„Remarcabilul publicist Octavian Codru Taslauanu (1 februarie 1876-22 octombrie 1942) face parte din generatiile care au urmat Scolii Ardelene, acea pleiada de preoti greco-catolici care a reprezentat si a format elita intelectuala din Transilvania.
Istoria literaturii afirma despre continuatori ca au avut capacitatea „de a solidariza cu un crez si un stil, câteva generatii la rând”(neîntrerupt pâna astazi), animate de acelasi ideal, încât „un cuvânt auzit îl talmacesc, scot dintr-însul adevaruri noua” remarca Nicolae Iorga.
Octavian Taslauanu si colaboratorii sai reprezinta o generatie – si nu este singura cu o particularitate care ne misca sufletul: cei mai multi provin din familii de preoti greco-catolici. Când oboseala anilor apasa viata parintilor, fiii preiau si continua datoriile, si nu oricum. În ceea ce priveste datoria sa, Taslauanu va spune: „…voi cadea, se va frânge stindardul, dar voi cadea ca un erou care si-a facut datoria”.
S-a nascut la 1 februarie 1876 în comuna Bilbor din judetul Harghita, fiu al preotului greco-catolic Ioan Taslauanu. Scoala primara o face în comuna Sânmiclaus, iar liceul la Nasaud, Brasov si Blaj. Dupa obtinerea bacalaureatului, urmeaza Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, unde a fost remarcat de profesorul Ioan Bianu, o mare personalitate a culturii noastre. A fost ofiter în armata româna în Primul Razboi Mondial, ministru în Ministerul Industriei si Comertului, secretar al Astrei, director al revistei „Transilvania”; oriunde a fost, a lucrat cu seriozitate si responsabilitate. Datorita lui Ioan Bianu, a fost numit secretar al Consulatului General al României la Budapesta. Nu a fost o simpla numire, a fost un destin.
La Budapesta studentii români faceau parte din Societatea „Petru Maior”, fondata în 1862, având ca membri onorifici nume mari: Gheorghe Pop de Basesti, Ioan Slavici, Coriolan Brediceanu, oameni cu merite în lupta nationala a românilor transilvaneni. În afara de lectura si comentarea operelor literare, în societate se perpetua spiritul local al Transilvaniei.
Simtind nevoia publicarii unor lucrari, Societatea va scoate în 1902 o revista, este „Luceafarul” (1902-1945), care, dintr-o modesta publicatie studenteasca, va ajunge, datorita redactorilor si colaboratorilor „cea mai buna revista a românilor din Ungaria si totodata cea mai raspândita” (Garabet Ibraileanu).
Conducatorii revistei de-a lungul anilor au fost preotul greco-catolic, publicistul si prozatorul Alexandru Ciura(1876-1936), si el fiu de preot greco-catolic, profesor de limba româna la Liceul „Sfântul Vasile” din Blaj si de Morala la Academia Teologica, cu bogata colaborare la „Unirea” din Blaj, Octavian Goga (1881-1938) si Octavian Codru Taslauanu; cu viata acestuia din urma se poate spune ca s-a identificat însasi revista.
Desi începutul a fost modest si întâmplarea a avut si ea un rol – studentul Aurel C. Banut din Cluj a avut o mostenire importanta, a plecat la Budapesta, unde, cu valoarea ei, a scos revista de care vorbim. Pentru ca revista sa fie scrisa într-o limba româna corecta si frumoasa, l-au solicitat pe Octavian Taslauanu sa lucreze la tânara publicatie. Taslauanu nu numai ca a primit cu entuziasm propunerea, dar munca l-a pasionat si, din 1903, se poate spune ca a luat în mâinile lui destinul revistei, care, în timpul anilor, a aparut în mai multe localitati, Budapesta, Sibiu, un an la Bucuresti si din nou la Sibiu.
Alexandru Ciura, Octavian Goga si Octavian Codru Taslauanu au facut din revista o oglinda a Transilvaniei timpului si o flamura de lupta nationala. Au reusit sa aiba cei mai prestigiosi colaboratori, indiferent de curentul literar pe care îl reprezentau: Gheorghe Bogdan-Duica, Ilarie Chendi, Maria Cuntan, Victor Eftimiu, Stefan Octavian Iosif, George Murnu, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu si altii. Taslauanu însusi, care era dotat cu inteligenta clara si cu o mâna sigura, a îmbogatit cu scrisul sau paginile revistei, cum le-au îmbogatit si colaboratorii cu versuri, proza, folclor, cronici, recenzii si traduceri din literatura universala.
De Taslauanu este legata afirmarea de poet a lui Octavian Goga. „De când ne-au întâlnit destinul, ne-a înfratit viata si a hotarât viitorul revistei”. În „Amintirile” sale, Taslauanu marturiseste ca Goga „nu ar fi scris frumoasele sale poezii daca nu exista <Luceafarul>. Nu ar fi desfasurat o activitate poetica programata, fara sa aiba la îndemâna aceasta revista în care publica ce voia”. Ce voia, desigur, dar îndemnul si curajul de a scrie veneau de la Taslauanu: „Goga avea nevoie de încurajari pâna la primul volum „Poezii”, care l-a consacrat ca poet, ne marturiseste în continuare Taslauanu.
Caracterul lui Octavian Codru Taslauanu ne atrage atentia, îl caracteriza o credinta plina de lumina si ferma, iubirea pentru Biserica Greco-Catolica, puterea de munca, încrederea în bine si staruinta pâna la jertfa. Format la înaltimea Blajului, considera ca oricâta inteligenta ar poseda un om, în absenta caracterului, se va prabusi.
Dificultatile prin care a trecut uneori „Luceafarul” ar fi putut sa-i opreasca aparitia, dar perseverenta redactorului Taslauanu a salvat-o întotdeauna, chiar si atunci când Goga ceda, iar de la Blaj, parintele Alexandru Ciura îl întreba îngrijorat: „Când vom avea prohodul?” Dupa fiecare numar „Luceafarul” murea, si cu fiecare numar nou, reînvia.
În „Luceafarul”, Biserica noastra s-a bucurat de recunoasterea valorii ei si nenumarate pagini i-au fost destinate atât ei, cât si oamenilor ei. Un articol care se cere recitit este „Doctor Traian Frentiu – noul Episcop al Lugojului”, scris de colegii Episcopului, la consfintire: „…Tu stii ca coroana arhiereasca, cu toata stralucirea ei aurita, nu e decât un simbol. Ea înfatiseaza în adevar, cununa de spini a Mântuitorului, si toata splendoarea ce te va împrejmui, toate bogatiile ce te vor înconjura nu vor fi ale tale, ci ale Bisericii, ale scolilor, ale poporului credincios al carui Parinte bun si milostiv esti de azi înainte. Tu le stii acestea toate! Si purcezând pe cararea dificila si sublima a pastoririi tale, vei simti adesea ostenelile Aceluia care a fost îmbrâncit sub povara Crucii”(„Luceafarul”, an XI, nr.33, Sibiu, decembrie 1912).
Câta previziune cutremuratoare!
Octavian Codru Taslauanu face parte din familia oamenilor mari ai culturii noastre, spre care privirea se îndreapta întotdeauna cu admiratie si pretuire. Acum, la 140 de ani de la nastere, ni se readuce în fata o viata de om cu fapte ce se cer a fi cunoscute.