Iubiti Preoti,
Dragi credinciosi,

Suntem la jumatatea Postului Mare iar Mântuitorul ne îndeamna: ”cine vrea sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34). Din câte ati vazut si ati auzit prin mijloacele mass-media, Mântuitorul cere Episcopiei Greco-Catolice de Oradea sa poarte o noua cruce. Va marturisesc faptul ca nu este usoara aceasta cruce! Oricum, Biserica este chemata sa binecuvânteze si faca binele, sa fie aproape de cei saraci si de cei încercati.

Credem cu tarie ca doar crucea este cea care ne mântuieste si ne duce la Înviere. Dupa îndemnul Sfântului Pavel atunci când suntem ocarâti – binecuvântam, când suntem prigoniti – rabdam iar când suntem huliti, ne rugam. Suntem convinsi ca Dreptatea si Adevarul Domnului nu vor întârzia!

Credem în acelasi timp ca Justitia din tara noastra este chemata sa aduca la lumina adevarul si numai adevarul iar noi nu dorim altceva decât ca acesta sa iasa la iveala. De aceea îi punem la dispozitie tot ceea ce este necesar în acest sens.

Va îndemn sa-l urmati, ca si pâna acum, pe Domnul nostru Isus Cristos, sa facem binele sa fim demni si încrezatori.

Sa ramânem strâns uniti în rugaciune.

Va îmbratisez în Cristos Domnul,

Episcop

Se citeste în toate parohiile, duminica 15 martie 2015