„Sâmbata, 26 decembrie 2015, Parohia greco-catolica cu hramul Sfântul si Marele Mucenic Gheorghe din localitatea Poiana s-a îmbracat în haine de sarbatoare. Dupa traditia bisericii noastre, în aceasta zi se sarbatoreste «Soborul Maicii Domnului», astfel mica comunitate a dorit sa celebreze acest moment într-un mod deosebit, prin înfiintarea grupului de rugaciune Marian.
Aceasta zi minunata a început cu celebrarea Sfintei Liturghii în capela din localitate, de catre Pr. paroh Gheorghe Dat. În cuvântul sau de învatatura parintele a scos în evidenta felul în care Dumnezeu o cheama pe Sfânta Fecioara, prin Spiritul Sfânt sa Îl nasca pe Cel nascut din veci. Ulterior, ipodiaconul Timos Florin-Bogdanel a prezentat momentul solemn, în care 12 suflete au raspuns chemarii Maicii noastre. Isus Christos Mântuitorul a venit în mijlocul nostru prin Sfânta Fecioara Maria, astfel prin ea si noi sa ajungem la El.
Cei prezenti care au facut acest pas, au primit o medalie cu Fecioara Maria care îl tine în brate pe Fiul ei si Domnul nostru, un rozar si o diploma de amintire.
La sfârsitul acestui moment s-a cântat imnul marian, «Sub steagul tau Marie», fiind luati si noi sub mantia sa ocrotitoare prin acel steag cu chipul ei.
Reuniunea mariana poarta numele: «Povatuitoarea crestinilor», precum o numeste imnograful în rugaciunea Paraclisului: Muta sa fie gura pagânilor, care nu se închina cinstitei icoanei tale, celei zugravite de sfântul apostol si evanghelist Luca, ceea ce se cheama «Povatuitoarea Crestinilor». Traditia bisericii, ne spune ca Sfântul apostol si evanghelist Luca a fost primul care a scris o icoana cu chipul Nascatoarei de Dumnezeu, care se afla, spre cinstire, în bazilica mariana din Roma: «Santa Maria Maggiore».
Aceasta zi binecuvântata pentru parohia noastra a fost încheiata cu o rugaciune de multumire si de cerere, adresata Stapânei noastre: Stapâna, primeste rugaciunile nevrednicilor robilor tai, si ne apara pe noi din toata nevoia si necazul. Toata nadejdea noastra spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, pazeste-ne pe noi sub sfânt acoperamântul tau. Amin!