„Sâmbata, 22 august 2015, la orele 14.30, ca în fiecare an la Biserica Greco-Catolica Sfânta Treime din Simleu Silvaniei s-au întâlnit peste 80 de tineri din toate partile tarii pentru a porni într-o experienta de comuniune, comemorare, rugaciune si redescoperire a identitatii nationale si religioase.
O experienta dupa care te întorci transformat! Lucrurile capata valoare, istoria se pipaie cu mâna, credinta se traieste intens.
Ideea acestui pelerinaj a fost framântata pe colinele Romei în anul 1997 când parintele Florian Gui, preot calugar greco-catolic din Congregatia Fiii Divinei Providente (fondata de Sfântul Don Orione) încerca sa contureze un posibil traseu de la Simleu Silvaniei, prin Badacin (satul lui Iuliu Maniu), Bocsa (Simion Barnutiu) si pâna la Sighetul Marmatiei (unde s-au dat viata atâtia însetati de adevar) vizitând locurile de origine ale multora dintre cei care au marcat istoria secolului al XX-lea luptând pentru afirmarea nationala si religioasa, cei care nu au facut nici un compromis. Pentru ei lucrurile nu erau complicate, trebuia sa spuna da minciunii si toti ar fi devenit mari oameni de stat, ar fi ramas oameni de cultura, episcopi, preoti; asa au devenit puscariasi. A avut rost jertfa acestor martiri? Pâna când tinerii îi vor cauta pot sa spun cu tarie DA!!!
A fost un moment deosebit pentru noi ca sa-i vedem pe acesti tineri plini de entuziasm, bucurosi ca s-au reîntâlnit si reîncep o aventura alaturi de tinerii cu care au împartasit deja în anii precedenti aceasta experienta, dar si sa cunoasca alti tineri care fac pentru prima data aceasta experienta. Doar zâmbet si bucurie s-a putut citi pe fetele lor. Parca curtea bisericii si apoi subsolul unde ne-am desfasurat programul de organizare pentru pornire a fost înfrumusetat de saluturi, îmbratisari, entuziasm, cântece si fericire. Cum poate sa fie mai frumoasa biserica decât asa? Oare unde-i Dumnezeu, daca nu în aceasta biserica inundata de bucurie lor si a noastra, vazându-i.
Este un lucru extraordinar ca acest pelerinaj a ajuns la a XVI-a editie si tot mai multi tineri sunt dornici sa faca aceasta experienta.
Tinerii sunt însetati de adevar, sunt însetati de a cunoaste ceea ce pe toate caile în România actuala se încearca sa li se ascunda. În acest pelerinaj dau mâna cu istoria adevarata si întâlnesc realitatea pura pe care au trait-o cei care au luptat pentru credinta, adevar si libertate, ramânând cu ceea ce aveau ca valoarea cea mai autentica si profunda, care nu le-a putut-o lua nimeni, libertatea interioara.
Multumim din suflet Parintelui Florian Gui, pentru aceasta lectie de istorie si cateheza facuta pe urmele si pe mormintele eroilor si ale martirilor si multumim acestor tineri pentru ca ne-au adus mult entuziasm prin vizita lor. Multumim preotilor si fratilor calugari din Congregatia Don Orione care-l sustin si-l însotesc în organizarea acestui pelerinaj pe parintele Florian si care înca sunt cei mai mari sustinatori a tot ceea ce înseamna martiriu si sustinerea idei de redescoperire a acestui izvor care ar trebui sa adape din plin sufletul bisericii si al neamului nostru.
Pâna nu ne vom întoarce cu adevarat la acest izvor, martiriul, si nu-i vom face loc sa curga pe toate cursurile si vaile acestei tari nu vom cunoaste cu adevarat o vindecare de tot ce a însemnat atrocitatea comunismului ateu. Aceasta experienta constituie o desteptare a constiintei pentru multi dintre tinerii participanti. Ei pot sa vada, sa perceapa si sa simta nu asa-zisul adevar trucat, musamalizat, ascuns sau inoculat de cei care doreau sa ne controleze, ci adevarul trait, cel pentru care cei care credeau în el s-au jertfit, au murit, n-au acceptat sa le fie luat. Acesti tineri merg sa vada si sa cunoasca oameni verticali, oameni adevarati, oameni care n-au facut nici cel mai mic compromis atunci când a fost vorba de adevarul în care credeau, care nu s-au aplecat atunci când au stiut ca au dreptate, care nu au tacut atunci când li s-a comandat, pentru ca asa a vrut partidul, care au tinut mai mult la adevar decât la propria viata. Acesti tineri merg sa cunoasca si sa întâlneasca Oameni. Acesti Oameni nu sunt morti, ei sunt mai vii ca oricând si pâna vor exista tineri care-i viziteaza si care vor sa-i imite vor ramâne vii. În aceste zile se întâlnesc Oameni si Tineri, prin urmare avem viitor! Tara aceasta are viitor. Le multumim si unora si altora.
Le dorim tinerilor un pelerinaj sfânt, profund, frumos, plin de roade spirituale, umane si formative, asa cum bunul Dumnezeu îl doreste pentru ei.
Domnul nostru Isus Hristos si Maica Preacurata sa-i însoteasca în calea pe care-au pornit.