„,,Pe când a venit Laurian la noi […] lipsea o îndrazneala, un ideal mare, care sa smulga aceasta societate si s-o arunce mai departe”, spune N. Iorga evocându-i personalitatea distincta. Si marele învatat continua: ,,Laurian a fost acest mare îndraznet. Visul lui era crearea unei Rome noua cu acest material românesc pe care-l credea vrednic sa dea o asemenea opera. Prin limba, prin amintiri era sa faca aceasta minune. Si spre a imprima miscarea, el îsi alese, ca si Lazar, singurul punct de plecare solid pentru o asemenea fapta: scoala”.
Dar cine este August Treboniu Laurian? Întrebare destul de dificila pentru generatiile mai noi.
La ceas aniversar, la 205 de ani de la nastere, sa încercam sa ridicam o punte peste timp, sa-l regasim si sa-l cunoastem.
Este fiul preotului greco-catolic din comuna Fofeldea din apropierea Sibiului, preotul Pavel Trifan, nume devenit prin latinizare Paul Treboniu. Copilul, Augustin Trifan, devine, tot prin latinizare, August Treboniu.
A crescut în spiritul Bisericii Blajului, în cântecul troparelor si în soaptele rugaciunii. Unul din fratii sai va deveni preot si va continua apostolatul parintelui în Fofeldea.
Toata familia avea o pasiune: cititul. Se spune ca August a crescut cu cartea pe masa si de mic cunostea de la tatal sau istoria românilor.
Urmeaza ,,Scoala Normala Germana” din Sibiu si ,,Facultatea de Filozofie” din Cluj. La Viena si apoi la Gottingen, studiaza, la ,,Institutul Politehnic”, stiintele fizice, matematica si astronomia.
A participat la Revolutia din 1848 din Ardeal, fiind la 3/15 mai la Adunarea Nationala de pe Câmpia Libertatii din Blaj.
În anul 1859 îl regasim la Bucuresti, în rândul celor ce luptau pentru Unirea Principatelor.
Între 1851-1852 a fost în fruntea delegatiei care a prezentat Împaratului Franz Joseph cererea pentru respectarea drepturilor promise românilor în 1848.
În 1842 Principele Alexandru Ghica al Munteniei îl cheama la Bucuresti, unde, între 1842-1848, va fi profesor de filozofie si latina la Colegiul ,,Sfântul Sava”.
Câtiva ani mai târziu, în 1852, Principele Grigore Ghica al Moldovei, îl cheama la Iasi, îl numeste inspector general al învatamântului. În aceasta calitate, va reorganiza întregul învatamânt si va introduce limba latina disciplina obligatorie pentru scolile din ambele Principate.
Carturarul ardelean aducea celor de peste munti crezul Scolii Ardelene, daruirea pâna la jertfa. Lipseau manuale, le-a lucrat, le-a pus în mâinile elevilor si, prin ele, adevarurile prin care Scoala Ardeleana a format constiinta nationala a românilor: originea romana a poporului, latinitatea limbii române, continuitatea poporului român în spatiul fostei Dacii si idealul unitatii românilor. Astfel, de la Treboniu Laurian a ramas opera ,,Istoria românilor”, trei volume, si manuale de geografie.
Marele carturar a fost si profesor de literatura româna la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, decan si director al Bibliotecii Centrale Universitare.
În 1861 este printre fondatorii ,,Asociatiei Transilvania pentru Literatura Româna si Cultura Poporului Român” – ASTRA.
Împreuna cu Nicolae Balcescu, în 1845, scoate prima revista de istorie româneasca: ,,Magazinul istoric pentru Dacia”, revista destinata tuturor românilor, purtatoare de înalte idealuri si adevarat patriotism.
Între 1871-1876, în colaborare cu I. C. Massim, si el profesor la Colegiul ,,Sfântul Sava”, la cererea ,,Societatii Academice Române”, a publicat ,,Dictionarul limbii române” (1873-1877), în doua volume.
În secolul al XIX-lea constituirea limbii literare a avut caracterul unei lupte, ,,nu numai din pricina contradictiilor firesti dintre nou si vechi, ci si datorita exagerarilor într-o directie sau alta”, dintre excesul de neologisme (si barbarisme) si purism excesiv. O serie de carturari din Transilvania, formati în ideile si spiritual Scolii Ardelene, s-au straduit, exagerând, sa dea limbii române un profil pur latin. Asa a luat nastere ,,scoala latinista”, care a câstigat adepti si în cel mai înalt for cultural, Academia Româna, sub auspiciile careia se va tipari ,,Dictionarul limbii române” a lui Treboniu Laurian si Massim, lucrare din care sunt eliminate cuvintele nelatine si trecute în al treilea volum, ,,Glossariu”.
Confruntarile în materie de limba erau puternice , latinistii optau pentru scrierea etimologica si înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin—scrierea cu litere latine, în Transilvania, s-a introdus cu mult înainte datorita Scolii Ardelene. Dincolo de munti procesul era mai greu, se opunea Biserica Ortodoxa, adepta a slavonismului.
Directia cea corecta în materie de limba a fundamentat-o Titu Maiorescu. El a sustinut si datorita lui s-a impus scrierea fonetica si ortografia în care scriem si astazi. În privinta neologismelor,Titu Maiorescu afirma ,,…sunt numai atunci de primit când ne lipseste cuvântul în limba de pâna acum, iar ideea trebuie neaparat introdusa”. În privinta slavonismelor, ,,acolo unde pe lânga cuvântul slavon exista cuvânt român, cuvântul slavon trebuie îndepartat si cuvântul român pastrat. Vom zice deci binecuvântare si nu blagoslovenie”, si exemplele continua. Se stie ca slavonismele au intrat în limba noastra prin Biserica Ortodoxa.
Raspunsul la exagerarile curentului latinist au fost date…
Întorcându-ne la August Treboniu Laurian, el ramâne o mare personalitate a culturii noastre careia i-a dat tot ce a putut, adesea si jertfa. A pus pietre de temelii unde trebuia, a fost membru fondator al Academiei Române, filolog, istoric, profesor, publicist si om politic. Peste tot unde se vede progresul culturii noastre, în umbra putem regasi chipul sfios al celui care a daruit si el munca si viata.
,,Dictionarul” l-a facut , poate, sa se creada un învins. ,,Învinsilor nu li se ridica statui…doar pe mormântul uitat, picura lacrimi”, spune N. Iorga. Dar August Treboniu Laurian nu a fost un învins, pacat ca s-a stins cu aceasta amaraciune care i se zbatea în suflet. Vizionarul suferea pentru ca ,,limba ramase vulgara, scrisul se pastrase barbar, Roma viitoare tot nu se apropia de pamânt. Sufletul se lovi de aceasta realitate nevrednica si se stinse”(N.Iorga).
Numele lui August Treboniu Laurian este însa înscris definitiv în valorile mari ale culturii noastre.