au fost prezenti 36. Iar la Tedeumul tinut aici, în prezenta patriarhului Iustian Marina si a ierarhiei ortodoxe, cei 36 nu aratau deloc bine.
Prigoana celor care se împotriveau

Cristian Vasile, istoric: „Purtau urme de presiuni fizice, de presiuni morale, unii laici greco-catolici bucuresteni, din comunitatea greco-catolica bucuresteana, s-au dus la Sfântul Spiridon sa vada ce se întâmpla cu acesti clerici, cum de au acceptat Unirea, si au vazut clar urme de neîngrijire pe tinuta lor preoteasca, pe vesmintele lor, fetele erau derutate si parca vorbeau de la sine de urmele presiunilor”.

Suferintele greco-catolicilor erau însa abia la început. La 19 octombrie la Alba Iulia are loc un nou Sinod. În fata a mii de credinciosi, Patriarhul Iustinian spune ca actul ireversibil al trecerii la ortodoxie este folositor si unitatii bisericii si celei nationale. În plenul Sinodului, însa, premierul Groza atrage atentia ca fostii prelati ai Bisericii Greco-Catolici nu accepta sa se desprinda de Roma. Mesajul a avut consecinte practice:

„În noaptea de 28-29 octombrie cei sase episcopi au fost arestati în locurile unde se aflau, cu exceptia episcopului Suciu, care se afla în Sibiu si a fost luat din casa parohiala unde se odihnea. Au fost ridicati, au fost dusi în beciurile Ministerului de Interne, doua zile, apoi într-o vila a Patriarhului, la Dragoslavele, au fost vizitati de Iustinian Marina, el a încercat sa îi faca sa treaca la ortodoxie spunându-le ca represiunea se va accentua”, povesteste episcopul Mihai Fratila.

Dar nu toata ierarhia ortodoxa accepta situatia. Opozitia a fost însa platita scump.

Cristian Vasile, istoric: „Câtiva ierarhi îsi dadeau seama, în special episcopul ortodox de Oradea, Nicolae Popovici, care avea sa si devina o victima a regimului comunist, exista o constientizare ca e un Pact cu Diavolul, ca se semneaza o unire, dar se semneaza în compania diavolului. Dar sigur ca presiunea era atât de mare, exista un trecut care putea fi exploatat de comunisti, care aveau un dosar bun si un dosar rau pentru fiecare prelat aproape. Deci toata aceasta presiune a contextului a concurat la o asociere cu regimul comunist pentru distrugerea unei Biserici sub numele comod al reîntregirii Bisericii”.

Pregatiti sufleteste de exemplul ucrainian si de o mai veche enciclica papala despre natura diabolica a comunismului, episcopii nu au cedat nici presiunilor, nici promisiunilor. Lui Iuliu Hossu i s-a propus Mitropolia Moldovei. A refuzat.

„Nu au cedat, au avut convorbiri pe un fond de umanitate – episcopul Ioan Balan, nu ati venit cu argumente teologice, ci ati venit cu spada, lucrul acesta nu are nici o valoare, cu atât mai mult cu cât stiti ca violentarea constiintelor este un act împotriva lui Dumnezeu”, spune episcopul Fratila.

Dupa o perioada de domiciliu fortat la manastirea Caldarusani, episcopii greco-catolici ajung, în mai 1950, la Sighet.

Între timp, episcopul Bucurestiului, Aftenie, murise la 50 de ani în beciurile Securitatii, torturat si lovit în cap în timpul anchetelor. Cu studii temeinice la Roma si foarte apropiat de oamenii simpli, batuse drumurile Basarabiei si Bucovinei în timpul razboiului.

„Comunistii au crezut ca îl pot duce mai usor pe panta aceasta catre Biserica Ortodoxa, dar Vasile Aftenie a fost totdeauna ferm, a constientizat ca va primi martiriul, spune Alexis Dimcev, cercetator specializat în istoria Bisericii Greco-Catolice.

Vasile Aftenie a fost înlocuit, printr-o slujba în clandestinitate, de un alt episcop. Asa se face ca în aceasta perioada, Biserica se pregateste sa canonizeze sapte episcopi greco-catolici.

Cei sapte martiri:

„Vasile Aftenie, care merge la Domnul în 1950, apoi e vorba de Valeriu Traian Frentiu, care merge în 1952 la cer, episcopul Ioan Suciu, în 1953, Tit Liviu Chinezu, care decedeaza tot la Sighet în 1955, apoi episcopul Ioan Balan care trece în vesnicie în 1959, episcopul Alexandru Rusu care moare în închisoarea de la Gherla în 1963 si ultimul seniorul, episcopul cardinal Iuliu Hossu, care porneste spre cer chiar din Bucuresti, pentru ca îl adusesera în ultima clipa la spitalul de la Colentina, unde întregeste acest cor al celor sapte pentru care Biserica si cred ca orice om de bine din tara asta trebuie sa dea multumita lui Dumnezeu pentru exemplul si demnitatea vietii lor”, spune Mihai Fratila.

Biserica Ortodoxa si bumerangul comunist

Desfiintarea Bisericii Greco-catolice prin decret, la 1 decembrie 1948, s-a dovedit mai degraba un cadou otravit pentru Biserica Ortodoxa:

„A fost un dar otravit, pentru ca în toamna lui 58-59, regimul comunist avea sa declanseze o ofensiva puternica anti-ortodoxa, în special anti-monahala, iar manastirile ortodoxe au fost puternic lovite, numarul lor a fost redus la jumatate, daca nu redus la un sfert, osti monahale au fost desiintate, deci tavalugul, nu mai vorbesc de darâmarare de biserici, în anii 80, deci tavalugul a lovit în mai toate cultele, a lovit si cultul majoritar”, explica istoricul Cristian Vasile.

Pozitia oficiala a Bisericii Ortodoxe Române cu privire la evenimentele dramatice din 1948 se dovedeste greu de aflat. Biserica Greco-Catolica a iesit din clandestinitate dupa 1989, iar anii 90 au fost presarati de controverse legate de retrocedarea bisericilor si proprietatilor greco-catolice, multe nerezolvate nici astazi. Dar dincolo de aspectele pecuniare, nu exista nici un document public al Sinodului Ortodox care sa condamne complicitatea care i-a dus pe episcopii greco-catolici la moarte.

Sursa:www.digi24.ro