„

Oficiul pentru Cler: Ziua de Rugaciune pentru Sfintirea Preotilor

Vineri, 12 iunie 2015

În solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus este celebrata Ziua de Rugaciune pentru Sfintirea Preotilor, menita sa reînflacareze în toti preotii darul primit prin impunerea mâinilor si bucuria misiunii care le-a fost încredintata.
Cu acest prilej, Congregatia pentru Cler din Vatican a trimis tuturor episcopilor diecezani o scrisoare în care îi invita pe toti preotii sa se adune în jurul mesajului Sfântului Parinte papa Francisc, transmis în cadrul predicii din Joia Sfânta. Adresându-se preotilor prezenti la Liturghia crismei celebrata în bazilica vaticana, papa le-a oferit preotilor cuvinte de speranta si de încurajare, amintindu-le ca privirea lui Isus, plina de grija, stie cât este de dificil uneori sa conduci poporul lui Dumnezeu.
Toate îndatoririle preotului, toate clipele sale de oboseala sunt vegheate de acea privire milostiva a lui Isus, care doreste sa fie mereu alaturi de slujitorii sai. "Ma rog pentru voi, cei care lucrati în mijlocul poporului lui Dumnezeu care v-a fost încredintat, multi dintre voi în locuri uitate si periculoase. Oboseala noastra este ca fumul de tamâie care se ridica în tacere catre cer. Oboseala noastra merge direct la inima Tatalui ceresc". Mai departe, Sfântul Parinte a subliniat modul potrivit în care un preot trebuie sa caute posibilitati de odihna. Pentru ca, spunea papa Francisc, "exista tentatia de a te odihni oricum, ca si cum odihna ar fi un lucru care nu are legatura cu Dumnezeu". Si a continuat, indicând câteva posibilitati ale preotului de a-si odihni trupul si sufletul, ramânând în comuniune cu Domnul si cu poporul lui Dumnezeu.
Cardinalul Beniamino Stella, prefect al Congregatiei pentru Cler din Vatican, aminteste în scrisoarea sa faptul ca aceste consideratii ale suveranului pontif constituie un sprijin important pentru viata de slujire, îndemnând la reflectie si la meditatie. De aceea, dicasterul din Vatican îi invita pe preotii din toate diecezele la o rugaciune sustinuta în aceasta zi speciala, gasind, în functie de specificul fiecarei Biserici locale, ocaziile cele mai potrivite de a medita la cuvintele Sfântului Parinte.

* * *
Propuneri de celebrare
•Întâlniri ale clerului în care sa fie propusa o meditatie spirituala pe tema: "Omilia Sfântului Parinte la sfânta Liturghie a crismei din 2 aprilie 2015". Poate fi ales doar un pasaj mai semnificativ din omilie. De exemplu:

•Preotul si odihna în Domnul. "Sa tinem cont ca o cheie a rodniciei sacerdotale o gasim în modul în care ne odihnim si în modul în care simtim ca Domnul primeste oboseala noastra. Cât de greu este sa învatam sa ne odihnim! Aici se joaca încrederea noastra si amintirea noastra, ca si noi suntem oi si avem nevoie de un pastor care sa ne ajute. Pot sa ne ajute câteva întrebari în acest sens".

•Emotiile care îl obosesc pe preot. "Activitatile mentionate de Isus implica o capacitate a noastra de compasiune, sunt activitati în care inima noastra este «miscata» si emotionata. Ne bucuram cu logodnicii care se casatoresc, râdem cu pruncul pe care parintii îl aduc ca sa fie botezat; îi însotim pe tinerii care se pregatesc pentru casatorie si pentru familie; ne îndureram cu acela care primeste ungerea pe un pat de spital; plângem cu aceia care înmormânteaza o persoana draga… Atâtea emotii… Daca avem inima deschisa, aceasta emotie si atâtea afecte obosesc inima pastorului".

•Oboselile preotului: multimile, dusmanul, persoana proprie. "Exista aceea pe care o putem numi «oboseala oamenilor, oboseala multimilor»: pentru Domnul, ca pentru noi, era epuizanta – o spune evanghelia -, dar este o oboseala buna, o oboseala plina de roade si de bucurie. […] Exista si aceea pe care o putem numi «oboseala dusmanilor». Diavolul si adeptii sai nu dorm si, dat fiind faptul ca urechile lor nu suporta cuvântul lui Dumnezeu, muncesc neobosit pentru a-l reduce la tacere sau a ne abate de la el. Aici oboseala de a-i înfrunta este mai dificila. […]exista si «oboseala de noi însine» (cf. Evangelii gaudium, 277). Este probabil cea mai periculoasa. Pentru ca celelalte doua provin din faptul de a fi expusi, de a iesi din noi însine pentru a unge si a activa (suntem cei care se îngrijesc). În schimb aceasta oboseala este mai autoreferentiala: este dezamagirea de noi însine, dar nu privita în fata, cu bucuria senina a celui care se descopera pacatos si nevoias de iertare, de ajutor: acesta cere ajutor si merge înainte. Este vorba despre oboseala care da «vointa de a nu voi», faptul de a fi jucat totul si apoi de a regreta usturoiul si cepele din Egipt, faptul de a se amagi cu iluzia de a fi altceva. Aceasta oboseala îmi place s-o numesc «flirtare cu mondenitatea spirituala».

•Odihna în Spirit. "Stiu sa ma odihnesc primind iubirea, gratuitatea si tot afectul pe care mi-l da poporul credincios al lui Dumnezeu? Sau dupa munca pastorala caut odihne mai rafinate, nu pe acelea ale celor saraci, ci pe acelea pe care le ofera societatea consumului? Duhul Sfânt este cu adevarat pentru mine «odihna în oboseala», sau numai cel care ma face sa muncesc? Stiu sa cer ajutor de la vreun preot întelept? Stiu sa ma odihnesc de mine însumi, de autoexigenta mea, de autocomplacerea mea, de autoreferentialitatea mea"?

•"I-a iubit pâna la sfârsit". Domnul vindeca oboseala noastra. "Imaginea cea mai profunda si misterioasa a modului în care Domnul trateaza oboseala noastra pastorala este aceea ca «iubindu-i pe ai sai…, pâna la sfârsit i-a iubit» (In 13,1): scena spalarii picioarelor. Îmi place s-o contemplu ca spalarea uceniciei. Domnul purifica ucenicia, el se «implica» (Evangelii gaudium, 24), doreste personal sa curete orice pata, acel smog monden si unsuros care s-a lipit pe drumul pe care l-am parcurs în numele sau".
Sursa:http://ercis.ro