„În Sfânta zi de Duminica, 16 iunie 2013, a avut loc un eveniment unic si deosebit în capela «Sfântul Mucenic Gheorghe» din localitatea Poiana, judetul Bihor.
Dupa cum se stie, fiinta umana este slaba si predispusa spre pacat. În nemarginita Sa bunatate, Prietenul nostru, al tuturor, ne-a oferit Taina Spovezii, mijloc prin care pacatele comise dupa Taina Botezului sa fie iertate. Asfel ca, în ziua Învierii sale, copiii din parohia Poiana ascultând îndemnul Mântuitorului: Lasati copiii sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este Împaratia cerurilor; (Mt 19,14), au primit Sfânta Taina a Spovezii si a Împartasaniei.
Fiecare mic crestin, cu emotie si bucurie în suflet, si-a marturisit pacatele savârsite care le-a adus cu sine iertarea, unindu-se cu pacea, iubirea si bunatatea necontenita a lui Dumnezeu.
La acest moment deosebit, copiii au primit medicamentul nemuririi, alaturi de copii cu aceeasi traire sufleteasca au participat cei dragi ai lor, parinti, frati, rude apropiate si prieteni.
Parintele prof. Iuliu Munteanu a fost cel care a administrat Taina Spovedaniei, dupa care a celebrat Sfânta Liturghie, iar în cuvântul sau de învatatura a transmis calduros tuturor celor prezenti felul prin care crestinul de azi trebuie sa raspunda la chemarea Mântuitorului. Alaturi de parintele celebrant au mai fost si celebranti: parintele paroh Gheorghe Dat si doi ipodiaconi Gratian Guias si Simion Ion Chis. Raspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de seminaristi de la seminarul Teologic Greco-Catolic Oradea, de un grup de studente din Colegiul «Sfânta Familie», si de un grup de elevi din cadrul Liceului Greco-Catolic “Iuliu Maniu” din Oradea care au încântat acest moment deosebit prin prezenta lor si prin cântecele aduse spre PreamarireaTatalui Ceresc.
La finalul Sfintei Liturghii parintele paroh a adus multumiri oaspetilor si a transmis un mesaj de întarire si mentinere în credinta celor ce au realizat acest pas la întâlnirea cu Isus.
Dupa celebrarea Sfintei Liturghii, preotii au binecuvântat icoanele care mai apoi au fost daruite copiilor împreuna cu o diploma care le va aminti de acest eveniment din viata lor.
Copiii au facut pregatirea catehetica în prealabil cu ipodiaconul Timos Florin Bogdanel în decurs de 2 luni de zile.
La sfârsit comunitatea Greco-Catolica din localitate au oferit tuturor celor prezenti un prânz festiv.
Dupa prânz, copiii au ramas în ton de cântec si joc, alaturi de câtiva membrii ai asociatiei ASTRU Oradea.